Daca doriti sa raportati o observatie, sau doriti sa participati la activitatile noastre, luati legatura cu noi prin telefoanele: 0774579986, 0723181084, 0745875252, sau la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Vizitati-ne si pe FACEBOOK  *  BIBLIOTECA ASFAN
Link la circa 450 de articole OZN Conferinta OZN Romania din 10 mai 2014 Carti din 2017 despre fenomenul OZN
NOUTATI PE SITE:
doua articole importante, trimiteri la alte peste 70 de articole, sase noi aparitii TV, Conferinta OZN la Roma

S-a nascut pe 16 mai 1946 in comuna C.A.Rosetti, din judetul Tulcea. A luat examenul de bacalaureat in 1968 si a absolvit in 1975 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, facultatea de arte decorative, cu specializarea scenografie, profesie pe care a si practicat-o un timp, in cinematografie. La ora actuala traieste in California. Cunosteam pataniile lui mai demult, dar in aprilie 2013 am avut sansa sa am si alte cateva discutii cu el. Redau mai jos in rezumat cele ce mi-a relatat despre straniile sale intalniri.
Intrucat, dupa terminarea liceului in 1968, nu a reusit la prima incercare de admitere la Institutul de Arte Plastice, a ramas in Constanta, unde, pentru a-si imbunatati pregatirea, s-a inscris la Scoala Populara de Arta, institutie care asigura conditii foarte bune, inclusiv modele si indrumare de specialitate.
Locuia in aceasta perioada cu chirie intr-o camaruta separata, fara acces la instalatii sanitare si incalzita cu o sobita cu lemne. Intr-o noapte de iarna, pe la ora 22.00, inainte de a se culca, a iesit cativa pasi in curte sa‑si rezolve o mica necesitate. Era un strat de zapada de circa 20 de centimetri. Dintr-o data, curtea a fost luminata. Intorcand capul a vazut deasupra sa o sursa orbitoare. In clipa urmatoare a simtit ca este ridicat de la sol, plutind tot mai sus. Nu se putea misca dar vedea tot ce era in jur, inclusiv, in curtile alaturate, despartite de garduri inalte, acareturi de care nu avea cunostinta. Intre altele, a zarit pentru prima oara, la vecinul sau, croitor de meserie, un automobil de un tip vechi.
S-a vazut apoi intr-o sala mare „luminata indirect”. Isi amintea ca pe margini erau grile, sugerand instalatii de aer conditionat, iar pe jos dale ca o tabla de sah. Auzea „telepatic” voci, venind de la 3-4 persoane, pe care insa nu le vedea. Parea sa existe un sistem bizar de traducere, manifestat prin faptul ca la fiecare cuvant receptionat simtea o durere ascutita in ceafa, dupa care intelegea sensul cuvantului.
A inceput un dialog cu aceste voci, incercand in acelasi timp sa urmareasca atent locul in care se afla. Primele intrebari pe care le-a pus au fost: „ce vreti de la mine? de ce m-ati adus aici?”. Raspunsul a fost „vrem sa te testam; am auzit ca nu ai reusit la admitere si vrem sa vedem de ce. Vrem sa ne faci un model aici pe podea”. Dupa aceasta, un soi de robot, cu senile ca de cauciuc i-a adus, pe o platforma, niste placi subtiri, patrate, cu latura cam de o jumatate de metru, cu partea de jos spongioasa si aderenta. Acelasi robot le-a asezat apoi pe podea, in pozitiile gandite de S.C. Din pacate, acestea aveau aveau doar patru culori, toate metalizate, intre care galbene si verzi. Nu se putea face din ele nicio combinatie mai reusita. A incercat sa propuna totusi vreo doua-trei modele. „Interesant”, au zis vocile, care l-au sfatuit insa ca sa renunte la pictura, pentru care se pregatea, si sa dea admitere la arte decorative. Dupa aceasta „i-au dat drumul”.
Cand si-a revenit, era cazut cu fata in zapada. Frigul l-a trezit ca un dus rece. Nu-si amintea pe moment cele petrecute. Tinea minte ca iesise in curte, dar acum era cu cativa metri mai incolo de locul in care se oprise si nu vedea urme de pasi care sa arate cum a ajuns aici. Chiar daca ninsese un pic intre timp, aceste urme trebuiau sa fie vizibile. A revenit in camaruta lui. Nu stia cat e ceasul, dar focul se stinsese demult, semn ca trecusera cateva ore de cand iesise. Pe atunci nu fuma, nu punea gura pe bautura, iar de droguri nici nu se auzise. Deci nu intelegea ce anume putea sa se intample cu el. Incercand sa-si aminteasca, s-a reintors sa mai examineze urmele din zapada. Atunci i-au revenit in minte, treptat, detaliile rapirii.
