Daca doriti sa raportati o observatie, sau doriti sa participati la activitatile noastre, luati legatura cu noi prin telefoanele: 0774579986, 0723181084, 0745875252, sau la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Vizitati-ne si pe FACEBOOK  *  BIBLIOTECA ASFAN
Link la circa 450 de articole OZN Conferinta OZN Romania din 10 mai 2014 Carti din 2017 despre fenomenul OZN
NOUTATI PE SITE:
doua articole importante, trimiteri la alte peste 70 de articole, sase noi aparitii TV, Conferinta OZN la Roma

Militarii si politicienii in fata fenomenului OZN    
Foo fighters
Generalul maior rus Boris Surikov a declarat, in 1994, unor producatori britanici TV ca in 1944, la o data nespecificata, zbura spre Romania, impreuna cu comandantul navei, maiorul Bajenov, la bordul unui avion sovietic de 14,5 tone, in misiune de bombardament. Erau la o altitudine de cinci mii de metri, deasupra Ukrainei de sud-vest, cand au zarit, venind spre ei, din fata, un obiect solid, de forma eliptica. Avionul a inceput sa vibreze, presiunea uleiului a crescut alarmant, in preajma geamului se simtea o incarcatura electrostatica, iar aripile scanteiau de o multime de descarcari electrice.
Maiorul Bajenov a apreciat ca aparatul si bombele sunt pe punctul de a lua foc, drept pentru care a luat decizia sa arunce la intamplare incarcatura de doua tone de bombe deasupra unui camp din Ukraina. La intoarcere, de frica curtii martiale, au raportat bombardarea cu succes a unei rafinarii de titei din Romania. Surikov a descris misteriosul aparat de zbor ca fiind luminos si asemanator ca forma dar cam de doua ori mai mare decat o naveta spatiala actuala.
La 25 februarie 1942, putin dupa ora 2.00, radarele au semnalat apropierea unor obiecte zburatoare, aflate la circa 200 de kilometri in largul oceanului, in dreptul orasului Los Angeles. La ora 2.25 s-au declansat semnalele de alarma, Apoi au aparut mai multe obiecte zburatoare rosii sau argintii care se agitau rapid, incoace si incolo, pe cerul orasul. In mijlocul lor un obiect mare, intunecat, statea aproape nemiscat. Convinsi ca asista la un atac japonez, artileria antiaeriana a tras, timp de o ora, 1430 de obuze. Orasul a fost acoperit de schijele proiectilelor. Cel putin sase civili au murit din cauza panicii. Multe cladiri au fost avariate. Nici un obiect n-a fost doborat; au continuat sa se miste nestingherite printre obuzele care explodau. Avioanele n‑au fost ridicate de la sol. Dupa martori, obiectele pareau sa pluteasca la un nivel constant, cam la 3000 de metri altitudine, aparand si disparand pur si simplu.
Generalul George C. Marshall, seful Statului Major, scria in raportul sau catre presedintele Roosevelt: “Aeronave neidentificate, altele decat cele ale Armatei sau Marinei militare americane, au evoluat probabil asupra Los Angeles-ului [...] In jur de cincisprezece aeronave au fost implicate, zburand cu diferite viteze, de la ceea ce rapoartele oficiale numesc ‚foarte incet’ pana la 200 mile pe ora, la altitudini cuprinse intre 9000 si 18000 picioare. Nu au fost aruncate bombe. Nu s-au inregistrat pierderi in randul trupelor. Nu au fost doborate avioane”.
In al doilea razboi mondial numerosi aviatori au raportat ca au fost urmariti de astfel de obiecte zburatoare sau de globuri de foc. Deoarece cu timpul s-a vazut ca erau inofensive, aparitiile au intrat treptat in folclorul aviatorilor, care le-au poreclit foo-fighters. Observatiile au fost considerate secret militar si difuzarea lor in presa a fost cenzurata. Abia la sfarsitul razboiului, cand multe documente au devenit publice, aliatii au aflat ca aceste stranii aparitii au fost vazute si de piloti germani sau japonezi, care, la randul lor, au fost convinsi ca erau arme secrete de origine americana sau britanica.
In anul 1946 deasupra peninsulei scandinave, in special peste spatiul aerian al Suediei si Finlandei au inceput sa treaca obiecte zburatoare luminoase, ori avioane cu aripa foarte scurta, semanand cu rachetele, Aparitiile au fost vazute adesea si pe ecranele radarelor. Atat cei din est cat si cei din vest au dat asigurari ca nu este vorba de rachetele lor. Oricum, manevrele de picaj, redresare, intoarcere brusca etc. raportate erau imposibile pentru orice racheta. Viteza obiectelor era variabila: cand stateau pe loc, cand depaseau viteza oricarui avion din epoca. Pana la sfarsitul anului au fost circa 2000 de observatii. Obiecte zburatoare asemanatoare au aparut in august 1946 si deasupra Frantei si Norvegiei, in septembrie deasupra Greciei si a Marocului, apoi a Portugaliei, Germaniei, Belgiei si Olandei. Pana in zilele noastre, nimeni n-a putut explica, in mod satisfacator, cele intamplate.
Un OZN prabusit la Roswell?
Baza militara Air Force 509 din Roswell (New Mexico) era in 1947 singura din lume avand bombardiere care purtau incarcatura nucleara. In seara de 4 iulie (ziua nationala a SUA), pe la ora 23.20, radarele bazei au semnalat in zona explozia unei aeronave necunoscute. Pe acel loc s-a gasit, peste cateva ore, un obiect triunghiular, deteriorat, infipt in malul unui parau secat, iar alaturi zaceau cateva trupuri. Comandantul cordonului de militari instituit in jurul obiectului prabusit – maiorul Edwin Easley – a declarat dupa multi ani ca epava nu semana cu nimic facut pe Pamant. Alti martori (s-au identificat ulterior circa o suta de „mana intai” si „de mana a doua”) au afirmat ca trupurile recuperate au fost expediate cu avionul, impreuna cu ramasitele aparatului, la baza Andrews de langa Washington si de aici la Wright Field (azi baza Wright-Patterson) langa Dayton (Ohio).
Si crescatorul de oi William W. “Mac” Brazel a gasit, la vreo 130 de kilometri la nord-vest de Roswell, resturi nepamantene raspandite pe o lungime de peste un kilometru (s-a spus ca proveneau din aceeasi nava sau ca avusesera loc doua prabusiri). Colonelul William Blanchard, comandantul bazei militare 509 a trimis la ferma pe maiorul Jesse Marcel ofiter de informatii. Acesta va povesti in 1978 ca Brazel tarase pana la cabana lui o bucata cu diametrul de circa trei metri. Intre timp, purtatorul de cuvant al bazei, locotenentul Walter Haut, a fost abilitat sa dea un comunicat de presa afirmand ca armata a capturat un OZN. In 8 iulie ziarul local The Roswell Daily Record scria despre “discul recuperat” trimis la “forurile superioare”. In aceeasi zi, la ora 14.26, Associated Press difuzeaza “bomba” ca fortele aeriene americane se afla in posesia unei farfurii zburatoare. Toate ziarele importante din lume au publicat stirea...
In dimineata de 8 iulie resturile plecasera cu un avion B-29 la baza Wright, insotite de Jesse Marcel. S-a facut o escala la baza militara de la Fort Worth, unde s-a spus ca o parte din obiecte vor fi expuse in biroul comandantului, generalul Roger B. Ramey, in vederea unei conferinte de presa. Marcel a constatat insa ca in locul pieselor pe care le adunase, pe podeaua camerei au fost raspandite ramasitele unui balon meteorologic din neopren urat mirositor. Lui Marcel i s-a ordonat sa sustina ca acesta era obiectul recuperat...
Jesse Marcel va declara, peste treizeci de ani, ca insusi generalul Ramey i-ar fi spus ca povestea cu balonul era destinata “sa-i scape de gura presei”. In 1990, generalul de brigada Thomas J. DuBose (in 1947 era colonel, adjunctul lui Ramey si, seful statului major al acestuia), a recunoscut ca toata actiunea de recuperare si de dezinformare a fost coordonata de la Pentagon. Obiectele recuperate la Roswell au fost expediate intre timp la Wright Field; mai multi martori au depus marturie in acest sens, intre care, in 1990, generalul de brigada Arthur E. Exon, mai tarziu comandantul bazei Wright-Patterson.
