Pe 16 decembrie 2017, in The New York Times a fost publicat un articol care dezvaluia ca Departamentul Apararii al SUA a cheltuit 22 de milioane de dolari, intre 2008 si 2012, pentru a studia ce anume sunt OZN-urile. Desi n-ar fi vrut, pusi in fata evidentelor, oficialii Pentagonului au recunoscut existenta acestui proiect secret, derulat in cadrul Agentiei de Informatii a Apararii. Au aparut si trei fragmente de inregistrari cu senzori in infrarosu ale studiului, poreclite: GIMBAL, FLIR1 si GO FAST.
Dar functionarii au insistat ca proiectul s-a incheiat in 2012...
Povestea a explodat in toata media: Politico, Washington Post, NPR, Forbes, NBC, ABC, CBS, Axios, Esquire, Space.com, Fox, Popular Mechanics, plus multe altele, au preluat si au comentat imediat stirea.
Un subiect jenant
Pentru a intelege mai bine proportiile surprizei produse, trebuie reamintite doua fapte. Pe de o parte, Pentagonul afirmase constant, din 1969 incoace, deci timp de aproape cincizeci de ani, ca nu este interesat de fenomenul OZN si nu are nicio preocupare in aceasta directie, afirmatie pe care marele public a interpretat-o drept o confirmare a faptului ca fie nu exista OZN-uri, fie ca ele reprezinta un fenomen marginal, pe deplin explicabil. Pe de alta parte, in consecinta, nici The New York Times nu a publicat, zeci de ani, articole despre fenomene de tipul OZN, lasand acest subiect „neserios” pe seama tabloidelor sau a presei locale.Cei trei autori ai articolului: Helene Cooper, Ralph Blumenthal si Leslie Kean, publicisti binecunoscuti, efectuasera in prealabil o temeinica investigatie, la capatul careia, purtatorul de cuvant al Pentagonului a fost obligat sa confirme ca proiectul a existat. Desigur, termenul „OZN” fiind tabu, din cauza conotatiilor pe care i le asociaza constiinta colectiva, denumirea proiectului fusese: „Proiect de identificare a amenintarilor aviatice avansate” (Advanced Aviation Threat Identification Proiect – AATIP), in cadrul unui program pentru armament aerospatial avansat (Advanced Aerospace Weapon System Applications Program). Cei care raportasera observatiile OZN fusesera piloti si alt personal militar, deci nu niste cheflii care au vazut ceva confuz, mergand spre casa dupa inchiderea pub-ului; iar rapoartele se trimiteau direct la Pentagon. Principala preocupare, prezenta mereu, a fost daca nu cumva aceste aparitii erau ostile. Poate erau aeronave secrete, rusesti, chinezesti, sau cine stie de unde...
De fapt, inca din anii 1940, decenii de-a randul, militarii din toate tarile au avut un interes constant pentru fenomenul OZN. In anii 1950-60, proiectul US Air Force Blue Book, a adunat peste 12 000 de observatii OZN – majoritatea lor provenind de la piloti, politisti, sau alti observatori antrenati – dintre acestea, pentru circa 700, nu s-au putut gasi niciun fel de explicatii, nici macar unele trase de par, desi erau bine documentate. Secretarul Fortelor Aeriene din acea vreme, a declarat oficial, ca, din 1969, guvernul SUA a incetat colectarea de informatii despre OZN-uri. Pe parcurs insa, numeroase documente desecretizate au dovedit ca aceasta afirmatie nu era adevarata. Intre altele, regulamentele aviatiei militare americane aveau, chiar si in 2013, un capitol special cu ce anume trebuie sa faca si ce documente trebuie sa completeze pilotul cand intalneste un obiect zburator neidentificat. Iar NORAD (North American Airspace Defense Command), cu sistemul sau de detectie si urmarire spatiala si un sistem echivalent naval, a recunoscut ca observa sistematic, in spatiul aerian si extraatmosferic al SUA si al Canadei, obiecte neidentificate, asa numitele „tinte necorelate” (UTR), aproape una pe zi. In multe dintre aceste cazuri au fost ridicate avioane de vanatoare pentru interceptare, sistematic fara succes. Oficialitatile NORAD au estimat ca 80% din UTR pot fi ulterior identificate, dar circa 20% desfid orice explicatie. Dar – au tinut sa precizeze acestea – „este vorba, literalmente, de obiecte zburatoare neidentificate, nu de extraterestri”...
