Brigadierul în retragere Socrates da Costa Monteiro a ocupat poziţii înalte în ierarhia forţelor aeriene din Brazilia, iar între 1990 şi 1992 a fost ministru al aeronauticii. În calitatea sa de comandant al Cindacta I (centru integrat de apărare aeriană şi control al traficului aerian) Monteiro a fost mult timp responsabil cu semnalările OZN pe toată Brazilia, dar în special pentru partea centrală şi de sud-est. În revista braziliană UFO a apărut în aprilie 2010 un interviu exclusiv luat de A. J. Gevaerd, redactor al revistei, in care Monteiro a comentat documentele militare recent desecretizate privind spectaculoase incidente OZN in aceasta tara.

În interviu Monteiro a reamintit câteva întâmplări din
experienţa sa personală, când el şi colegii săi s-au întâlnit cu fenomene
inexplicabile, cum ar fi lumini care au urmărit avionul în care zburau. Dar nu putea afirma că acestea au fost de natură extraterestră, deoarece
nu avea nicio dovadă în acest sens. Tocmai de aceea numea pe atunci „anomalii
electronice” toate aceste fenomene aeriene pentru care nu avea explicaţii.

Cindacta avea un sistem computerizat extrem de puternic şi sofisticat, integrând toate
semnalările de pe întregul teritoriu brazilian. „Toate observaţiile radar erau
înregistrate pe benzi magnetice şi păstrate timp de 30 de zile, după care
benzile erau şterse pentru a fi folosite la noi înregistrări. Uneori au fost
semnale pe ecran cu obiecte care se opreau şi apoi se puneau în mişcare. Nu
ştiam ce ar putea fi. Deci luam doar notă de toate acestea şi, în lipsa unei
definiţii mai potrivite, numeam aceste artefacte „anomalii electronice”. Asta
deoarece erau semnale electronice pe care nu ştiam cum să le interpretăm”.

„Un caz a fost mai special, întrucât a implicat în mod serios echipamentele noastre. Cindacta
avea facilităţi de radar şi telecomunicaţii în Gama” (oraş satelit al capitalei
federale Brasilia). Monteiro era proaspăt comandant Cindacta, când într-o seară
pe la ora 22.00 căpitanul Joao Bernardo Vieira, comandantul bezei din Gama, i-a
dat un telefon afirmând „e plin de farfurii zburătoare în jurul nostru”.
Monteiro îşi reamintea că i-a răspuns „Nu fi nebun omule. Ce se întâmplă de
fapt acolo?”. Dar Vieira insista: „Nu sunt nebun, sunt cu adevărat aici. Şi
aruncă cu pietre în noi”. A adăugat chiar că soldaţii începuseră să tragă cu
puştile. Monteiro a dat ordin ca aceştia să înceteze imediat: „Nu trageţi.
Retrageţi oamenii în barăci, deoarece nu vreau să rămână nimeni aproape de
chestia aceea”. Obiectele aveau lumini strălucitoare, care-şi schimbau culoarea
şi se roteau uşor.

Întrebat cum puteau aceste obiecte arunca pietre, Monteiro a răspuns că nu ştie mai mult
decât i-a spus Vieira, dar presupune că „sistemul de propulsie ridica pietre de
la sol, iar soldaţii au interpretat că sunt atacaţi. Sau poate piloţii
‚chestiei’ aceleia au propulsat un suflu puternic, ridicând pietrişul, speriind
soldaţii ca să-i oprescă de la un răspuns mai dur”. Monteiro i-a ordonat lui
Vieiro ca toţi cei circa 25 de soldaţi care au fost de faţă să se retragă în
barăci, să ia o foaie de hârtie şi, fiecare în parte, să descrie cât mai exact
ce anume a văzut, adăugând: „le veţi interzice să vorbească unul cu altul şi
veţi lua măsuri pentru a pune în aplicare aceasta”. Descrierile au fost aduse
lui Monteiro, la Cindacta, a doua zi dimineaţa la ora 8.00. Aparent focurile trase
nu au atins obiectele zburătoare.

Soldaţii nu aveau cine ştie ce educaţie astfel că din descrierile şi din desenele lor nu
s-a putut deduce decât că văzuseră ceva straniu; ceva ce-ţi schimba culoarea şi
s-a apropiat foarte mult. Unul dintre ei a cerut permisiunea să deschidă focul
şi aşa au început împuşcăturile. Monteiro a făcut pe această bază un raport pe
care l-a trimis la Forţele Armate Aeriene (EMAER), fără a adăuga opinii sau
speculaţii personale.