Resturile ajunse aici ar fi fost pastrate intr-o misterioasa „camera albastra”. Barry M. Goldwater general in rezerva al Air Force, senator, presedintele comitetului senatorial pentru serviciile secrete, fost candidat republican la presedintia S.U.A. in 1964, a facut, la inceputul anilor saizeci, o vizita la baza Wright-Patterson. Cu acest prilej, i-a cerut prietenului sau apropiat, generalul Curtis LeMay, seful Statului Major al Air Force, sa-i permita sa vada faimoasa “camera albastra” despre care circulau atatea istorii. Se afirma ca LeMay i-ar fi spus “La naiba, nu! Eu nu pot sa intru, tu nu poti sa intri si sa nu‑mi mai ceri asta niciodata”. Ca o dovada solida, s-au pastrat trei scrisori ale senatorului catre prieteni ai sai, in care aminteste de acest incident.  Citam mai jos din acestea.
“Problema OZN‑urilor ma preocupa de mult timp. Acum zece sau doisprezece ani am facut o tentativa de a afla ce anume era in cladirea, din baza Air Force de la Wright-Patterson, in care sunt pastrate informatiile culese de Air Force, dar am fost refuzat din motive lesne de inteles. Problema este clasificata si acum mai presus de Top Secret. Am auzit totusi ca exista un plan, in curs de realizare, pentru a face cunoscut, in viitorul apropiat, acest material, in parte, daca nu cumva in intregime. Sunt tot atat de nerabdator ca si dumneavoastra sa vad acest material si sper sa nu avem prea mult de asteptat” (28 martie 1975).
“Este adevarat ca mi-a fost interzis accesul la Wright-Patterson. Pentru ca nu am intrat, nu pot spune ce se afla inauntru. Dar amandoi cunoastem zvonurile” (11 aprilie 1979).
“Am renuntat de mult sa mai primesc acces la asa numita Camera Albastra de la Wright-Patterson, deoarece am avut parte de un lung sir de refuzuri de la mai multi sefi [...] Nu cunosc pe nimeni care sa fi avut acces la Camera Albastra si nici nu am cunostinta despre continutul ei sau despre vreo schimbare a amplasarii ei [...] Ca sa va spun drept, domnule Graham, problema este clasificata la un grad de secret atat de inalt incat, desi o buna parte din informatii au si fost divulgate, este pur si simplu imposibil sa pui mana pe ceva” (19 octombrie 1981).
Istoria cazului Roswell a stat ingropata treizeci de ani. Cand a iesit din nou la iveala, Air Force va declara – pe rand – ca de fapt a fost un balon militar “Fugo” trimis de japonezi (desi razboiul se terminase de doi ani), apoi ca de fapt a fost o racheta V2 cu cimpanzei (dar astfel de experiente s‑au facut abia in iunie 1948, cu maimute de marimea unei pisici), apoi ca de fapt a fost un balon “strict secret” al proiectului “Mogul” destinat detectarii unor eventuale explozii nucleare sovietice (dar acest proiect era cunoscut ofiterilor bazei) s.a.m.d.
In 1995 Biroul General de Conturi al SUA (GAO) – in urma unei anchete pe tema Roswell ceruta de Congres – a constatat ca au fost distruse arhivele administrative si cele cu mesaje, dintre anii 1946 si 1949, ale bazei 509, in mod nemotivat si nu se stie de cine, ceea ce constituia o grava incalcare a legii. A disparut si arhiva din perioada respectiva a companiei 1395 de politie militara din Roswell, aflata sub comanda maiorului Easley. Din Arhivele presedintelui SUA Truman, au fost sustrase inregistrarile convorbirilor telefonice pentru zilele de 4, 5 si 6 iulie 1947. Ancheta GAO admite, in concluzie, ca “dezbaterea privind ce anume s-a prabusit la Roswell continua”...
Locotenent colonelul Philip J. Corso, fost sef al Diviziei de Tehnologii Straine a departamentului de Cercetare‑Dezvoltare al Armatei Terestre SUA, a scris in 1997 in cartea sa The Day After Roswell (publicata la 82 de ani, cu un an inainte de a muri) ca realizari ale industriei militare SUA ca: microprocesoarele, armele cu laser de mare energie, antisatelit si antiracheta, aparatura bazata pe fibre optice, kevlarul folosit la vestele antiglont, binoclurile in infrarosu etc. au fost realizate pe baza studierii obiectelor recuperate din OZN-ul de la Roswell, pe care chiar el insusi le-a transmis companiilor IBM, Hughes Aircraft, Bell Labs etc., ca fiind „procurate de la adversari”. El afirma chiar ca a vazut in 1947 cadavrele extraterestrilor recuperati.
Un secret mai presus decat toate
In iulie 1947, la putin timp dupa incidentul de la Roswell, generalul Nathan Twining, seful serviciilor tehnice ale Air Force, cu sediul la Wright Field (azi Wright-Patterson), a inaintat superiorilor sai un raport in care se afirma: “farfuriile zburatoare nu sunt catusi de putin imaginare; ele nu se explica prin fenomene naturale rau interpretate. Ceva zboara cu adevarat...”. Au urmat alte documente cu afirmatii similare. Pentru a afla ce se petrece, Air Force a instituit, pe 22 ianuarie 1948, special pentru colectarea rapoartelor OZN, ca si pentru examinarea si studiul fenomenului, proiectul “Sign”, urmat de proiectele “Grudge” si apoi “Blue Book”, ultimul incheiat in 1969.
O intamplare revelatoare este cea a lui Wilbert B. Smith – inginer, doctor in electronica, angajat al guvernului Canadei si interesat in vehicule cu sustentatie magnetica. Avand banuiala ca OZN-urile ar zbura astfel, s-a dus sa se informeze la prietenii sai din structura Pentagonului. In nota din 21 noiembrie 1950 catre superiorii sai (nota desecretizata peste mai multi ani si azi binecunoscuta) el scria: OZN‑urile constituie “subiectul clasificat la cel mai inalt grad de secret al guvernului Statelor Unite, la un nivel inca mai inalt decat bomba cu hidrogen […] farfuriile zburatoare exista […] modul lor de operare este necunoscut, dar s-a depus in acest sens un efort important, printr-un mic grup de cercetatori, sub conducerea doctorului Vannevar Bush […] problema este considerata de autoritati ca avand o extraordinara importanta”.
S-a aflat ulterior, din notitele lui Smith, ca el detinea aceste informatii de la Robert I. Sarbacher, profesor de fizica la Universitatea Harvard. Acesta, cand Smith l-a intrebat asupra originii OZN-urilor, ii spusese ca “tot ce stim este ca nu le-am fabricat noi; originea lor este foarte probabil nepamanteana”. In privinta principiului de functionare a OZN-urilor, profesorul a recunoscut ca “n-am fost in stare sa reproducem performantele lor”. Mult mai tarziu, in 1983, Sarbacher va raspunde in scris unor investigatori OZN: “Eu personal nu am avut relatii cu cei implicati in operatiile de recuperare a farfuriilor zburatoare si nu cunosc datele acestor recuperari [...] John von Neumann a fost fara indoiala implicat. Vannevar Bush de asemenea si cred ca Robert Oppenheimer a fost si el. [...] Doctorul [Wernher] von Braun trebuia sa fi fost si el invitat, ca si alte personalitati [...]. Am primit unele rapoarte cat am lucrat la Pentagon, dar [...] nu eram autorizat sa le scot din birou [...] anumite materiale, presupuse ca provenind din discuri prabusite, erau extraordinar de usoare si, in acelasi timp, extraordinar de solide”...
Regulamente militare si organisme interesate
In seara de sambata 19 iulie 1952, radarul principal al Aeroportului National din Washington, a observat, la circa 25 de kilometri sud-sud-est, un grup de 7 obiecte neidentificate, deplasandu-se cu o viteza cuprinsa intre 160 si 210 kilometri pe ora. Ulterior au aparut si altele. OZN-urile s-au jucat de-a soarecele si pisica cu avioanele de vanatoare ridicate impotriva lor. Peste exact o saptamana, in seara de sambata 26 iulie, OZN-urile s-au abatut din nou asupra capitalei americane.
In urma acestor intamplari, generalul Walter Bedell Smith, directorul CIA, a cerut si a primit, in 24 septembrie 1952, o nota de la H. Marshall Chadwell, directorul adjunct al biroului de informatii stiintifice CIA. In nota se arata ca Centrul de informatii tehnice al Fortelor Aeriene (Air Technical Intelligence Center - ATIC) a pus la punct un sistem de colectare a informatiilor despre OZN‑uri si ca din 1500 de rapoarte OZN examinate 20% au ramas neexplicate. Dar, pentru a evita o isterie colectiva, se impunea sa se “dezumfle” istoriile despre OZN-uri care circulau in randul marelui public.