Proiectul AATIP, care a examinat rapoarte OZN din zona aviatiei marinei militare, a fost condus, incepand din 2010 si pana in toamna anului 2017, din biroul sau, ascuns undeva la etajul cinci al inelului C, din labirintul cladirii Pentagonului, de Luis Elizondo. El lucrase 22 de ani in Departamentului Apararii, detinand inalte autorizatii de securitate si participand la misiuni de contrainformatii secrete.
Intr-un interviu, Luis Elizondo a declarat: „Timp de aproape un deceniu, am desfasurat un proiect de identificare aerospatiala foarte sensibil, care s-a concentrat pe tehnologii aeriene neidentificate. In aceasta pozitie am invatat ca fenomenul este intr-adevar real, tehnologia acestor nave depaseste tot ce este cunoscut pe Pamant... dar nu stim ce sunt.” Ca exemplificare, el a descris mai multe observatii inexplicabile, facute de piloti ai marinei si de alti observatori, privind obiecte cu capabilitati mult peste ceea ce este considerat in prezent ca aerodinamic posibil.
El a adaugat: „Cei mai multi dintre noi tind sa fie, prin natura lor, sceptici, pentru ca suntem in domeniul inteligentei si al securitatii nationale. Dar odata ce intri sa examinezi datele disponibile si specificul a ceea ce vezi, incepi sa intelegi ca poate exista totusi ceva aici, ceva mai mult decat ceea ce cred oamenii, adica drone sau orice altceva ar putea sa-si imagineze”.
El a mai precizat ca pentru fiecare raport primit de proiect, se verifica daca datele provin de la o sursa oficiala si bine identificata. Apoi se analizau, corelativ, distanta, altitudinea, ce a facut avionul care zbura, cine zbura, in ce conditii, starea marii s.a.m.d. In urmatorul pas, se analiza ceea ce se vedea in videoclip, comparand cu tot ce ar putea fi: drone, avioane comerciale, avioane militare, rachete si orice altceva. In plus, echipa trebuia sa afle si cum functioneaza. Analistii dispuneau de o baterie incredibila de instrumente; totusi au fost si incidente care nu au putut fi explicate.
Luis Elizondo a declarat ca aceste operatii au continuat si dupa 2012, pana la demisia sa din functie, in luna octombrie 2017, lipsind doar finantarea pentru o analiza adecvata a datelor. El a mai declarat ca proiectul a avut multi dusmani, de la sceptici, pana la cei „opusi ideologic misiunii AATIP”. Intre altele, oficialii serviciilor de informatii erau ingroziti de ideea ca proiectul ar putea ajunge pe prima pagina a unui ziar; dar au fost chiar si unii care s-au opus din motive religioase, considerand, de pilda, ca OZN-urile ar putea fi satanice...
Pana la dezvaluirea facuta prin articolul din The New York Times, Pentagonul negase sistematic ca ar avea vreun interes in fenomenele aerospatiale neidentificate. De ce? Subiectul este extrem de delicat pentru militari. Daca recunosc existenta lui, trebuie sa admita ca ceva zboara deasupra teritoriului national, iar aviatia militara nu poate face nimic in acest sens. In plus, la intrebarile contribuabililor ei vor trebui sa admita faptul cu nu au nici cea mai vaga idee ce anume ar putea fi. Cat despre eventuala ipoteza extraterestra, ea este considerata nu doar inacceptabila, ci si „toxica” si infricosatoare sub orice forma.
In acelasi timp insa, militarii au fost, in permanenta, extrem de interesati ce anume ar putea fi aceste aparitii, daca nu cumva ele reprezinta o amenintare pentru securitatea nationala si daca din cunoasterea lor nu ar putea fi obtinute tehnologii pe care sa le foloseasca aviatia militara proprie.