Dimineata, inca se gandea ca poate totul a fost doar un vis. Trecand insa, pe strada, prin fata vecinului, nu s-a putut abtine sa nu priveasca peste gard, ceea ce nu facuse niciodata. Acolo a zarit automobilul de epoca, exact cum isi amintea. S-a hotarat atunci, din nou pentru prima oara, sa urce in pod, in casa gazdei sale, pentru a vedea si mai bine curtea vecina. Si din nou i s-au confirmat detaliile pe care le tinea minte.
N-a avut curajul sa povesteasca intamplarea nimanui, de teama sa nu fie considerat nebun. Prima persoana careia i s-a destainuit a fost mama ei, pe care a vizitat-o cu ocazia sarbatorilor de Craciun. Ea l-a ascultat, dupa care i-a spus ca cei ce l-au rapit au fost diavoli, punandu-l sa jure ca nu va mai spune intamplarea aceasta nimanui. I-a povestit apoi ca nu e pentru prima oara cand trece printr-o asemenea silnicie.
Intr-o zi de vara, pe cand S. C. avea doar o luna sau doua, mama ea prasea in bostanaria bunicului, undeva in Delta Dunarii, la marginea padurii Letea. S.C., primul ei copil din trei, dormea intr-un cos atanat de creanga unui copac, acoperit cu tifon impotriva insectelor. Ea venea din cand in cand sa verifice ca totul este in ordine. La un moment dat, a zarit in dreptul cosuletului trei aratari negre (adica – si-a spus – trei diavoli; aveau si coarne...) iar alaturi era un soi de palarie mare asezata pe trei picioare. Mama s-a repezit catre ei, dar o explozie de lumina a culcat-o la pamant. Cand si-a revenit, peste cateva minute, atat aratarile cat si copilul disparusera. Au urmat cautari, apoi reprosuri din partea bunicului, chiar si acuze ca cineva ar fi omorat pruncul.
Peste cateva zile, timp in care mama a plans fara oprire, intr-o dimineata pe la ora 4-5, cand ea mai dormea, bunicul a vazut un foc coborand din cer, iar cand focul s-a stins, in locul acela era asezata, sprijinita de pamant cu trei picioare, o mare palarie si niste „scafandri” care au pus la loc cosul, de unde l-au luat. Bunicul a strigat-o imediat pe mama, dar intre timp vizitatorii au disparut. Amandoi au constatat ca in cos copilul dormea linistit, fara nicio urma ca ar fi patit ceva neplacut.
Urmand sfatul primit, S.C. a dat admitere la facultatea de arte decorative, unde a intrat, desi, dupa cum spune, fusesera doar 6 locuri si vreo 200 de candidati.
Era poate in anul al treilea cand a avut loc urmatoarea intalnire. Pe atunci castiga destul de bine, reconditionand picturi vechi, dand ore particulare de desen, dar si facand lucrari de zugravit sau faiantare, asa ca, desi avea locuinta la camin, a inchiriat si o mansarda pe care o folosea ca atelier. Intr-o seara, cand ramasese aici, a auzit pasi suspecti pe scari. De teama, a baricadat usa inainte de a se culca. S-a trezit insa nu peste mult timp si a zarit o silueta asezata pe un scaun, nu departe de patul sau. Parea sa-l studieze. In prima clipa a crezut ca e o fantoma. Apoi a vazut ca purta o casca, precum cea de scafandru. A urmat o noua conversatie telepatica, insotita de aceleasi intepaturi in ceafa. La o prima intrebare a lui S.C. cum a reusit sa intre prin usa baricadata, raspunsul a fost „asta nu e o problema”. S.C. l-a rugat sa-si dea jos masca, dar aparitia a spus ca nu poate din cauza „mediului pamantean”, in primul rand a atmosferei. A precizat apoi: „noi suntem cunostinte vechi; stim despre tine o multime de lucruri”. Nu cumva voi sunteti cei ce m-ati luat atunci din leagan? a intrebat atunci S.C. Vizitatorul a confirmat, adaugand ca „ne intereseaza persoana ta”, „pentru experimente”; „oriunde te duci noi te gasim; esti al nostru”. Dar cand a intrebat de ce a fost tocmai el, raspunsul a fost mai confuz. „A fost o intamplare; de fapt aveam o alta tinta, dar n-am mai recunoscut locul pe care-l cautam. Atunci v-am gasit pe voi”. S.C., amintindu-si afirmatiile mamei, i-a spus aparitiei: „voi sunteti diavoli!”. „Ce sunt diavolii?” a intrebat atunci vizitatorul. „Cei ce fac doar raul” a raspuns S.C. „A, da, voi ati ramas tot la superstitiile cele vechi”. S.C. a insistat: „totusi, care-i scopul acestor vizite?”. Explicatiile primite in continuare au fost si mai confuze. De fapt n-ar fi fost el unul dintre cei ce l-au rapit in Delta, ci doar „ii reprezinta pe cei ce au fost acolo”. Ei toti migreaza si Pamantul e numai o escala. Cei ce trec pe aici transmit informatii celor care urmeaza sa vina. Nu prin radio ci telepatic. Mai multe civilizatii extraterestre migreaza astfel si la un moment dat si pamantenii vor trebui sa faca la fel. „Voi sunteti avantajati ca sunteti aproape de periferie (a Galaxiei? n.n.) si nu in centru, de unde venim noi”. S.C. recunoaste ca fie unele cuvinte nu le intelegea, fie nu erau traduse corespunzator...