Pentru a “scoate castana din foc” cu mana oamenilor de stiinta, a fost selectionat si convocat la Pentagon in perioada 14‑17 ianuarie 1953 asa numitul “grup Robertson” (Robertson Panel). Raportul care a fost elaborat de acesta afirma ca “pot fi gasite explicatii rezonabile pentru cele mai multe observatii” si ca “alte cazuri pot fi explicate intr‑o maniera similara”, “existenta unor fiinte inteligente [...] altundeva decat pe Pamant este extrem de improbabila” si ca “nu exista nici o dovada a vreunui act ostil sau pericol” (subl. noastre) din partea OZN‑urilor in sine. Problema reala o reprezinta reactia populatiei. In logica de mai sus, se recomanda “reducerea interesului public fata de «farfuriile zburatoare», care astazi trezesc o reactie psihologica puternica”.
Ca rezultat al acestei politici, in Regulamentul Air Force AFR 200‑2, din 1954, scria, negru pe alb: “Interesul Fortelor Aeriene in obiectele zburatoare neidentificate este dublu: in primul rand, ca posibila amenintare la adresa securitatii Statelor Unite, si in al doilea rand, pentru determinarea aspectelor tehnice implicate” dar “este permisa informarea reprezentantilor mass‑media, atunci cand obiectul a fost identificat ca fiind conventional [...] Pentru acele obiecte care nu sunt explicabile [...] se va comunica doar ca datele vor fi analizate de ATIC”. (subl. noastre).
In ciuda unor dezmintiri oficiale, documentele care au iesit la iveala intre timp au demonstrat ca de OZN-uri s‑au interesat si alte organisme oficiale din Statele Unite, intre care NSA (National Security Agency), NORAD (North American Airspace Defense Command), cu sistemul sau de detectie si urmarire spatiala, care observa sistematic si obiecte neidentificate, asa numitele “tinte necorelate”, pe care le arhiveaza prin NUTR (NORAD Unknown Track Reporting - sistemul de semnalare a traiectoriilor necunoscute). Intre 1971 si 1990 NUTR a inregistrat circa 7000 de astfel de “traiectorii necunoscute” (UTR), deci aproape una pe zi. S-a recunoscut ca in multe dintre aceste cazuri au fost trimise avioane de vanatoare pentru interceptare, fara succes. Oficialitati NORAD au estimat ca 80% din UTR pot fi ulterior identificate dar circa 20% desfid orice explicatie.
Si armata americana a ramas foarte interesata de urmarirea fenomenului OZN, desi oficial a ezitat sa recunoasca aceasta. In anii nouazeci, principalul regulament in acest sens era USR 55-12, privind supravegherea spatiului. Armata nu foloseste, in documente oficiale, niciodata termenul OZN (respectiv UFO), ci pe cele de UCT (uncorrelated target – tinta necorelata) pentru obiectele semnalate in apropierea solului, UTR (unknown track report - raportarea unei traiectorii neidentificate) sau UER (uncorrelated events report – raportarea unui eveniment necorelat) pentru obiecte din spatiu.
OZN-urile inspecteaza silozurile de rachete si centralele nucleare
La 30 martie si la 25 august 1966 la baza aeriana Grand Forks (Dakota de Nord), apoi in 16 martie 1967 la baza Malmstrom (Montana) s-au semnalat OZN-uri la joasa inaltime. Concomitent rachetele nucleare Minuteman din silozurile subterane se comutau, fara nici un motiv aparent, pe pozitia “no go”, cu alte cuvinte, orice lansare devenea imposibila. Incidente de acest tip s-au repetat si la alte baze militare si nu au fost niciodata explicate. Dar au fost “inspectii” ale OZN-urilor si deasupra unor silozuri sovietice cu rachete, la Sverdlovsk in 1959, la Voronej in 1961, la Riabinsk in aceeasi perioada, la Hmelnitki (Ukraina) in 1982, langa baza de submarine din Baltica in 1983, langa Murmansk in 1984  etc.
In noaptea de 24 iulie 1984 un OZN avand forma unui cornet de inghetata, mare “cat trei terenuri de fotbal”, impodobit cu opt lumini orbitoare, a plutit aproape un sfert de ora deasupra complexului de reactoare nucleare de la Indian Point, pe malul fluviului Hudson, intr-un spatiu total interzis zborurilor.
in seara de 4 martie 1988, la ora 10.30, un triunghi zburator a plutit in apropierea uzinei atomo-electrice “Perry Nuclear Power Plant”, de pe malul lacului Erie din SUA. Iar in 16 aprilie 1993 in Bayport (Florida), un politist a urmarit mai mult timp un OZN triunghiular urias, care dadea tarcoale centralei nucleare “Crystal River Nuclear Power Plant”. OZN-uri au fost vazute si deasupra centrelor de cercetare nucleara de la Oak Ridge (Tennessee), de la Hanford (Wasington) ori de la Los Alamos, langa Albuquerque (New Mexico). Dar astfel de cazuri se pare ca sunt mult mai multe.
Observatii asemanatoare s-au semnalat si din alte tari. De pilda, in 12 martie 1991 un OZN triunghiular imens s-a oprit plutind, timp de un minut, deasupra turnurilor de racire ale centralei nucleare din Tihange (Belgia), explorand cu un fascicul de lumina cladirea.
In 26 aprilie 1986, la Cernobal a avut loc cea mai mare catastrofa din istoria energeticii nucleare. Cu circa o luna inainte au fost vazute OZN-uri deasupra centralei atomo-electrice. La trei ore dupa producerea dezastrului, un OZN cu diametrul de circa 6-8 metri a aparut, plutind la circa 300 de metri deasupra reactorului. Au fost indreptate spre reactor doua fascicule de lumina purpurie, iar dupa scurt timp radioactivitatea a scazut in mod inexplicabil de la 3000 la 800 miliroentgeni pe ora. In noiembrie 1991, la peste cinci ani dupa catastrofa, in ziarul moscovit Izvestia aparea un articol senzational, cu titlul: “Ce fac extraterestrii la centrala atomoelectrica de la Cernobal?”. Articolul descria un eveniment care putea deveni tot atat de distrugator, dar care a fost mult mai putin mediatizat. In seara de 11 octombrie 1991, la ora 19.46, a avut loc o explozie. Din fericire n-au fost nici un fel de stricaciuni in reactoarele nucleare aflate dedesubtul unui sarcofag de beton. OZN-urile au fost din nou prezente.
Alte cazuri
La sfarsitul lunii decembrie 1980, la Woodbridge-Bentwaters, baza militara din Marea Britanie, inchiriata aviatiei americane, s-a petrecut ceea ce unii considera „cea mai bine documentata intalnire apropiata dintre fortele armate pamantene si o inteligenta extraterestra”. In mijlocul padurii a aterizat o nava misterioasa, care a fost vazuta de soldati si oficiali. Faptele sunt cunoscute din raportul oficial facut in 13 ianuarie 1981 de locotenent colonelul Charles I. Halt, adjunctul comandantului bazei Air Force de la Woodbridge (promovat comandant la scurt timp dupa incident), raport devenit public printr-un concurs de imprejurari. Dar au existat si numeroase marturii independente; unele vorbeau chiar si de omuleti in jurul navei. Colonelul Halt, in cursul unei vizite intreprinse in Marea Britanie, in 1994, a reconfirmat datele din raport, a autentificat o inregistrare audio facuta cu acest prilej si a spus ca existase si un film, care a fost trimis forurilor superioare dar de atunci nu se mai stie nimic despre el.
Pe un alt continent, in ziua urmatoare incidentului de mai sus, in seara zilei de 29 decembrie 1980, in jurul orei 20.30, trei persoane din orasul Dayton (Texas): Betty Cash, de 51 de ani, proprietara unei bacanii si a unui restaurant, Vickie Landrum, de 57 de ani, prietena si angajata primei si Colby Landrum, nepotul de 7 ani al acesteia din urma, mergeau cu automobilul pe o sosea locala, traversand o regiune rar populata in zona Huffman – Piney Woods, la circa 50 de kilometri de Huston (Texas). La un moment dat, un obiect luminos, imens, le-a taiat drumul. A ramas plutind la vreo 7-8 metri deasupra soselei. Era de cateva ori mai mare decat un automobil, iar din partea de jos tasnea – periodic – un con de foc, precum jetul unei rachete, moment in care obiectul facea un salt, coborand apoi lent in pozitia initiala. Deoarece flacarile blocau trecerea, Betty a franat, oprindu-se la vreo saizeci de metri de inspaimantatoarea aparitie.