Istoria proiectului
Proiectul AATIP a fost creat la initiativa lui Harry Reid, senator democrat de Nevada. Incepand din 1989, el adunase informatii si s-a intalnit cu oameni de stiinta, ofiteri de informatii si alti cunoscatori ai domeniului OZN. Intre acestia era si fostul senator de Ohio, astronautul John Glenn, decedat in 2016, care era convins ca guvernul federal ar trebui sa ia in serios studiul OZN-urilor.In 2007, Reid, care, la vremea aceea, era liderul majoritatii din Senat, a fost abordat de un inalt ofiter de informatii din Pentagon, care i-a spus ca tema ar merita un studiu mai detaliat. Dispunand si de alte argumente, Reid a prezentat problema senatorului Daniel Inouye, democrat din Hawaii, pe atunci presedinte puternicului Comitet al creditelor, precum si senatorului Ted Stevens, un republican din Alaska, ambii veterani ai celui de-al doilea razboi mondial, care erau si ei ingrijorati de implicatiile potentiale de securitate nationala ale fenomenului OZN. Stevens, ca fost pilot militar, avusese chiar o intalnire cu un OZN. Ambii erau membri de varf ai unei subcomisii de cheltuieli pentru aparare. Cei trei senatori au gasit modalitatea potrivita pentru a aloca banii, din fondurile pentru aprovizionarea apararii. In bugetele anuale, de 600 miliarde de dolari, ale Departamentului Apararii, cele 22 de milioane, cheltuite pentru acest proiect, erau usor de camuflat.
Reid a declarat intr-un interviu ca nu a discutat subiectul in senat, in mod public. „Toti se tem de aceasta problema, la fel ca pilotii care nu vor raporta astfel de ciudatenii. Le este frica sa nu creada cineva ca au luat-o razna”. El spunea ca a vorbit despre subiect, in treacat, si cu Bill Clinton si, mai detaliat, cu unul dintre colaboratorii sai – John Podesta – care sustinea public realitatea fenomenului OZN.
Reid, care in 2017, la 77 de ani, s-a retras din Congres, a declarat ca este mandru de acest proiect. „Nu mi-e jena, ori rusine si n-am nicio parere de rau... Cred ca este unul dintre lucrurile bune pe care le-am facut in activitatea mea din Congres. Am facut ceva pe care nimeni nu-l facuse inainte”.
Harry Reid a povestit ca interesul sau fata de fenomenul OZN provine de la un vechi prieten al sau, miliardarul Robert Bigelow, fondatorul unui lant hotelier si proprietarul companiei de cercetari aerospatiale Bigelow Aerospace din Las Vegas, care lucreaza in prezent cu NASA, producand module pentru statiile spatiale.
In august 2008, Agentia de Informatii a Apararii (DIA) a publicat o cerere de oferta pentru proiect. In urma ei, contractul a fost acordat companiei Bigelow Aerospace, suma initiala fiind de 10 milioane de dolari. Asa cum a precizat Reid: „Chiar daca a fost un proiect sigur, am vrut sa ne asiguram ca oamenii nu s-ar putea plange ca este o afacere intre prieteni. A fost scos la licitatie, fiind postat luni de zile... Selectia pentru Bigelow a facut-o DIA, dupa care a urmat procesul oficial de contractare”. Firmele mai mari, cu legaturi traditionale cu Pentagonul, nu au fost interesate de proiect, intrucat – au spus – suma alocata (in total 22 milioane de dolari), era atat de mica, in comparatie cu cheltuielile militare obisnuite, incat s-a comentat ca era „un contract pentru arahide”.
Contractul cu DIA nu mentiona deloc termenul „OZN”, folosind, in schimb, expresii generice, cum ar fi: „viitoarele amenintari”, sau „tehnologii inovatoare”, specificand 12 puncte focale de urmarit, printre care: sustentatia, propulsia, materialele, invizibilitatea, precum si interfata umana si efectele asupra oamenilor.