S.C. spune ca nu fusese interesat pana atunci de fenomenul OZN. Abia la vreo saptamana dupa aceasta intamplare a auzit ca deasupra Bucurestiului fusese vazut un OZN. Au aparut si articole de ziar cu imagini. N-ar fi exclus ca amintirile lui sa se refere si la cercul de OZN de la casa de cultura a studentilor, cerc condus de Ion Hobana. S-a gandit atunci – nu cumva s-a intalnit si el cu un OZN?
S.C. a emigrat in toamna anului 1987 in California, unde traieste si in prezent. Si-a castigat painea, pentru el, sotie si cei doi copii, ca instalator bun la toate („handyman”), la dispozitia cate unui bloc de locuinte, 24 de ore, 7 zile pe saptamana. Pe la inceputul anilor ’90, locuia la etajul al patrulea al unui edificiu de 15 etaje din San Diego. Tocmai se intorsese extenuat de la o lucrare si, fiind trecut de miezul noptii, se pregatea sa se culce, cand a vazut pe geam o lumina puternica. A iesit pe balcon sa vada ce se intampla. In fata era un garaj, pe acoperisul caruia fusese amenajat un teren de tenis. Aici se asezase o farfurie zburatoare avand o culoare care amintea de un camuflaj militar verde. De sub disc a iesit o mica platforma rotunda pe care stateau, in picioare, doi indivizi. Apoi platforma s-a inaltat, aducandu-i pe cei doi chiar spre balconul sau. S.C. s-a retras imediat, urmarind ce se intampla. Cei doi au intrat de pe balcon in camera copiilor, apoi, din camera in camera, au ajuns si in incaperea in care dormea el singur, pentru a nu deranja familia la o eventuala chemare. Aici el adunase o multime de piese tehnice trebuincioase. „O sa va rupeti gatul impiedicandu-va in troacele mele” a fost primul lui gand cand i-a vazut intrand. El insusi s-a hotarat sa simuleze ca doarme adanc.
Cei doi aveau pe cap casti transparente, in forma de glob, prin care se zarea un profil perfect uman, si purtau costume solzoase, unse cu un soi de ulei care mirosea „a ocean”. In prima clipa a crezut chiar ca era pielea lor, dar apoi a vazut imbinarile fine ale unei croieli perfect mulate. Unul dintre cei doi purta un rucsac voluminos; celalalt, care parea sa fie sef, sau doctor, avea legat de brat un dispozitiv cu butoane. Apasand pe unul, din dispozitiv a iesit o tija care indrepta in jos fascicule subtiri de lumina verde. S.C. facea pe mortul, dar vizitatorii nu s-au lasat pacaliti. „Good boy” a zis seful, iar la fiecare cuvant S.C. simtea cate o intepatura in ceafa. Au tras patura de pe el, apoi s-a vazut plutind, rigid, in aer, deasupra patului, fiind intors din cand in cand in jurul axului, „ca la rotisor”. Tija cu fasciculele luminoase era plimbata de-a lungul corpului sau, iar in acest timp pe perete apareau ondulatii fara noima, care insa pentru cei doi pareau pline de inteles. Erau ingrijorati mai ales de rinichi si de coloana. „E terminat; n-avem ce sa-i mai facem” a zis seful. Adjunctul a incercat sa-l induplece sa incerce ceva, cerandu-i „sa sune statia” sa-i transmita „mai multa putere”. In cele din urma se pare ca manevra a reusit, cei doi s-au declarat multumiti, dupa care au disparut. S.C. a mai vazut, prin geam, discul ridicandu-se, inclinandu-se pe o parte, tasnind apoi ca un fulger si facandu-se nevazut.
Imediat dupa aceea, pe terasa au aparut doi angajati de la paza cladirii, cercetand locul cu lanternele. S.C. s-a imbracat iute si a coborat la ei intrebandu-i daca au vazut obiectul. Acestia nu pareau insa dispusi sa discute despre acest subiect.