Cei trei au iesit din masina. Vickie era convinsa ca asista la Sfarsitul Lumii. La tipetele copilului sa se intoarca in masina, ea ii raspundea incercand sa‑l pregateasca pentru Marea Intalnire. Totusi, dupa vreo trei minute, vazand ca nu se intampla nimic, a intrat in automobil, unde se simtea mai la adapost. Betty, chemata si ea, era prea surescitata si a continuat sa se invarta in jurul masinii, desi caldura degajata de obiect devenise insuportabila.  Ea s-a intors abia cand obiectul s-a pus in miscare, departandu-se. Peste cateva clipe cerul s-a acoperit de elicoptere. Pareau sa vina, dupa spusele martorilor, din toate directiile.
Dupa ce au ajuns acasa, femeile au inceput sa se simta rau. Peste numai cateva ore pielea Betty-ei a devenit rosie si dureroasa. Gatul i s-a umflat, fata, pielea capului si pleoapele i s-au acoperit de basici care s-au spart. A vomat toata noaptea. Dimineata era aproape in coma. Vickie si Colby Landrum au prezentat simptome similare, dar mai putin grave. Ambele femei au fost puternic marcate emotional. Daca inainte erau firi vioaie si vesele, dupa aceasta intalnire au devenit nervoase si retrase.
Dupa ce incidentul a fost mediatizat, martorele au fost interogate separat. Amandoua au dat descrieri concordante. Investigatiile oficiale, inclusiv ca urmare a unei interpelari in Congresul Statelor Unite, n‑au dus la nici un rezultat. Administratia Aeronautica Federala si centrele de control al zborurilor au confirmat cu nu a fost cerut nici un permis de zbor in zona.
Dupa intalnirea ghinionista, Vickie si Colby au suferit de repetate boli. Betty Cash a fost diagnosticata cu cancer la san, boala de care a si decedat in decembrie 1998. Cele doua femei au dat in judecata Air Force. In 1986 cazul a fost insa inchis, dupa ce oficialitatile au declarat ca obiectul vazut de cele doua femei nu apartine nici armatei terestre, nici fortelor navale sau aeriene, nici NASA.
In anii 1982-87, pe valea fluviului Hudson, imediat la nord de orasul New York, au avut loc o serie de observatii colective de OZN-uri. Oficial s-au colectat de la martori peste cinci mii de rapoarte, dar numarul celor care au vazut aceste aparitii a fost incomparabil mai mare.
In seara zilei de 17 martie 1983, un obiect, plin de lumini multicolore, in forma de V foarte deschis, sau de bumerang (sau poate o formatiune de lumini organizate astfel?), avand anvergura de circa 50 de metri, a stationat timp de 15-20 de minute, la o inaltime apreciata la numai 10-20 de metri, deasupra autostrazii I-84. Traficul s-a blocat, sute de persoane coborand din automobile sa urmareasca strania aparitie. In jur erau mai multe case; locatarii acestora, initial ingroziti ca vad un avion pe punctul de a se prabusi, au iesit sa urmareasca fenomenul. Unul dintre martori a relatat ca a sunat postul de politie de unde i s-a raspuns ca s‑au primit mai multe telefoane iar seriful urmareste si el fenomenul. Un sofer care s-a aflat la cativa metri sub obiect, spunea ca a zarit o structura semanand cu o retea de tevi unind intre ele luminitele. Printre martori erau si posesori de avioane particulare care au declarat ca obiectul nu semana cu nimic cunoscut. Dupa un timp strania aparitie s-a ridicat “cu viteza unui dirijabil” si a disparut. Un sfert de ora mai tarziu ea a fost zarita la circa 10 kilometri spre est de catre un inginer si de nevasta lui.
Peste o saptamana acelasi “obiect” sau unul identic a produs o busculada pe soseaua Taconic Parkway plutind fara zgomot, emitand din cand in cand un fascicul luminos catre o masina sau alta. S-au primit circa 300 de apeluri telefonice, numarul martorilor fiind estimat la mai multe mii. Unii au afirmat ca dimensiunile obiectului erau cele ale unui portavion, altii ca au vazut un oras zburator. Mai multi observatori au declarat ca OZN-ul avea proprietatea de a se ivi la orizont ca apoi, aproape instantaneu sa fie deasupra ta.
Din octombrie 1985 in rapoarte a inceput sa predomine un grup de sase lumini, formand un hexagon care se rotea pe cer ca un carusel de balci. Ceva mai rar a fost semnalata o forma de cruce luminoasa. In mai multe randuri OZN-urile au fost inregistrate pe fotografii si filme video, expertizate si autentificate ulterior prin cele mai sofisticate procedee.
Nici un avion nu era capabil sa aiba acest comportament. Nu existau nici echipamente capabile sa faca holograme multicolore de asemenea dimensiuni. Faptul ca putea sta nemiscat in aer chiar si la rafale de vant de 50 de kilometri pe ora, excludea alte explicatii avansate: dirijabil, formatie de avioane usoare etc.
Valul belgian
In Belgia, au fost facute nenumarate observatii stranii, incepand din seara de 29 noiembrie 1989. In zilele urmatoare, oficialitatile au primit cel putin o suta douazeci de rapoarte de la martori independenti, intre care multi militari, jandarmi, politisti, dar si specialisti si universitari. Obiectele au reaparut dupa doua zile, apoi in 2 si 11 decembrie, semnalandu-se, cu intermitente, pana in primavara anului 1990. Numai dupa observatiile din noaptea de 30-31 martie 1990, martorii au expediat 2600 de rapoarte. S-au realizat numeroase fotografii si inregistrari video, spectaculoase si autentificate de specialisti.
Obiectele au fost vazute, repetate ori, si pe radarele militare. Unii martori au vazut un astfel de obiect, asezat pe sol si apoi decoland. In aceste rapoarte revin aceleasi detalii, dar si variatii firesti. Unii spuneau ca obiectul vazut era triunghiular, altii au vazut un romb sau o “aripa zburatoare”, cu anvergura de 15 metri, 30 metri, sau chiar mai mare. Obiectul zbura la joasa inaltime, stationa intr-un punct, se intorcea in loc, se inclina, dupa care se departa cu o viteza fantastica, toate acestea fara nici un zgomot. Obiectul era impodobit cu lumini multicolore si avea un soi de hublouri. Partea de jos era plata iar in centru avea o lumina rosie, ca a unui girofar. Cand trecea deasupra unui automobil, acestuia i se deconecta toata instalatia electrica: i se stingeau farurile, se oprea motorul, aparatul de radio etc., toate revenind la normal cand obiectul se indeparta.
Presa a avansat ipoteza unui avion experimental secret american, ceea ce a iritat, bineinteles, partea americana, acuzata implicit ca efectueaza zboruri neanuntate, peste zone populate dintr-o tara prietena, incalcand conventiile in vigoare. Fortele aeriene belgiene se simteau umilite, fiind incapabile nu numai sa alunge dar chiar sa identifice misteriosii intrusi, in ciuda avioanelor de vanatoare F-16 ridicate, prompt, pentru interceptie. Pentru prima oara in lume, in controversata istorie a fenomenului OZN, un ministru al apararii, in cazul nostru Guy Coeme, a autorizat militarii fortelor aeriene sa coopereze fara rezerve cu o organizatie civila pentru studiul OZN‑urilor – SOBEPS – caruia i s-au pus la dispozitie toate rapoartele primite si chiar un avion echipat cu camere video in infrarosu si cu senzori electronici sofisticati.