După mai mult de douăzeci de ani de la acest eveniment, Monteiro l-a reîntâlnit pe Vieira,
care i-a reconfirmat evenimentul şi disponibilitatea sa de a furniza detalii
celor interesaţi.

Monteiro îşi amintea şi de alte cazuri OZN. În timp ce era supus unor examinări într-un
spital din Sao Paulo, unul dintre medici i-a cerut permisiunea să-l întrebe
dacă crede în OZN-uri. I-a răspuns: „nu ştiu dacă există sau nu; lumea crede în
ceea ce-i place să creadă...”. Ca urmare, medicul i-a istorisit că într-un
orăşel de câmpie din statul Sao Paulo, stând la ora 2.00 noaptea pe balconul
camerei de hotel, a văzut un obiect imens, coborând drept în piaţa centrală a
localităţii. Obiectul era la cel mult 30 de metri de el. Era convins că văzuse
o farfurie zburătoare.

Radarele Cindacta au înregistrat numeroase lucruri stranii. De pildă piloţii care zburau
pe ruta Brasilia-Sao Paulo obişnuiau să raporteze lumini care urmăresc
avioanele lor. Deja operatorii ştiau întrebările de rutină pe care să le pună
în astfel de cazuri, cum ar fi durata evenimentului, altitudinea etc. Conform
procedurii trebuiau raportate doar cele observate, fără exprimarea unor opinii
privind cauzele.

„Unii colegi mi-au vorbit despre lumini care îşi schimbau culoarea şi care le urmăreau
avioanele. Luminile păreau să vină ori să plece cu o viteză incredibilă. Am
auzit multe astfel de istorii şi m-am interesat despre unele, întrucât sunt o
persoană curioasă. De pildă am reţinut din proiectul Blue Book al forţelor
aeriene nordamericane că mulţi piloţi au fost urmăriţi de anomalii. Unii dintre
ei şi-au pierdut chiar viaţa, cum a fost cazul lui Thomas Mantell, în ianuarie
1948... Unii cred că acestea sunt mai degrabă fenomene meteorologice. Cât
despre mine, eu cred că orice este posibil”.

În 1977 în zona Amazonului a avut loc o amplă operaţie privind fenomenul OZN, aşa numita Operação Prato. O parte din documentele
aferente a fost desecretizată. Se vorbeşte în ele despre obiecte care mergeau
în zig-zag, se opreau, atingeau viteze incredibile ş.a.m.d. Se mai aminteşte că
aceste obiecte urmăreau avioanele braziliene de vânătoare sau erau urmărite de
acestea.

Brigadierul Monteiro a fost şi comandantul Regiunii Aeriene
IV, de sud-est, a Braziliei, cu sediul în Sao Paulo. În această calitate el a
fost responsabil cu aria afectată de aşa numita „Brazilian Official UFO Night”,
pe 19 mai 1986. Cu această ocazie, statele braziliene Rio de Janeiro, Sao Paulo
şi Goias în care au fost bântuite de circa 20 de sfere luminoase, cu un
diametru estimat de 100 metri fiecare. Pentru a le intercepta, au fost ridicate
de la bazele din Santa Cruz şi Anapolis avioane de vânătoare F5E şi Mirage. Niciunul dintre avioanele de vânătoare ridicate de la sol nu au fost capabil să se apropie de obiectele
neidentificate. Unul dintre OZN-uri s-a ridicat la un moment dat, în câteva
secunde, la altitudinea de 180 km deasupra coastei atlantice în zona Sao Paulo,
ca apoi să se întoarcă şi să fugărească avioanele de vânătoare. Monteiro a
precizat că „Am văzut că nu ne putem apropia de aceste obiecte. În cazul de
care vorbim, piloţii au încercat de mai multe ori, dar OZN-ul pur şi simplu
accelera şi lăsa avioanele în urmă”.

Monteiro declarase cu altă ocazie că forţele aeriene
braziliene înregistraseră de mulţi ani astfel de cazuri, iar în acea noapte
unele artefacte au accelerat de la 250 km pe oră la 1500 în mai puţin de o
secundă. Cu ocazia acestui interviu brigadierul a precizat că tehnicienii lui
vorbeau chiar de 4000 km pe oră, ţinând cont de viteza cu care obiectele au
dispărut de pe ecranele radarelor. Dar radarele nu mai dau măsurători de încredere
la de astfel de viteze.

Răspunzând la o altă întrebare, Monteiro a mai recunoscut că nu a discutat incidentul nici cu piloţii, nici cu responsabilii superiori, inclusiv cu ministrul de atunci al
aeronauticii, întrucât nu intenţiona să întreprindă o investigaţie detaliată.
„Ştiam că ea nu ar fi dus nicăieri [...] Deoarece este mereu astfel, cel puţin
aici în Brazilia”.