Motivul pentru care Bigelow a castigat a fost nu doar ca a propus cel mai bun cost, dar a fost dispus sa asigure infrastructura si sa construiasca totul pe cont propriu, finantand proiectul in avans, din banii proprii. El a putut oferi si o facilitate care sa se califice pentru o activitate secreta. Pentru contractul cu DIA, Bigelow a angajat o echipa de pana la 46 de oameni de stiinta, specialisti in contrainformatii, ofiteri de informatii etc. La proiect au contribuit si o seama de piloti si alti observatori, prin rapoartele lor, sustinute de inregistrari radar, instrumentare si, uneori, de dovezi fizice. Proiectul a colectat astfel numeroase inregistrari audio si video, ale unor aparitii. De asemenea, cercetatorii au examinat persoane care au spus ca au suportat efecte fizice in timpul unor intalniri apropiate OZN.
S-a aflat, din surse de incredere, ca proiectul AATIP a produs trei duzini de rapoarte groase, precum si alte aproximativ trei duzini de rapoarte tehnice, care arata modul in care un astfel de tip de tehnologie exotica ar putea fi utilizat intr-o noua era a aviatiei si ce ar putea insemna aceasta pentru aparare. Dintre rapoarte, cel putin unul avea un volum de 490 de pagini si descria observatii OZN, atat din Statele Unite cat si numeroase tari straine, de-a lungul mai multor decenii. Totusi, se pare ca – in final – nu s-a descoperit nimic cu adevarat revolutionar, nici pentru siguranta nationala, nici pentru noi principii ale aparatelor de zbor. Acesta ar fi fost principalul motiv pentru care, in 2012, finantarea proiectului s-a incheiat.
Dintre rapoarte, au devenit publice deocamdata doua. Primul este o analiza pe 12 pagini intitulata „Propulsie spatiala avansata bazata pe ingineria vidului (metrica spatiu-timp)”, realizata de dr.ing. Harold Puthoff, iar al doilea, de 26 de pagini, „Deplasare warp, energia intunecata si manipularea dimensiunilor suplimentare”, avand ca autori pe Richard Obousy si Eric Davis. Ambele lucrari abordeaza, in termeni teoretici, cum sa imite comportamentele de zbor si proprietatile de invizibilitate ale OZN-urilor observate. Autorii prezinta formule si deductii, insistand ca ele reprezinta „un nou concept al deplasarii warp” si adaugand ca „niciodata inainte nu s-a sugerat ca o asemenea cale ar putea facilita o forma noua si exotica de propulsie”.
Alaturi de aceste doua rapoarte, a aparut si un document scris de un senior manager al proiectului, ramas anonim. In el se arata ca investigatiile au considerat fenomenul OZN intr-un sens mult mai larg, incluzand fenomene conexe: creaturi bizare, activitate poltergeist, entitati invizibile, globuri luminoase, leziuni produse de OZN-uri unor animale si oameni, ca si multe altele. Proiectul a folosit corpul uman ca un instrument de masura pentru analiza interactiunilor cu fenomenul OZN, utilizand: tehnologii criminalistice, instrumente imunologice, biologia celulara, genomica si neuroanatomia, deci o abordare mult dincolo de marturia unor martori oculari.
Un eveniment important, care a pregatit dezvaluirea proiectului Pentagonului, a fost infiintarea, in 2017, din initiativa lui Tom DeLonge, un mogul de divertisment, a corporatiei de interes public numita „Academia de Arte si Stiinte To The Stars” (AAS/TTS). La ea au fost atrase mai multe personalitati din proiectul AATIP, intre care Luis Elizondo, care si-a dat demisia, in acest scop, din Pentagon, in octombrie 2017, Harold Puthoff etc. Intre actionari este si Christopher Mellon, fost director de staff al Comisiei de Informatii a Senatului, fost asistent adjunct, pentru informatii, al Secretarului Apararii, pe perioada a doua administratii. Cu totii spera sa continue cercetarile privind fenomenul OZN, atragand si US Air Force, NORAD, ori alte organizatii militare cheie, care n-au fost parte a proiectului AATIP. A venit timpul – spunea Mellon – sa fie anulate tabuurile privind „OZN-urile” si sa fie ascultati pilotii si operatorii radar. In plus, guvernul ar trebui sa efectueze activitati de informare a populatiei, fie si numai pentru constientizarea situatiei, de pilda la pilotii civili.