Colonelul Wilfried De Brouwer, seful operativ al fortelor aeriene belgiene, avansat general in 1991, a convocat la 11 iulie 1990 o conferinta de presa, ca o concluzie finala la anchetele care au urmat valului de observatii. El a precizat ca, ori de cate ori era prins de radar, obiectul isi schimba viteza, aproape instantaneu (intr-un interval insesizabil chiar si pentru calculatoarele atasate aparatelor de masura), de pilda, de la circa 200 kilometri pe ora la circa 1800. La fel, la un moment dat, el si-a schimbat altitudinea de la circa 2000 de metri la 250, intr-o secunda. Sub plafonul de 200 de metri toate cele cinci radare militare, care urmareau simultan obiectul, l-au pierdut de pe ecrane. Acceleratia pe care o presupun astfel de manevre (minimum 40g) este imposibil de suportat de orice pilot uman. De Brouwer a recunoscut ca “manevrele OZN-urilor dovedeau o anumita logica”. Brouwer a mai spus: “Fortele Aeriene Belgiene n-au fost capabile sa identifice nici natura nici originea fenomenului”. Totusi, ele au avut suficiente elemente pentru a exclude urmatoarele presupuneri: baloane, vehicule ultrausoare motorizate, vehicule pilotate de la distanta, avioane (inclusiv Stealth), proiectii laser sau miraje.
Documente britanice despre fenomenul OZN
Intre 1991 si 1994 secretariatul 2(a) al statului major al aerului (Air Staff) din Ministerul Apararii al Marii Britanii, secretariat la care se examinau rapoartele privind OZN-urile, a fost condus de Nick Pope. La inceput foarte sceptic, Pope a devenit convins de realitatea acestui fenomen pe masura cunoasterii cazurilor pe care le-a investigat personal. El a descris aceasta experienta, in 1996, intr-o carte: „Open Skies, Closed Minds”, devenita „number one bestseller”. Nick Pope, estima ca exista, in toata lumea, circa 13 milioane de oameni care “au vazut ceva”. El spunea ca dupa experienta, de peste cincizeci de ani, a altora si a sa personal, 90‑95% din aceste observatii pot fi explicate in termeni obisnuiti: sateliti, bolizi, avioane, elicoptere, experimente sau exercitii militare, fenomene meteorologice, farse etc. “Raman insa cel putin 650.000 observatii, in toata lumea, pentru care nu exista explicatii”.
In anul 2000 Serviciul de Informatii al Apararii Regatului Unit a elaborat un memorandum de cateva sute de pagini, intitulat „Fenomene aeriene neidentificate in zona de aparare aeriana a Regatului Unit”. In luna mai 2006 s-a obtinut desecretizarea acestui document, pe baza Legii libertatii de informare. Valoarea lui este cu atat mai mare cu cat este un studiu tehnic efectuat de structuri ale armatei, doar pentru uzul Ministerului Apararii, un document care nu afost destinat marelui public.
Citam mai jos cateva dintre constatarile studiului. “Fenomene aeriene, de tipul celor raportate ca FAN exista in mod cert”; „sunt mii de rapoarte numai in spatiul aerian britanic, din 1950 incoace”. “Existenta Fenomenelor Aerospatiale Neidentificate (FAN – acesta este termenul oficial, preferat celui de OZN) este indiscutabila… ele prezinta caracteristici aerodinamice mult dincolo de cele ale oricarei aeronave sau rachete cunoscute – cu sau fara pilot”. “Pana la ora actuala fenomenul a sfidat orice explicatie credibila a cauzelor sale”. (subl. noastre).  Aparitiile au fost descrise ca avand diverse forme: sfera sau minge, disc, tigara de foi, stea, oval, triunghi, piramida, con, dreptunghi, cilindru, diamant, romb, bumerang, arc etc. Martorii afirmau ca adesea obiectele posedau „lumini de navigatie”, „hublouri”, sau „faruri”, cu una sau mai multe culori. Multe rapoarte vorbesc de flash‑uri colorate sau de “fascicule de lumina” care creeaza impresia ca “inspecteaza obiecte la nivelul solului”. In cazul unor “intalniri apropiate” cu FAN, aparatura electrica si electronica poate fi scoasa temporar din uz, iar motoarele automobilelor se pot opri, ca sa porneasca atunci cand fenomenul se departeaza. FAN au avut uneori efecte neplacute asupra oamenilor. Aceste fenomene puteau fi implicate si in accidentele aviatice cu cauza necunoscuta.
„S-a raportat ca obiectele pot schimba directia de zbor instantaneu, se pot opri, pot accelera sau decelera” intr-un mod imposibil pentru aeronavele pamantesti. Mentionand avioanele militare experimentale, cum ar fi SR‑71, F117, B2 “Stealth”, ori alte tipuri mai noi (numele acestora erau sterse in documentul desecretizat, fiind secrete), studiul subliniaza: “nici unul din aceste avioane nu pot sta nemiscate deasupra unui punct si apoi sa accelereze, deci ele nu pot fi cauza rapoartelor in care apar respectivele fenomene”.
Documentul examineaza in detaliu ipotezele ca OZN-urile ar fi: avioane fara pilot, planoare, parapante, elicoptere, baloane cu aer cald, radiosonde meteorologice, sateliti, stoluri de pasari, roiuri de fluturi, unele procese din atmosfera inalta, intre care meteoritii, halouri sau coroane solare, norii luminosi etc. Acestea pot genera unele rapoarte OZN, dar nu pot explica toate cazurile. Alte ipoteze, cum ar fi fulgerele globulare, sau formatiunile plasmatice, desi autorilor studiului li se par promitatoare, sunt deocamdata prea putin cunoscute pentru a oferi explicatii convingatoare.
Studiul militar britanic nu exclude nici ipoteza extraterestra. El afirma astfel, negru pe alb: “Pentru a asigura o abordare stiintifica impartiala, nu poate fi eliminata posibilitatea unui soi de vehicul exotic, de origine terestra sau spatiala, pana nu s-au examinat toate dovezile disponibile”, mentionand ca “nivelul final este posibilitatea, extrema, a obiectelor extraterestre aflate sub un tip de control”.
Studiul adauga ca, pentru “intalnirile apropiate” de gradul 3 sau 4 (deci presupusele intalniri cu nepamanteni, eventual cu rapiri) “e clar ca anumite rapoarte, provenind din diferite zone ale lumii, par sa prezinte similitudini dincolo de simpla coincidenta”. „Anumiti ufologi au tras concluzia, pe baza unor rapoarte de la persoane credibile, ca acele entitati pot evita suprasarcinile enorme din manevrele descrise; poate nu au masa; poate au chiar capacitatea de a se materializa si dematerializa”. „Intrucat aceste entitati pot, de asemenea, conform rapoartelor, sa apara si sa dispara dupa dorinta, avand si inteligenta, se poate presupune ca ele pot si decide cand si daca sa fie vizibile sau nu fata de oameni” (Nu uitam, acest text provine dintr-un document militar, initial destinat sa ramana secret!).
Din pacate – se plange studiul – in ciuda marelui numar de rapoarte FAN, lipsesc dovezile solide. In zona Regatului Unit, nu exista rapoarte de incredere despre aterizari si decolari ale unor “obiecte” transportand fiinte, nu exista artefacte tangibile disponibile pentru a fi expuse public sau aduse la cunostinta autoritatilor (subl.n.)...
Fara a fi in stare sa dea un raspuns transant la enigma OZN, studiul se margineste sa sugereze necesitatea de a efectua cercetari, in domenii cum ar fi: utilizarea „invelisului” plasmatic pentru reducerea frecarii aerodinamice, pentru reducerea vizibilitatii radar, ca si cu luarea in considerare a unor tipuri „exotice” de propulsie.
Documente franceze despre fenomenul OZN
Franta a fost prima tara in care, acum 30 de ani, a fost creat un organism public, finantat de la buget, dedicat OZN-urilor. Numit initial GEPAN, apoi SEPRA, organismul exista si la ora actuala, cu numele de Grupul pentru Studiu si Informare asupra Fenomenelor Aerospatiale Neidentificate (GEIPAN). In 2007 el a pus pe Internet, circa 100000 de pagini de arhiva, privind circa 1600 de cazuri, acoperind peste 30 de ani. Asupra acestora s-au realizat 3000 de procese verbale si s-au strans circa 6000 de marturii. Nici un dosar nu a fost considerat secret militar, singura grija ramanand respectul pentru viata privata a persoanelor implicate. Cazurile sunt impartite in patru categorii: A: perfect identificabile (9%), B: probabil identificate, fara probe certe (33%), C: neidentificabile din lipsa unor date fizice si/sau datorita impreciziei marturiilor (30%), D: inexplicabile, in ciuda preciziei marturiilor si a calitatii materialelor colectate (28%). Deci acestea din urma nu au putut fi prezentate nici ca iluzii ori contrafaceri, nici ca obiecte facute de mana omului, nici ca fenomene naturale.
