În perioada 29 aprilie – 3 mai 2013, s-a derulat la Washington aşa-numita „Audiere a Cetăţenilor privind Dezvăluirea” (Citizen Hearing on Disclosure) privind dovezi ale unei prezenţe extraterestre pe planeta noastră.

Acţiunea a fost organizată la National Press Club din Washington, la o distanţă de două colţuri de Casa Albă, de Paradigm Research Group, înfiinţat în 2004 şi condus de Steven Bassett, activist politic, comentator şi publicist, aparent cu ajutorul unei donaţii de 1,1 milioane dolari, primită din Canada.

Audierea a venit şi ca un răspuns la faptul că, în noiembrie 2011, la două petiţii ale aceluiaşi grup, purtând mii de semnături, Casa Albă a răspuns că: „Guvernul Statelor Unite nu are nici o dovadă că există o viață în afara planetei noastre, sau ca o prezență extraterestră a contactat sau angajat vreun membru oarecare al speciei umane. În plus, nu există nicio informație credibilă care să sugereze că vreo dovadă în acest sens este ascunsă de ochii publicului”. Audierea privind Dezvăluirea îşi propunea „să prezinte acele dovezi despre care Casa Albă spune că nu există şi să încerce să realizeze ceea ce Congresul SUA nu a reușit să facă – să caute faptele legate de cea mai importantă problemă a prezentului şi a oricărui alt moment”. Întreaga Audiere a fost filmată ca bază pentru un viitor documentar intitulat „Embargo asupra Adevărului”.


În comunicatul distribuit la sfârşitul audierilor se preciza că 39 de „cercetători, activişti, lideri politici, foşti membri ai serviciilor militare şi ai unor agenţii guvernamentale, reprezentând zece ţări, au depus mărturie în Washington, DC, în faţa a şase foşti membri ai Congresului Statelor Unite. Ca urmare a mărturiilor, aceşti membri emit următoarea declaraţie:

Întrucât: având în vedere, evoluţia înțelegerii științifice privind numărul de planete care pot întreţine viata din galaxia în care se află Pământul, ar fi culmea aroganței să se afirme că oamenii sunt singurele ființe simțitoare în această galaxie;

Întrucât: având în vedere că martori credibili au adus dovezi stiintifice coplesitoare documentând prezența curentă a unor vehicule aeriene neidentificate și inexplicabile, despre care mulți cred că reflectă o inteligență extraterestră;

Și întrucât: având în vedere implicațiile enorme la nivel mondial în cazul în care aceste nave sunt, într-adevăr, de origine extraterestră, o astfel de problemă este o chestiune de competenţa Adunării Generale a Națiunilor Unite;

Noi subsemnaţii cerem Fundaţiei pentru Audierea Cetăţenilor să-şi folosească oficiile sale pentru a organiza părțile interesate și să colecteze fondurile necesare pentru a căuta să realizeze o campanie la nivel mondial pentru a convinge una sau mai multe națiuni să propună o rezoluție în cadrul Adunării Generale, cerând ca Națiunile Unite să sponsorizeze o conferință mondială având ca obiectiv posibilele dovezi ale unei prezenţe extraterestre pe planeta noastră. Noi subsemnații ne angajăm să sprijinim acest efort”.

Ca urmare a acestui comunicat, Bassett a anunţat că Fundaţia pentru Audierea Cetăţenilor va începe în scurt timp colectarea de fonduri pentru a face paşii necesari către o rezoluţie favorabilă în acest sens în Adunarea Generală ONU.

Între martorii prezenţi erau mai multe personalităţi cunoscute din domeniu, de pildă: tanton Friedman (Canada), A. J. Gevaerd (Brazilia), medicul Steven M. Greer, fostul ministru Paul Hellyer (Canada), jurnalista Linda Moulton Howe, chirurgul Dr. Roger Leir, cel care a extras cele mai multe presupuse implanturi, Dr. Jesse Marcel, Jr., martor la incidentul de la Roswell, astronautul Dr. Edgar Mitchell, ufologul Roberto Pinotti (Italia), Nick Pope (Regatul Unit), Lt. Col. Kevin Randle, Căpitanul Robert Salas, ufologul Donald Schmitt.