Videoclipurile
Desi articolul din The New York Times a adunat nenumarate marturii convingatoare privind proiectul, unele de la un nivel foarte inalt, impresia cea mai puternica asupra marelui public au produs-o trei fragmente de inregistrari, facute cu senzorii in infrarosu si radarul de bord al unor avioane militare, fragmente care au fost facute publice concomitent, sub egida AAS/TTS, in primul rand prin contributia lui Luis Elizondo.Primul videoclip care a trecut procesul oficial de declasificare a fost numit „GIMBAL” (vezi la https://www.youtube.com/watch?v=tf1uLwUTDA0 sau la https://www.youtube.com/watch?v=T2ffL2UgvbY). In paralel cu imaginea unui OZN oval prins pe radar, se aud si vocile uluite ale pilotilor: „Exista o intreaga flota a acestora... Doamne, si toate se indreapta impotriva vantului. Iar vantul este de 120 de noduri spre vest”. Locul si data incidentului, ca si identitatea pilotilor, nu au fost divulgate.
FLIR1 este al doilea videoclip (vezi la https://www.youtube.com/watch?v=6rWOtrke0HY).
Filmul a fost capturat de un avion F/A-18 Super Hornet al marinei militare americane. Senzorul radarului, un dispozitiv Raytheon AN/ASQ-228, este unul dintre cele mai avansate in uz la ora actuala. El poate localiza tinte la distante care depasesc 40 de mile marine, in infrarosu si vizual la mijlocul spectrului. Imaginea din videoclip este cea afisata in carlinga pentru pilot, ca si pentru operatorul sistemului de armamente. Se vede ca un obiect oval este capturat si recapturat de radar, dar la un moment dat accelereaza cu o viteza extraordinara, pe care dispozitivele nu o mai pot controla, si dispare.
Al treilea videoclip, poreclit „GO FAST” (postat la adresa https://www.youtube.com/watch?v=wxVRg7LLaQA), surprinde procesul „prinderii” unui obiect neidentificat care zbura cu mare viteza, la altitudine joasa. Imaginile au fost capturate tot de catre un F/A-18 Super Hornet, folosind un senzor Rayleon AN/ASQ-228. Data, locul, ca si alte informatii, au fost inlaturate.
In toate cele trei inregistrari, obiectul urmarit a ramas neidentificat si, pentru toate trei, s-a furnizat o documentatie a lantului de custodie, confirmand ca ele sunt originale, nemodificate si nu generate sau alterate pe calculator. Elizondo a spus ca inregistrarile facute publice sunt scurte, deoarece autoritatea de clasificare a considerat ca altminteri ar fi fost dezvaluite date sensibile, cum ar fi cele de localizare, numele pilotilor, caracterstici ale armamentului, ori scopul misiunii.
In cazul videoclipului FLIR1, sunt cunoscute si alte detalii. Timp de doua saptamani, in noiembrie 2004, crucisatorul USS Princeton a detectat, in repetate randuri, aeronave neidentificate care operau in jurul portavionului Nimitz, in largul Pacificului, in dreptul orasului San Diego. Uneori, obiectele coborau de la altitudini mai mari de 24 km, la viteze supersonice, pentru a se opri brusc la 50 de metri deasupra oceanului, ramanand nemiscate acolo. Uneori pluteau, la altitudinea de 6 km, apoi, fie ieseau din raza de actiune a radarului, fie se retrageau fulgerator. Nimic construit de mana omului nu poate repeta aceste performante.