GEIPAN mentioneaza printre documentele sale si articolul publicat de locotenent colonelul Gaston Alexis in revista „Armées d’aujourd’hui”, din aprilie 1976. El releva ca printre martorii fenomenului OZN erau: 5% astronomi, 5% cercetatori, 10% piloti civili si militari, 12% ingineri, 20% tehnicieni, 13% militari, 35% muncitori, agricultori si pastori. Deci nici vorba – cum comenta autorul in continuare – ca acest fenomen sa fie raportat doar de „analfabeti” sau de „imbibati cu alcool”. Se estima ca circa 8% dintre rapoarte descriu un fenomen „observat realmente dar necunoscut”, iar in concluzie se sublinia ca „Diversitatea si caracteristicile fenomenului permit sa afirmam ca nu este vorba de o tehnologie omeneasca”.
Si Institutul pentru Inalte Studii in Apararea Nationala (IHEDN) din Franta a realizat in 1976 o lucrare, publicata in revista institutului nr. 11/1978, in care scria intre altele: „Fenomenul OZN va putea fi explicat fizic, dar numai pe baza unor principii complet noi ale fizicii. [...] Ipoteza cu extraterestrii nu trebuie considerata ca ridicola. Chiar daca planetele vecine, din Sistemul Solar, sunt lipsite de viata, multi savanti cred ca viata inteligenta este destul de raspandita in galaxia noastra, adica in alte sisteme solare”. „Cantitatea enorma de marturii, reprezinta, ea singura, un fapt de care este imposibil sa nu tii cont”. „Cand guvernele afirma ca «nu exista o amenintare OZN», aceasta este fara indoiala o modalitate de a linisti populatia. Dar nimic mai fals decat sa deducem de aici ca responsabilii militari nu ar fi interesati de fenomen”.
O interesanta realizare franceza privind constientizarea importantei fenomenului OZN l-a constituit Raportul COMETA un document de nouazeci de pagini, rezultatul a trei ani de studii, care poarta titlul “OZN-urile si Apararea. Pentru ce trebuie sa ne pregatim” (Les OVNI et la Defence: A quoi doit-on se préparer). Documentul a fost transmis, in iulie 1999, presedintelui republicii Jacques Chirac si primului ministru Lionel Jospin, de catre asociatia COMETA, compusa din ofiteri superiori, ingineri, specialisti in stiinte fizice, stiinte ale vietii si stiinte umaniste. Grupul de lucru COMETA a fost prezidat de generalul de aviatie Denis Letty, printre membrii ei numarandu-se generalul de aviatie Bruno LeMoine, amiralul Marc Merlo, Michel Algrin, doctor in stiinte politice, generalul Pierre Bescond, inginer de armamente, toti fosti “auditori” IHEDN, Denis Blanchet, superintendent sef al politiei nationale din cadrul Ministerului de Interne etc. la care se adauga generalul de aviatie Bernard Norlain, fost director al IHEDN.
Ca explicatii pentru fenomenul OZN raportul aprecia ca: farsele si contrafacerile constituie rare exceptii; conspiratia si manipularile datorate unor mici grupuri ultrasecrete nu sunt de luat in considerare in mod serios, ca de altfel nici variantele cu fenomene naturale, parapsihologice ori halucinatii colective. Ipoteza unor arme secrete este de asemenea improbabila. In schimb, autorii raportului scriau ca: “realitatea fizica a OZN-urilor, cu performante de zbor neatinse pe Pamant, controlate de fiinte inteligente este «cvasi‑certa»”. Ei adauga: „Ipoteza extraterestra este de departe cea mai buna ipoteza stiintifica; ea nu este desigur probata intr-o maniera categorica, dar exista in favoarea sa argumente puternice iar daca ea se va dovedi corecta, consecintele sunt extrem de importante”. Chiar daca „nici un accident, si in consecinta nici un act ostil, n-a avut drept cauza, cel putin oficial, un OZN,” persistenta fenomenului ar trebui sa dea loc unei „reflectii privind consecintele strategice, politice si religioase pe care le-ar produce eventuala confirmare a acestei ipoteze”.
Raportul este insotit de sapte anexe deosebit de interesante, privind: observatii radar in Franta, observatii OZN facute de astronomi, viata in Univers, colonizarea Spatiului Cosmic, Cazul Roswell si posibila dezinformare, vechimea fenomenului OZN si elemente de cronologie, reflectii privind aspecte diverse: psihologice, sociologice si politice ale fenomenului OZN.
Alte documente desecretizate.
Autori francezi apreciau ca, la inceputul anului 2007, existau doar cateva organisme oficiale in toata lumea, avand drept sarcina studiul stiintific al fenomenelor aerospatiale neidentificate (deci al fenomenului OZN), intre care in Franta, in Uruguay (din 1979), Norvegia (1983), Ukraina (1992), SUA (1997), Chile (1997), Peru (2001) etc. Dar preocupari ale oficialitatilor fata de fenomen exista in mult mai multe alte tari.
De pilda, in 1991, generalul N. A. Sciam, vicepresedintele Comitetului de Presedintie al KGB, a pus la dispozitia uniunii asociatiilor ufologice din URSS (presedinte cosmonautul Pavel R. Popovici), documente, insumand 124 de pagini. Dosarul purta titlul “Cazuri de observatii a unor fenomene insolite pe teritoriul URSS, 1982-1990”. In scrisoarea insotitoare se afirma ca KGB nu a fost preocupat in mod expres de studiul OZN-urilor, dar a primit numeroase astfel de rapoarte de la persoane particulare sau diverse agentii. In fosta U.R.S.S. au existat, in anii saptezeci si optzeci, structuri militare, ca si ale Academiei de Stiinte, lucrand in colaborare la cercetarea fenomenului OZN.
Problematica preocupa si autoritatile din China, tara care, conform unui articol din revista „La Recherche” din martie 2000, „permite sa prospere cercetarile asupra OZN-urilor” Multe dintre asociatiile destinate studiului acestui fenomen „nu accepta in sanul lor decat persoane cu studii superioare, care au publicat articole stiintifice. Dintre membrii societatii din Beijing, 30% au functii de conducere in Partidul Comunist [...] Apare si o revista de cercetari OZN, sub egida unei edituri stiintifice [...] Televiziunea oficiala si presa centrala exploateaza problematica in cel mai inalt grad”.
La inceputul lunii februarie 2007, reprezentantii armatei din Chile au facut publice materiale, din ultimii 30 de ani, privind inregistrari si rapoarte militare asupra unor intalniri OZN. Intre acestea mentionam: cazul din 27 martie 2000, cand un avion militar Citation 2 s-a intalnit, la o altitudine de 1000 de metri si la o distanta de 100 de kilometri de capitala tarii, cu un OZN avand o lungime de 40 de metri, cazul din 2 aprilie 1997, cand pe aeroportul Chacalluta al orasului Arica, pilotul unui avion de vanatoare T-212 a urmarit pe cer, timp de noua minute, un obiect portocaliu alungit, sau incidentul de la inceputul anului 2000 in regiunea sudica Los Lagos, unde trei elicoptere militare au intalnit un OZN in plina zi. „Membrii echipajelor au vazut la sol un obiect care s‑a ridicat rapid, pozitionandu-se in fata lor si amenintand cu ciocnirea” – a relatat capitanul Bravo – ca apoi OZN-ul sa faca miscari in zig-zag si in cele din urma sa dispara cu o viteza extraordinara. Pe 18 martie, a aceluiasi an, in localitatea Graneros, la vreo 70 kilometri sud de Santiago, echipajul unui avion militar a raportat ca un obiect alungit, de culoarea plumbului, a decolat si a trecut rapid prin spatele lor. „Toate aceste cazuri au fost certificate de Comité de Estudios de Fenómenos Aéreos Anómalos (CEFFA), organismul din Chile cel mai autorizat pentru astfel de situatii” au adaugat oficialitatile militare.
Exista insa perceptia ca mai sunt multe fapte si documente care sunt tinute secret. De pilda, proiectul “Disclosure” demarat in 1993 de medicul american Steven M. Greer, a adunat sute de marturii de la persoane responsabile, privind aspecte senzationale legate de fenomenul OZN. La 9 mai 2001, la ora 9 dimineata, la National Press Club din Washington DC, a avut loc in acest sens o conferinta de presa. Circa 250.000 de persoane s-au conectat sa urmareasca conferinta de presa in direct, prin internet, un numar considerat fara precedent. Majoritatea marturiilor sunt insa partiale. Pentru detalii, martorii ar trebui sa aiba prmisiunea sa vorbeasca, permisiune care le-a fost insa refuzata, pe motiv ca s-ar divulga secrete militare sau de stat. Dr. Greer a cerut Congresului S.U.A. sa permita acestor oameni sa vorbeasca; cererea sa a ramas insa fara raspuns.