Menţionăm mai jos câteva dintre depoziţiile făcute.

George Filer III, fost maior U.S. Air Force, ofiţer de informaţii şi pilot cu 5000 de ore de zbor, a descris în detaliu întâlnirea sa cu un OZN. În ianuarie 1962 era staţionat la baza RAF din Sculthorpe, Anglia. Terminase de realimentat avionul de vânătoare, la 9000 metri altitudine, deasupra Mării Nordului, când a fost anunţat de la punctul de control din Londra că radarul a observat o aeronavă neidentificată, la 300 de metri deasupra unei zone între Oxford şi Stonehenge. Era aproape de apusul soarelui când au primit ordin să intercepteze obiectul. De la 30 de kilometri, radarul avionului a prins ţinta. „Era un ecou extraordinar de puternic, ca cel produs de un pod sau un vapor de mari dimensiuni. Această navă era mai mare decât tot ce am văzut în aer până atunci. Îmi amintea de ecoul radar al Podului Brooklyn (1800 m) sau al Podului Firth of Forth din Scoţia (2500 m)... Semnalul era clar şi solid, nu ca cele primite de la un nor. Apreciam că nava aceea trebuia să fi fost din oţel sau un metal rezistent. Aveam 680 km/h, iar când am ajuns la o distanţă de 16 kilometri, OZN-ul a realizat, aparent, că venim să-l interceptăm... Era o noapte întunecată; vedeam în faţa noastră doar lumini difuze, cam ce cele ale unui crucişător pe mare. Când eram la opt kilometri, brusc OZN-ul de parcă a înviat; luminile s-au intensificat extraordinar de mult, iar obiectul a accelerat într-un mod similar cu decolarea, noaptea, a unei navete spaţiale... şi a dispărut. Am aflat ulterior că astfel de nave uriaşe sunt numite nave-mamă, deoarece, la fel ca un port-avion, ele poartă nave de mai mici dimensiuni”. Filer a întrebat Punctul de Control din Londra dacă a fost lansată vreo rachetă în zonă; dar cei de acolo erau tot atât de nedumeriţi ca şi el. (n.n. transformările valorilor în sistemul metric ne aparţin).

Deşi incidentul a fost menţionat în registrul de navigaţie, ca şi în raportul de operaţii al zilei următoare, nu i s-a acordat o atenţie specială. Totuşi, după câteva săptămâni, Filer şi echipajul său au primit o invitaţie să ia masa cu prinţul Filip, duce de Edinburgh (soţul reginei Elisabeta II), care era interesat de cele întâmplate. Între altele, prinţul a menţionat „Unchiul meu, care m-a crescut, contele Mountbatten, a văzut un OZN de aproape, în timp ce era în marina militară”, adăugând că el însuşi a discutat „în multe ocazii” cu alte echipaje de aviatori care au fost trimise să intercepteze OZN-uri şi că „Acest complex de la Stonehenge şi Silbury Hill din Anglia, ar putea reprezenta de fapt vizite ale unei rase nepământene, într-un trecut îndepărtat”.

O altă depoziţie, de 15 minute, înregistrată video, a venit de la un fost ofiţer superior, care nu şi-a divulgat identitatea. Având 77 de ani, era vizibil într-o stare precară de sănătate. Ofiţerul lucrase pentru CIA în 1958 în perioada preşedintelui Dwight Eisenhower, fiind implicat şi în politica din jurul proiectului Blue Book destinat fenomenului OZN.