In cel putin doua randuri, avioanele F-18 au fost trimise sa intercepteze straniile aparitii si au putut verifica si vizual aspectul si performanta acestora. Intalnirile au avut loc in plina zi si au fost monitorizate independent de radare aflate la bordul navelor si al mai multor aeronave. Intr-un asemenea caz, comandorul David Fravor, impreuna cu locotenent comandorul Jim Slaight, aflati in zbor, cu doua avioane de lupta F/A-18F Super Hornet, care decolasera de pe portavionul Nimitz, au primit ordin sa intercepteze obiectul neidentificat, aflat la 60 km de ei.
Ajunsi la fata locului, comandantul Fravor a vazut, plutind deasupra marii, care parca fierbea, un soi de aeronava alba, ovala, lunga cam de 14 metri si groasa de 3,5. „Era cam de aceeasi marime ca un Hornet, doar ca nu avea aripi”, a spus Fravor intr-un interviu ulterior. Pilotii au asemanat-o, datorita formei si culorii, cu un urias „Tic-Tac”, acea bombonica pentru respiratie proaspata. Fravor s-a angajat intr-o coborare circulara pentru a vedea mai bine ce este acolo, dar, pe masura ce se apropia, obiectul a pornit si el sa urce, urmarindu-i parca miscarile, iar la un moment dat, „a accelerat intr-o maniera pe care n-am mai vazut-o niciodata”, a spus comandorul in interviu. Cateva clipe mai tarziu, obiectul a disparut si de pe radare.
Relatarea lui Fravor nu a fost pusa sub semnul intrebarii de sefii sai, iar comandorul a ajuns, la scurt timp dupa acest incident, asa cum fusese prevazut anterior, in Golful Persic, ca sprijin aerian in timpul razboiului din Irak. E drept, nu inainte ca el si ceilalti implicati sa fi fost supusi unor teste, pentru a vedea in ce masura au fost afectati de incident.
In primavara lui 2018, grupul de presa I-Team din Las Vegas a intrat in posesia unui raport intern, de 13 pagini, din Pentagon, realizat in 2009, de militari pentru militari. In raport se arata ca, pe parcursul a doua saptamani, la sfarsitul anului 2004, un obiect necunoscut, de circa 14 metri lungime, in forma de bomboana „Tic Tac”, s-a jucat de-a pisica si soarecele cu marina militara din SUA, in largul coastei din California, manifestand proprietati imposibile pentru tehnologiile cunoscute. Portavionul Nimitz si navele sale de asistenta, inclusiv U.S.S. Princeton, care transporta cele mai sofisticate sisteme de senzori din lume, AN/SPY, capabile sa urmareasca o minge de golf de la 100 de mile, au detectat in mod repetat semnale recurente ale „Tic Tac”. Observatii au fost facute si de avionul E-2C Hawkeye Airborne Early Warning, precum si radarele si senzorii de bord de pe mai multe F-18 care au fost ridicate si au interactionat cu „Tic Tac”, inclusiv vizual. Documentul din 2009 vine ca un raspuns decisiv la speculatiile „de fotoliu” pretinzand ca „Tic Tac” era un avion, un balon sau o pasare, o interpretare gresita a pilotilor sau o problema tehnica a aparaturii de observare.
Pe 9 martie 2018, ziarul The Washington Post publica articolul: „Armata continua sa intalneasca OZN-uri. De ce asta nu ingrijoreaza Pentagonul?”. Autorul era Christopher Mellon, fostul director al Comisiei de Informatii a Senatului, iar acum investitor cu capital privat si consilier al AAS/TTS. El sublinia ca stie, din propria experienta de fost oficial in informatii al Pentagonului si de consultant in investigarea unor cazuri, ca incidente de tipul celor din videoclipuri se petrec, in mod continuu. Chiar si pe 25 octombrie 2017 – scria el – au fost lansate avioane de vanatoare F-15, intr-o incercare esuata de a intercepta o aeronava de mare viteza, neidentificata, care facea bucle, in plina zi, peste statul Oregon, in mijlocul unor coridoare aeriene extrem de aglomerate. Numai ca in Pentagon nimeni nu-si asuma raspunderea sa fie considerat „tipul cu extraterestrii” din birocratia securitatii nationale. Nimeni nu vrea sa fie ridiculizat sau marginalizat pentru ca a atras atentia asupra problemei. Acest lucru este valabil si in sus si in jos pe lantul de comanda.