La întrebarea lui Gevaerd dacă aceste obiecte nu reprezentau o ameninţare la securitatea
naţională, la traficul aerian civil, Monteiro a răspuns că „Nu, noi ştiam că nu
era nicio ameninţare. Eram convinşi că intenţiile lor erau să ne cunoască mai
bine pe noi”. În decursul incidentelor de acest tip, a adăugat Monteiro, „noi
urmam o doctrină de neagresiune”. Nu era un document oficial, dar „Era o
concluzie logică, odată ce ştiam că un artefact capabil de astfel de manevre de
zbor nu poate fi lovit. Ar fi fost chiar o nebunie din partea noastră să
încercăm ceva împotriva lui. Ştiam că nimeni nu va fi atât de nebun să încerce
un atac. Această ‚chestie’ ne putea pur şi simplu pulveriza cu un fascicul de
lumină. Totuşi nu am interzis apropierea de nave, pentru a le putea vedea de
aproape. De fapt toţi militarii erau morţi de curiozitate să vadă obiectul de
aproape”.

Întrebat dacă în astfel de situaţii nu s-a gândit că ar putea
fi o inteligenţă în spatele acestor „anomalii electronice”, Monteiro afirma
acum că: „Mi-ar plăcea să gândesc astfel. Mi-ar plăcea să pot spune că cred
asta, că sunt sigur, dar eu sunt cam sceptic privitor la lucrurile pe care nu
le pot dovedi. Totuşi, dacă mă întrebaţi dacă cred că toate sunt doar invenţii,
vă spun că nu. Nu cred că e cazul. Dar problema e că nu pot spune ce anume sunt
chestiile acestea”. Provocat în continuare, fostul ministru a precizat:
„Consider că este foarte greu să afirmi că nu poate exista nimic dincolo de
cunoştinţele noastre ori dincolo de lumea noastră. Asta ar fi neadevărat. Îmi
doresc să pot spune că ,ei’ sunt aici, dar nu am avut încă şansa să-i văd de
aproape”.

„Decenii de-a rândul militarii au raportat activităţi OZN pe
teritoriul Braziliei. Totuşi, în lipsa unei explicaţii rezonabile, aceste
rapoarte au fost lăsate deoparte, aşteptând vremurile în care natura şi
identitatea echipajului lor vor putea fi înţelese”.

„Aveam obiceiul să nu comentăm lucruri pe care
nu le puteam dovedi. Prin urmare, am evitat discuţiile asupra acestor cazuri,
întrucât nu dispuneam de date concrete pentru a identifica natura acestor
obiecte. Trebuia luată în considerare şi problematica fenomenelor
meteorologice. Dar şi unele baloane pot atinge altitudini incredibile”. Există,
de pildă, în acest sens fenomenul meteorologic numit „Focul Sfântului Elmo” sau
alte fenomene atmosferice, relativ des întâlnite de avioanele aflate în zbor,
de tipul fulgerelor globulare. „Dar sunt şi obiecte luminoase mult mai
voluminoase. Orice pilot comercial care a zburat mai sus de 10000 de metri s-a
confruntat cu aşa ceva.

Chiar şi evenimentele care au declanşat operaţii de intercepţie, cum a
fost cel din 19 mai 1986, vor fi fost şterse, chiar dacă în mod excepţional vor
fi fost păstrate 2-3 luni. Dar ori de câte ori se întâmpla un eveniment
special, „noi făceam rapoarte pe care le expediam fără comentarii suplimentare,
deoarece nu ştiam ce a fost sau cum să explicăm”.

Monteiro aprecia că este firesc ca documentele militare privind fenomenul OZN să fie
desecretizate din cel puţin două motive: „O dată pentru a clarifica ce este
acest fenomen, a doua oară pentru a evita ca oamenii să spună că noi ascundem
adevărul. Prevăd că ei ar putea spune ‚guvernul ascunde oamenilor fenomene
misterioase’, ceea ce nu e adevărat. Deci fişierele trebuie deschise pentru a
evita această situaţie”. „Eu nu am desecretizat aceste fişiere pe când eram
ministru deoarece nu mi s-a cerut niciodată s-o fac. Dacă mi s-ar fi cerut,
le-aş fi deschis”. Chiar şi cele în care „au fost ridicate avioane de vânătoare
care nici măcar nu s-au putut apropia de acele obiecte”. Brigadierul a mai
precizat că – cel puţin cât a fost ministru – nu avea cunoştinţă să fi existat
presiuni din partea altor state pentru a împărtăşi informaţiile deţinute
privind fenomenul OZN.