Bassett a subliniat că omul a primit, în decursul timpului, numeroase amenințări să nu vorbească, dar acum, simţind că i se apropie sfârşitul, era decis să rupă tăcerea care i-a fost impusă. El a fost intervievat de doi cercetători, prezenţi la Audiere: Linda Moulton Howe și Richard Dolan. După vizionarea filmului, Linda Moulton Howe a autentificat acreditările fostului oficial CIA, ca și depoziţia sa, spunând că în 1994 ea a petrecut trei zile cu el, înregistrând unsprezece casete audio de 90 de minute. Doar că, la trei zile de la întoarcerea ei acasă, a primit un telefon în care ofiţerul i-a spus că el și soția sa au fost amenințați cu represalii în cazul în care ceea ce s-a înregistrat pe bandă ar deveni public. Richard Dolan, care este vizibil în video, a confirmat şi el autenticitatea sursei.

Steve Bassett a comentat că acest caz ne face să înţelegem mai bine suferinţa multor foşti militari sau oficiali guvernamentali, care sunt obligaţi să trăiască într-o lume de secrete şi de teamă, datorită acestui „embargo asupra adevărului” privind întâlnirile cu nepământenii. „Într-un fel, acest video reprezintă pe acei mulţi care n-au putut veni în faţa unor comisii ca aceasta, oameni care ar vrea să vorbească dar le vine foarte greu. Marea majoritate a persoanelor care au avut de-a face cu acest subiect, lucrând pentru guvern, începând încă din anii ’40, au avut acces la informaţii pe care să le ducă în mormânt, fără a avea voie să vorbească despre ele dacă li s-a spus să nu vorbească”.

O altă depoziţie vine de la Gary Heseltine din Regatul Unit, proaspăt pensionat din poliţia britanică, pentru care a lucrat timp de 24 de ani, afirma că vorbeşte în numele tuturor ofiţerilor de poliţie din lume care au fost martori ai unor întâlniri OZN. El a creat în 2002 un site destinat rapoartelor de acest tip, venite de la poliţiştii britanici. În 2013 avea pe acest site peste 425 de cazuri, dintre anii 1901 şi 2012, implicând peste 940 de ofiţeri britanici de poliţie.

O statistică arată că peste 70% sunt cazuri raportate de mai mulţi ofiţeri, permiţând o coroborare a evenimentelor. Unele astfel de cazuri au avut şi şase sau mai mulţi martori poliţişti, care au văzut cele întâmplate din locaţii geografice diferite. Într-un caz particular, din noaptea de 30/31 martie 1993, numit „incidentul Cosford”, 24 ofiţeri de poliţie au urmărit cel puţin un obiect, de-a lungul a şase comitate din Marea Britanie. Mulţi ofiţeri au observat, în apropierea locului în care stăteau, nave structurate, de dimensiuni impresionante, de la zeci de picioare până la multe sute de picioare (aproximativ de la 10 metri la sute de metri n.n.).

Heseltine a reprodus trei cazuri britanice din baza sa de date. În octombrie 1984, în apropierea bazei RAF Northholt din Middlesex, doi ofiţeri de poliţie în uniformă, care patrulau în zonă, au zărit, o navă triunghiulară neagră, plutind tăcut la joasă înălţime. Avea mărimea a trei terenuri de fotbal. Când Heseltine le-a cerut martorilor să precizeze mai clar ce au vrut să spună, martorul a spus că estimarea era precisă deoarece l-au văzut chiar deasupra a trei terenuri de fotbal alăturate.

Într-o altă ocazie, în octombrie 1978, trei poliţişti în uniformă au observat, într-o zonă rurală din Buckinghamshire, un obiect imens (descris ca având dimensiunile unui teren de fotbal) care s-a materializat într-o clipă, brusc şi fără zgomot, în faţa ochilor lor şi foarte aproape de locul în care stăteau. Mai multe obiecte de mici dimensiuni zburau în jurul navei principale, care a proiectat o fâşie largă de lumină spre sol, în timp ce a traversat peisajul timp de câteva minute, după care a dispărut într-o clipită. Martorii spuneau că a fost de parcă cineva ar fi aprins iar apoi ar fi stins un bec.