Dezinformari, intimidare. Mitologia colaborarii guvernelor cu extraterestri.
Una dintre principalele recomandari ale asa numitului “grup Robertson” din 1953 a fost infiltrarea asociatiilor civile, neguvernamentale, pentru investigarea fenomenelor OZN cu fosti agenti de informatii si militari iesiti la pensie. S-a incercat si santajarea unor persoane care au reusit sa-si creeze o anumita credibilitate in mediul investigatorilor OZN. Probabil in aceasta categorie intra si asa numitii „oameni in negru”. S-au folosit si “organizatii paravan” pentru a finanta proiecte ambigue, cu scopul ultim de a ridiculiza cercetarea OZN.
Ulterior vor fi folosite si mijloace mai sofisticate de dezinformare si intimidare. Astfel, in aceeasi perioada in care au aparut dezvaluirile privind cazul Roswell, au fost puse in circulatie mai multe documente cu un continut suspect si o provenienta dubioasa. In principal ele vorbeau despre o pretinsa colaborare intre armata americana si extraterestri.
A aparut astfel o scrisoare, din 16 aprilie 1954, trimisa de Gerard Light, o personalitate cunoscuta din Los Angeles, catre Meade Layne din San Diego, fost director al unui centru de cercetari in stiinte de granita. Autorul scrisorii afirma ca asistase, timp de doua zile, impreuna cu o seama de alte personalitati (pe care le si numeste, incluzand o multime de somitati ale stiintei, in special ale fizicii), la demonstratii cu aeronave extraterestre la Muroc Dry Lake Army Air Field (azi baza Air Force Edwards), din California. “Am vazut cinci tipuri separate si distincte de aparate de zbor, studiate si manuite de oficialii nostri din Air Force, cu asistenta si permisiunea Eterienilor” Conform scrisorii, a fost de fata si presedintele SUA Dwight Eisenhower, care urma sa dea o declaratie…
Dupa alte surse, intalnirea ar fi avut loc la 20 februarie 1954 si, cu aceasta ocazie, s-ar fi semnat si un tratat intre presedinte si extraterestrii... Contele Clancarty, membru al Camerei Lorzilor al Marii Britanii, a reprodus, acum cativa ani, declaratiile care i-au fost incredintate de catre un pilot britanic care ar fi asistat la acest eveniment..
Unor producatori de film li s-a “dezvaluit” ca la 25 aprilie (alte surse au spus 25 martie) 1964, ar fi avut loc o alta intalnire oficiala ce extraterestrii. La baza militara Holloman, White Sands, aflata la circa 15 kilometri spre vest de Alamogordo (New Mexico), intr-o dimineata pe la ora 5.30 radarul a observat trei OZN‑uri care se apropiau. Unul a aterizat, au coborat trei nepamanteni, care au dus tratative cu oficialitati americane. Evenimentul ar fi fost si filmat. Cineastilor li s-au aratat fragmente din film si li s-a promis ca acesta le va fi pus la dispozitie, pentru un scurt-metraj, dar ulterior promisiunea a fost definitiv revocata.
Investigatorul OZN Stanton T. Friedman si cineastul Jaime Shandera au primit, prin posta, in 1984 de la un expeditor necunoscut din Albuquerque o rola de film de 35 mm alb/negru, nedevelopat. Dupa developare, s-a vazut ca filmul continea fotocopiile unui document de opt pagini clasificat “TOP SECRET / MAJIC”. Pe prima pagina se specifica faptul ca documentul a fost elaborat intr-un singur exemplar, numai pentru a fi citit, orice notite fiind interzise. Documentul era facut, aparent, in 18 noiembrie 1952, de contraamiralul Roscoe H. Hillenkoetter (fost director al CIA) si era destinat, ca o informare preliminara, generalului Dwight D. Eisenhower, care fusese declarat, cu putin timp inainte, presedintele ales al Statelor Unite.
In rezumat, documentul afirma ca la 24 septembrie 1947 presedintele Truman a autorizat secretarul de stat pentru aparare James Forrestal sa infiinteze un grup de lucru ultrasecret, numit Majestic-12, pentru monitorizarea, de la cel mai inalt nivel, a fenomenului OZN si a relatiilor cu extraterestrii. Grupul urma sa raspunda doar in fata presedintelui american. Din grupul Majestic-12 faceau parte 12 personalitati de prim rang din epoca. Documentele confirmau prabusirea unui OZN la Roswell, ca si capturarea cadavrelor unor mici fiinte umanoide. Se facea aluzie si la o a doua prabusire, a unui obiect avand probabil aceeasi origine, la 5 decembrie 1950 in zona El Indio-Guerrero, aflata la frontiera dintre Texas si New Mexico.
Timp de peste doi ani, Moore, Shandera si Friedman nu au dat publicitatii documentele MJ-12 primite, deoarece li s-au parut suspecte si n-au gasit si alte dovezi, din surse independente. In consecinta, nada a fost intinsa si altor investigatori cunoscuti, intre care lui Jenny Randles si lui Whitley Strieber, tot fara succes. In aceasta perioada Timothy Good, renumit ufolog britanic, a primit, la un moment dat, aceleasi documente Majestic-12, pe care le-a introdus in cartea Above Top Secret pe care o avea sub tipar in 1987, fara a le mai verifica si fara sa stie ca ele fusesera oferite inainte si altora. Azi, cei mai multi specialisti sunt convinsi ca documentele au fost fabricate de Biroul de Investigatii Speciale a Air Force (AFOSI), de la baza Kirtland, aflata langa Albuquerque (New Mexico). Tot de aici au iesit numeroase alte „dezvaluiri” in special privind baze subterane in care pamantenii ar colabora cu extraterestri pentru realizarea unor OZN-uri sau velorificarea unor tehnologii extraterestre.
Ulterior vor aparea numeroase alte scrieri si documente, in care grupul “Majestic-12” poarta denumirile de Majic-12, Majority-12, Majesty-12, dar cel mai adesea prescurtarea MJ-12.
Cititorul interesat va putea gasi nenumarate istorii, care de care mai senzationale in acelasi sens. Nu e cazul sa le detaliem aici. Mentionam doar relatarile lui Bob Lazar, care afirma ca a fost angajat temporar in 1988-89 cu sarcina de a descifra mecanismul de functionare a unor OZN-uri capturate sau primite de la extraterestrii si aflate in Aria 51, nume neoficial al unei zone desertice din Nevada in care se gaseste baza militara Nellis a Air Force si unde se desfasurau numeroase proiecte secrete.
A mai aparut si o varianta revazuta a Experimentul Philadelphia, conform careia in 1943 s-ar fi realizat nu doar invizibilitatea si teleportarea unei nave de razboi ci si un numar de calatorii in timp, cu colaborarea extraterestrilor. Experimentele ar fi avut drept sediu baza militara Montauk din Long Island (New York).
De data aceasta, se stie cu siguranta ca la baza Montauk, incepand din anii patruzeci, s-au desfasurat experimente ultrasecrete privind “soldati robot”. Intre acestea o trista faima si-a creat proiectul MKULTRA destinat conditionarii unor cobai umani, prin cel putin 149 subprograme (deci tehnici) diferite: prin implanturi, droguri, intre care LSD, sugestie posthipnotica, lipsire de somn REM, reflexe intiparite din copilarie, comenzi subliminale, deprivare senzoriala, unde electromagnetice adresate anumitor zone din creier etc. Oficial s-a spus ca aceste programe au incetat o data cu inchiderea bazei Montauk, in 1969.
Unii s-au intrebat daca nu cumva multe din rapoartele bizare asociate fenomenului OZN ar putea fi de fapt false amintiri induse, prin astfel de tehnici, de organisme de contrainformatii interesate in raspandirea unei cat mai groase perdele de ceata? Cei in cauza vor jura ulterior ca au fost martori la evenimente nicicand intamplate. Stim ca Bob Lazar, dar si altii care au colportat informatii senzationale despre colaborarea dintre armata americana si extraterestri, au marturisit ca fusesera supusi, la un moment dat, unor tratamente implicand droguri si sugestii. Nu cumva ei au fost, de fapt, victimele unor astfel de manipulari?