Contestatarii
Evident, scepticii traditionali in privinta fenomenului OZN au avut unele probleme sa digere dezvaluirile. La o zi dupa aparitia articolului amintit, un critic al OZN-urilor a declarat, pe Cable News, ca, „desigur, ar trebui sa studiem necunoscutele intalnite de pilotii militari, dar nu ar trebui sa studiem aceste OZN-uri”, dovedind ca nu intelegea ca OZN inseamna, nici mai mult nici mai putin decat „obiect zburator neidentificat”.Invitat la CNN pentru comentarii, astronomul Neil deGrasse Tyson, mostenitorul miscarii „Cosmos” a lui Carl Sagan, de obicei calm si elocvent, a fost atat de surescitat de subiect incat comentatorii au spus ca a fost total incoerent. Citez din afirmatiile sale: „Dovezile ca extraterestrii viziteaza Pamantul sunt atat de mizerabile incat nu mai am nici un interes pentru acest subiect... Lasati oamenii carora le pasa, sa mearga mai departe. Si cand veti gasi in sfarsit niste extraterestri, aduceti-i in Times Square”. „Avem inregistrari video cu lucruri rare care, stiti, s-au intamplat... Astept deci imagini ale oamenilor... luand un ceai cu un extraterestru pe o nava spatiala”. Partea interesanta este ca Tyson este de fapt de acord cu existenta extraterestrilor, dar numai atat timp cat acestia isi cunosc locul si se limiteaza la taramurile indepartate din strafundurile oceanului cosmic si transmit mesaje radio catre cercetatorii SETI...
Astronomul Seth Shostak, de la Institutul SETI, si el un opozant ferm al prezentei extraterestre pe Pamant (dar convins ca acestia transmit spre noi semnale radio) a scris un articol, la inceputul lunii ianuarie 2018. Principalele idei din articol sunt: Faptul ca guvernul a avut un proiect secret pentru a investiga fenomenele aeriene neidentificate, nu inseamna ca OZN-urile sunt nave spatiale extraterestre. Da, a existat un film militar interesant pe care se vede ceva ca un grup de nave extraterestre. Dar acest grup era intotdeauna in centrul campului vizual, ceea ce sugereaza ca „aceste «artefacte» erau cauzate de instrumentele de la bordul avionului, mai degraba decat de ceva din spatiul aerian din fata lui” (?!). Articolul continua astfel, indelung, pe un ton de ridiculizare.
Ufologul belgian André Skondras deplange faptul ca aceste persoane adera la principiul ilogic si nestiintific: „OZN-urile nu pot exista [conform stiintei actuale n.n.], prin urmare ele sau dovezile asociate nu exista”.
Or, pentru fenomenul OZN, numai cazurile din Blue Book, publicate in 1976, contin 130.000 de pagini. Dar nu numai SUA a dezvaluit dosare OZN, ci si o serie de alte tari din intreaga lume, cum ar fi Marea Britanie (peste 50.000 de pagini), Rusia, Brazilia, Argentina si Canada, pentru a numi doar cateva. Din pacate unii se fac ca nu le vad. Pentru OZN-uri exista deci dovezi clare, spre deosebire de dovezile directe evident zero, pe care echipa SETI le are pentru existenta unor civilizatii extraterestre care transmit prin radio. Cu toate acestea, SETI ajunge sa speculeze si sa faca deductii pe aceste zero dovezi directe, dar ufologii nu au voie sa faca acelasi lucru, pe baza unui maldar de dovezi convingatoare. In mod clar e o ideologie cu dublu standard!
Ce ar putea fi?