În mai 1981 sau 1982, doi poliţişti înarmaţi protejau un ministru conservator într-o locaţie secretă din North Yorkshire. La 5.30 dimineaţa, în timp ce patrulau în jurul reşedinţei, au observat că lumina răsăritului de soare s-a întunecat brusc. Când au privit în sus, să vadă ce s-a întâmplat, au văzut un obiect cilindric enorm, purpuriu închis, lung cât un teren de fotbal şi cu un şasiu pronunţat în partea de jos, plutind deasupra casei la o altitudine de 60-90 metri. Obiectul a rămas nemişcat timp de 5-10 minute; apoi, brusc şi fără zgomot, a accelerat spre orizont cu o viteză extraordinară şi s-a făcut nevăzut.

Alte două ţări care i-au atras atenţia lui Heseltine au fost Statele Unite şi Belgia. Multe cazuri din SUA sunt ieşite din comun, aşa cum a ilustrat cu două exemple.

Imediat după miezul nopţii, pe 14 decembrie 1994, 15 ofiţeri de poliţie din comitatul Trumbull, statul Ohio, au observat mai multe OZN-uri circulare, din puncte geografice diferite. Într-unul dintre cazuri, motorul automobilului sergentului Toby Meloro s-a oprit brusc. Când a coborât din vehicul, el a observat un OZN plutind chiar deasupra capului său. Îndată ce obiectul s-a îndepărtat, fără zgomot, maşina a putut fi repornită şi poliţistul a şi urmărit pentru scurt timp apariţia.

Pe 5 ianuarie 2000, în Illinois, mai mulţi ofiţeri de poliţie au observat, din locaţii geografice diferite şi uneori de foarte aproape, o navă triunghiulară imensă.

În sfârşit, Heseltine a ţinut să menţioneze că între 1989 şi 1991 sute de ofiţeri de poliţie au văzut obiecte triunghiulare de mari dimensiuni pe cerul Belgiei. Numeroase cazuri au implicat mai mulţi poliţişti în acelaşi timp şi multe dintre observaţii au fost făcute de la distanţe foarte mici şi/sau au fost confirmate de observatori civili şi de radare militare.

Heseltine a subliniat în încheiere „în numele tuturor ofiţerilor de poliţie din lume, că ceea ce au observat mulţi dintre ei au fost nave autentice, de natură fizică şi care au manevrat într-o manieră pe care poliţiştii care au fost martori n-au mai văzut-o nici înainte nici după respectivele întâlniri”. El a adăugat: „Cer acestei adunări să accepte mărturiile lor colective ca autentice, oferind dovezi suplimentare convingătoare că multe dintre aceste observaţii reprezintă nave structurate, ieşite din comun şi necunoscute, care zboară în speţiul aerian pământean... Eu cred că mărturiile colective, dovezile prin imagini şi urme fizice, adunate în peste 60 de ani de cercetare OZN, reprezintă o confirmare copleşitoare a faptului că unele observaţii OZN reprezintă o implicare extraterestră în curs de desfăşurare pe planeta Pământ”.

Un alt participant important la lucrările „Audierii Cetăţenilor privind Dezvăluirea” a fost Stanton Friedman. După opinia sa, „dovezile sunt covârșitoare că planeta Pământ este vizitată de nave spațiale extraterestre controlate inteligent. Cu alte cuvinte, unele (subliniat de 33 de ori), unele OZN-uri sunt nave spațiale extraterestre, cele mai multe nu sunt”.

Cu puţin timp înainte de conferinţă el a difuzat un text critic împotriva articolului „The Science Behind UFOs” publicat de Phil Plait în revista Astronomy Magazine, articol pe care-l numea „un splendid exemplu al falimentului intelectual al pseudoştiinţei şi anti-ufologiei”. Plait, ca orice astronom, era de presupus că susţinea imposibilitatea călătoriilor interstelare, deci şi imposibilitatea unei prezenţe extraterestre pe Pământ. Iar dacă e imposibil, ce rost ar mai fi avut (nu-i aşa?) să caute dovezi pro sau contra...