Mai amintim, in trecat, si de ipoteza austriacului Helmut Lammer, dupa care o parte din rapiri, ca si din implanturi ar fi rodul activitatii unor militari, interesati in controlul mintii.
Invazia extraterestra si „razboiul stelelor”.
Economia mondiala, in particular cea a S.U.A., este mult mai dependenta de prosperitatea industriei de armament decat ne‑am imagina. Dupa relaxarea si apoi terminarea razboiului rece, contribuabilul – care platea partea cea mai importanta a facturii – se putea intreba, pe buna dreptate, de ce continua totusi sa creasca cheltuielile militare.
Si iata, exact in aceasta perioada au inceput sa circule zvonurile ca adevaratul mobil al programului Initiativa de Aparare Strategica SDI – “Razboiul Stelelor”, nu era apararea contra rachetelor nucleare sovietice ci realizarea unui sistem defensiv, prin care pamantenii sa poata distruge navele venite din Cosmos. Desi unii colportori se plangeau in acelasi timp ca “Varianta cea mai sinistra si cea mai probabila este, in esenta, ca invazia a fost deja infaptuita, ca totul e terminat, noua ramanandu-ne doar bocetele”…
Un alt exemplu ilustrativ este si schimbarea, survenita dupa 1990, in filmele despre extraterestri. Daca, in urma cu doua-trei decenii, filme ca E.T. sau Intalnire de gradul III, promovau imaginea unor extraterestri draguti, sensibili, cooperanti, mai recent, filme ca Independence Day ori Signs argumenteaza ca invazia extraterestra este iminenta si ca singura optiune ramane intarirea capacitatii militare de contralovitura. Amenintarea extraterestra putea constitui un argument pentru a convinge un anumit segment al contribuabililor ca infuzia de fonduri in industria militara este obligatorie.
Pe baza unor astfel de “dezvaluiri”, numerosi analisti s-au intrebat daca nu cumva o buna parte din zvonistica mitologiei OZN, dezinformarea sistematica a marelui public in privinta fenomenului OZN si a problematicii extraterestre, era finantata din umbra de mai marii unei industrii de armament ramasa „fara obiectul muncii”. Jacques Vallée compara activitatea de dezinformare OZN cu foile de ceapa. Un prim strat este ca “fenomenul OZN nu exista”. Sub acesta, al doilea strat se zice ca fenomenul exista, ca guvernul si Casa Alba cunosc adevarul dar il ascund. A treia “foaie de ceapa” sustine ca extraterestrii sunt deja aici si ei sunt cei ce conduc de fapt lumea (inclusiv dezinformarea) s.a.m.d. Oricat de ridicol suna afirmatiile acestea, ele au efect asupra oamenilor si destabilizeaza intreaga cercetare serioasa OZN. Intre altele, cum spune Vallée, autorii acestor “foi de ceapa”, depun “o munca imensa pentru ca sa ne convinga de realitatea existentei extraterestrilor” (dar intr-o varianta primitiva si putin credibila!), excluzand alte ipoteze, poate mai importante, asupra naturii OZN‑urilor.
Dezinformarile mai au si un alt rol. Daca OZN-urile puteau fi prezentate drept avioane experimentale si avioanele experimentale secrete puteau fi luate drept OZN-uri, iar cei ce vedeau OZN‑uri puteau fi etichetati drept lunatici, atunci se rezolva atat problema observarii accidentale a unor aeronave secrete cat si cea a explicarii naturii OZN‑urilor. In plus, marele public ramanea cu impresia ca lucrurile sunt sub control.
Citate de comentat:
Ne aflam in fata unor forte mult mai puternice decat am crezut pana acum, a caror baza ne este in prezent necunoscuta. Nu pot spune mai mult acum. Suntem angajati intr-un proces de contactare a acestor forte. (1959)
Wernher von Braun, constructorul rachetelor V2 si Saturn, cu care s-a ajuns pe Luna.
 
Natiunile lumii vor trebui sa se uneasca, pentru ca urmatorul razboi va fi unul interplanetar. Natiunile Pamantului vor trebui intr-o buna zi sa faca front comun impotriva atacurilor fiintelor de pe alte planete. (1955)
Suntem martorii conflictului final dintre rasa umana si fortele sinistre venite dintr‑o alta galaxie. (1962)
Generalul Douglas MacArthur, comandantul fortelor aliate din Pacific in al doilea razboi mondial, invingatorul Japoniei, comandantul fortelor ONU in razboiul din Coreea.
 
OZN-urile sunt concepute si dirijate de fiinte inteligente de un nivel foarte inalt; aceste aparate sunt puse in miscare de distorsiuni ale campului gravitational, convertind gravitatia intr-o energie utilizabila. Nu am nici un dubiu in mintea mea ca aceste obiecte sunt niste tipuri de masinarii interplanetare. Eu si colegii mei suntem incredintati ca ele nu-si au originea in sistemul nostru solar, dar avem impresia ca ele ar putea utiliza planeta Marte sau vreun alt corp ceresc ca o statie in drumul lor. (1954)
Am ajuns la concluzia ca OZN-urile exista, sunt foarte reale si sunt aeronave dintr-un alt sistem sau din alte sisteme solare. Sunt, posibil, manevrate de observatori inteligenti, care apartin unei rase care investigheaza stiintific Pamantul de sute de ani. (1974)
Hermann Oberth, unul dintre parintii astronauticii moderne (nascut la Sighisoara).
 
“Partile se angajeaza sa se informeze imediat una pe alta, indata ce vor repera un OZN […] daca astfel de fenomene pot provoca un pericol de dezlantuire a razboiului nuclear intre cele doua tari”.
Articolul 3 din Acordul privind masurile in vederea reducerii riscurilor unui razboi nuclear intre URSS si SUA, semnat la 30 septembrie 1971, la Moscova, de ministrii de externe american si sovietic: William Rogers si Andrei Gromiko.
 
Tot ce poate spune Ministerul Apararii despre aceste observatii [OZN] este ca ramane deschis fata de ele. Presupun ca aceasta este o modalitate eleganta de a spune ca nu avem nici o idee ce ar putea fi obiectele raportate. Pozitia ministerului a fost, intotdeauna, ca nu s-au gasit inca indicii ale vreunei amenintari din partea acestora la adresa Regatului Unit. Ar fi fost mai corect sa se spuna ca nu avem dovezi ca pe cerul nostru ar fi avut loc un act ostil pe fata – deocamdata […] dar nu avem nici dovezi ca un fenomen foarte real, precum OZN-urile, este inofensiv […] Daca subestimarea inamicului este considerat un pacat in lumea militarilor, incapacitatea de a-i recunoaste existenta este un pacat cardinal. (1996)
Nick Pope, fost sef al secretariatului 2(a) din Ministerul Apararii al Marii Britanii.
 
Nu pot nici confirma nici infirma ca am fi mintit. Air Force a fost si este hotarata sa furnizeze totdeauna informatii acurate si prompte, in limitele impuse de securitatea nationala… (1997)
Ronald Sconyers, general de brigada Air Force
Bibliografie
-            COMETA, Les OVNI et la Defence: A quoi doit-on se préparer, VSD Hors-Serie, Paris, 1999, (Trad. rom. OZN-urile si Apararea. Pentru ce trebuie sa ne pregatim, AltFel, 2000).
-            Philip J. Corso, William J. Birnes, The Day After Roswell, Simon & Schuster, New York, 1997 (trad. rom. Dupa Roswell, 1998).
-            Timothy Good, Above Top Secret, 1987, (trad.rom. OZN Top Secret, Aldo Press, 1995),
-            Stanton Friedman, Kevin Randle, A History of UFO Crashes, Avon Books, 1995.
-            Stanton T. Friedman, Top Secret / Majic, 1996, (trad. rom. Top Secret / Majic,1998),
-            Ion Hobana, Misterul Roswell dupa cincizeci de ani, Ed. Agni, Bucuresti, 1997.
-            Nick Pope, Open Skies, Closed Minds: For the First Time a Government UFO Expert Speaks Out, Simon & Scuster, London, 1996.
-            Kevin D Randle, Donald R. Schmitt: The Truth About the UFO Crash at Roswell, Avon Books, New York, 1994.
-            Emil Strainu, OZN Lista neagra, Editura Z 2000, Bucuresti, 1999.
-            Dan D. Farcas, OZN – obsesia generalilor, Ed. Cartea de buzunar, 2003;
Joomla templates by a4joomla