Unul dintre obiectivele proiectului AATIP a fost si aflarea originii „navelor”. Chris Mellon declara ca pilotii „sunt depasiti de o tehnologie pe care nu au vazut-o niciodata. In mod clar, nu este vorba de o aeronava experimentala, dar ce este?” Intr-adevar, asa cum observa si André Skondras, daca aceste obiecte, cu performante extraordinare de zbor, ar fi fost facute in Statele Unite, in China sau in Rusia, de ce nu au aparut niciodata oficial? Ele au fost observate, detectate instrumental si documentate pe tot globul, de peste 70 de ani. Nu are nicio logica sa fie ascunse niste arme cu caracteristici atat de avansate atat de mult timp, in conditiile in care ele puteau rasturna balanta unor confruntari militare, eficient si fara atata varsare de sange.Luis Elizondo afirma ca aparitiile „nu au aratat o ostilitate evidenta... dar ceva inexplicabil ar putea fi totdeauna o amenintare potentiala pana cand nu suntem siguri ca nu este asa”. El a declarat pentru New York Times ca echipa sa a ajuns la concluzia ca „navele” nu provin de la armata niciunei tari, adaugand ca „acest fapt nu ar trebui sa fie clasificat de vreun guvern sau institutie, pentru a pastra secretul fata de popor”. Exista enorm de multe intrebari stiintifice implicate. Daca ar fi nepamantene, cum pot ajunge la noi de la distante de sute sau mii de ani lumina? Exista vreo modalitate rapida de a calatori in jurul Universului, despre care inca nu stim? Este posibil sa existe o alta inteligenta, mult mai aproape de noi decat ne-am imaginat? Deocamdata nu exista nicio preocupare oficiala serioasa pentru a raspunde la aceste intrebari.
El a mai adaugat ca, atunci cand cei din Pentagon au fost informati despre faptul ca ar putea fi ceva nepamantean, reactiile au fost diferite. Unii spuneau ca s-au gandit la asa ceva; altii radeau... cand vezi ceva care depaseste prin performante tot ce avem, este o modalitate de a te elibera de stres. Dar el a adaugat ca: „aproximativ 30% dintre oameni, dupa experienta mea, nu reusesc absolut deloc sa o proceseze. E prea mult; ei nu vor sa vorbeasca despre asta. Chiar nu vor sa se gandeasca la asta, indiferent de motiv. Si eu respect acest lucru”.
Nick Pope, fost analist militar britanic pentru OZN-uri, mentiona ca – data fiind varsta galaxiei – civilizatiile extraterestre timpurii ar putea avea, fata de noi, un avans de multe miliarde de ani, ceea ce le-ar permite sa aiba tehnologii atat de avansate incat am crede ca sunt magie. Harold E. Puthoff Ph.D. a incercat sa ilustreze sansele noastre de a patrunde misterul fenomenului OZN spunand: „Ne gasim cumva in situatia in care i-ati da lui Leonardo da Vinci un dispozitiv de deschidere a usilor de garaj. In primul rand, el ar incerca sa-si dea seama ce este acest material plastic. El nu ar sti nimic despre semnalele electromagnetice implicate sau la ce foloseste obiectul.”
La intrebarea de ce aceste fenomene sunt tinute secrete, raspunsul lui Elizondo a fost ca este si neincrederea in adversari, dar atunci cand vorbesti despre o amenintare potentiala pe care nu o intelegi, nu stii ce este, nu stii cum functioneaza, de unde provine, sau cine este in spatele ei, problema se pune diferit. El lucrase intr-o structura de securitate nationala. Oamenii de acolo erau platiti, in numele poporului american, tocmai pentru a avea raspunsuri la astfel de intrebari. „Ne-am confruntat cu aceasta problema de mult timp, daca nu chiar de decenii. Si faptul ca, intr-adevar, guvernul nostru, ca si alte guverne, nu sunt mai aproape de intelegerea unor elemente de baza este foarte tulburator. Deci, fireste, oamenii, in special cei din Departamentul Apararii, nu vor sa aiba o asemenea conversatie” cu marele public. Dar el preciza: „Important nu este doar ceea ce spune guvernul, ci uneori si ceea ce guvernul nu spune. Iar guvernul nu a spus niciodata ca acest lucru nu exista”.