Friedman constată că în privinţa fenomenului OZN s-au publicat, în timp, cinci studii ştiinţifice de mari dimensiuni. Plait nu menţionează niciuna. Există cel puţin 12 teze de doctorat privind OZN-urile. Niciuna nu este menţionată. Există numeroase înregistrări radar-vizuale. Niciuna nu e menţionată. Ted Phillips a inventariat peste 5000 urme fizice ale trecerii unor OZN-uri, colectate din 95 de ţări. Niciuna nu e menţionată. Există un număr de cazuri de răpiri OZN bine investigate, de profesionişti precum psihiatrul Dr. John Mack de la Universitatea Harvard. Niciuna nu e menţionată. Dintre studiile amintite, cel mai mare este „Project Blue Book Special Report No. 14”. Realizat de ingineri şi cercetători de la Battelle Memorial Institute, prin contract cu US Air Force, în 1954. Studiul include 200 de tabele, grafice, hărţi etc, analizând 3201 observaţii OZN, din care 21,5% sunt listate ca „necunoscute”, complet separat de 9,3% încadrate la „informaţii insuficiente”. Observaţiile au fost clasificate şi după calitatea observatorilor (de pildă aviatori, astronomi etc.). Cu cât această calitate era mai bună, cu atât era mai mare şi procentul de cazuri neidentificate. O analiză statistică de tip chi-pătrat a arătat că probabilitatea ca observaţiile „necunoscute” să fie de fapt „cunoscute” prost clasificate era mai mică de 1%.

Un alt studiu, de 247 de pagini, este cel care a urmat audierilor din 29 iulie 1968 în faţa comisiei pentru ştiinţă şi astronautică a Casei Reprezentanţilor SUA, conţinând depoziţiile a 12 oameni de ştiinţă, dintre care trei astronomi, între care J. Allen Hynek, şeful departamentului de astronomie de la Universitatea Northwestern din Evanston, Illinois, şi timp de 20 de ani consultant OZN al Air Force. Cea mai cuprinzătoare prezentare a fost cea a Dr. James E. McDonald, cercetător principal fizician la departamentul de ştiinţe ale atmosferei, de la Universitatea din Arizona. El a analizat 41 de cazuri separate, inclusiv observaţiile făcute de astronomi precum Dr. Clyde Tombaugh, descoperitorul planetei Pluton, sau cazuri cu mai mulţi martori şi cazuri radar-vizuale.

Şi „Raportul Ştiinţific privind OZN-urile” (Raportul Condon) elaborat la Universitatea Colorado analizase detaliat 117 cazuri, dintre care 30% nu au putut fi identificate. Totuşi cartea lui Plait vorbeşte doar despre un singur caz, fotografia făcută pe 11 mai 1950 de soţii Trent în McMinnville, Oregon, recunoscând că „Aceasta este unul dintre puținele rapoartele OZN în care toți factorii investigaţi: geometric, psihologic și fizic par să fie în concordanță cu afirmația că un obiect extraordinar de zbor, argintiu, metalizat, în formă de disc, având zeci de metri în diametru și fiind evident artificial, a zburat în văzul a doi martori”.

În seara de 13 martie 1997, o formaţie neidentificată de dimensiuni impresionante a trecut plutind deasupra statelor Arizona şi Nevada din SUA, ca şi peste statul mexican Sonora. Pe o distanţă de 480 de kilometri, ea a fost descrisă, în diverse moduri, de mii de martori care au urmărit fenomenul timp de trei ore. Explicaţia lui Plait, că a fost vorba doar de o formaţie de avioane, este ridicolă, întrucât martorii vorbeau de un obiect imens, care zbura fără zgomot şi foarte încet, obturând cerul deasupra lui. Nu existau luminile roşu şi verde obligatorii la avioane. Un martor important a fost chiar guvernatorul de atunci al Arizonei, Fife Symington, fost ofiţer şi pilot în aviaţia militară.

Joomla templates by a4joomla