A doua zi dimineata, fiica lui, atunci de 12-13 ani, i-a spus ca a vazut in timpul noptii doi barbati intrand in camera. La lumina ecranului calculatorului ei personal, care s-a aprins spontan, le-a putut vedea figurile si faptul ca o priveau pe ea si pe fratele ei mai mic, dupa care au trecut in camera vecina. S.C. a linistit-o ca totul a fost doar un vis urat. Tot a doua zi, s-a anuntat la stiri ca in zona a fost vazut un OZN. Dupa acest incident, S.C. s-a simtit, pentru foarte mult timp, intr-o forma excelenta, sanatos si plin de energie, dupa ce inainte fusese tot timpul obosit si epuizat.
A mai existat inca o intalnire de care isi amintea. S-a intamplat nu mult timp dupa atentatul din 11 septembrie 2001 care a distrus turnurile gemene din New York. In plina zi, S.C. avea un moment de ragaz si lucra la schitele unei inventii. Dintr-o data a avut sentimentul ca nu este singur, desi nu vedea pe nimeni. A auzit in schimb o voce de barbat, tradusa in minte la fel ca in precedentele intalniri. „Vrei sa construiesti o farfurie zburatoare? Incearca modelul acesta...”. A urmat o suita de sfaturi pe schitele pe care le avea in fata, ca si unele privind principiile de functionare ale unui motor electric in stea, de un tip inedit, detaliile careia a dorit insa, in mod firesc, sa nu le divulge. A notat totul in niste caiete si spera inca sa construiasca un prototip.
A mai discutat cu aceasta ocazie si alte subiecte cu vizitatorul invizibil. Din cate a aflat de la el, extraterestrii nu cred intr-un Dumnezeu de tipul celui din religiile monoteiste. Interlocutorul i-ar fi spus: „Voi ati avut nevoie mereu de o instanta suprema care sa va ocroteasca... Poate pentru pamanteni un zeu suprem ar putea fi Soarele, fara de care nimic n-ar putea exista”... Despre viata omului pe Pamant s-a exprimat spunand: „E o etapa de evolutie. Evolutia se face in trepte. Nu exista reincarnare ci doar o inregistrare...”. Cand S.C. a intrebat, pe buna dreptate, cat ar trebui sa creada din toate cate i-a spus vizitatorul, acesta i-a raspuns derutant: „Asta nu este important nici pentru tine, nici pentru noi”.
Pe S. C. il cunosc demult si stiu ca nu-i sta in caracter sa confabuleze. In plus, nu avea niciun motiv sa inventeze aceasta poveste. In timpul expunerii pataniilor sale, facea eforturi vizibile sa precizeze detaliile de care-si amintea, chiar daca unele dintre ele nu erau semnificative ori nu se incadrau coerent in logica evenimentelor.
Cata credibilitate putem acorda unui astfel de caz? Fara indoiala S.C. a fost subiectul unor intamplari neobisnuite. E discutabil daca detaliile relatate sunt autentice; ele puteau fi deformate nu doar de trecerea timpului ci si de fenomenul psihologic numit „amintiri paravan” prin care intamplari neplacute sunt inlocuite cu altele suportabile. Ne putem intreba si daca nu au existat contaminari involuntare cu elemente care circula in media, chiar daca S.C. nu este un consumator declarat al istoriilor de acest tip. Nu s-a pus problema adancirii investigatiilor prin regresie hipnotica, toate detaliile fiind redate constient. Dar n-ar fi exclus ca in realitate sa fi existat si alte intalniri, de care S.C. nu-si aminteste.
Putem remarca similitudini cu relatarea altor rapiri OZN. Este obisnuit ca o persoana sa fie rapita repetate ori, incepand din prima copilarie si uneori exista chiar rapiri de-a lungul mai multor generatii. Sunt frecvent raportate si trecerile prin usi baricadate, vindecarile unor afectiuni, ca si „discutiile filosofice”, in general cu un continut care trebuie privit cu multa circumspectie. Frecventa sunt si comunicarea telepatica, ori discutiile cu persoane invizibile, mai putin obisnuite fiind „intepaturile in ceafa” la traducerea mesajului. Inedita este si povestea cu civilizatiile extraterestre care migreaza, trecand in valuri pe la noi pentru a se departa de „centru”.
In concluzie, cred ca nu este intelept sa maturam acest caz sub covor, doar pentru ca „asa ceva nu e posibil”. Rational este sa-l retinem, cu prudenta necesara, ca o marturie a unor fenomene iesite din comun, chiar daca deocamdata este hazardat sa ne lansam in explicatii.
 Dan D. Farcas
Joomla templates by a4joomla