Daca doriti sa raportati o observatie, sau doriti sa participati la activitatile noastre, luati legatura cu noi prin telefoanele: 0774579986, 0723181084, 0745875252, sau la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Vizitati-ne si pe FACEBOOK  *  BIBLIOTECA ASFAN
Link la circa 450 de articole OZN Conferinta OZN Romania din 10 mai 2014 Carti din 2017 despre fenomenul OZN
NOUTATI PE SITE:
doua articole importante, trimiteri la alte peste 70 de articole, sase noi aparitii TV, Conferinta OZN la Roma

Tot mai multi oameni de stiinta incep sa creada ca abordarea materialista, care a dominat cunoasterea stiintifica in ultimele secole, are la ora actuala dificultati tot mai mari, confruntata cu o multitudine de date empirice pe care nu le poate explica, acumulate mai ales in domeniile conștiinței și ale spiritualitatii.

Pentru a nu ignora sau a bagateliza aceste date, incepe sa se contureze din ce in ce mai clar necesitatea largirii granitelor stiintei, de la material la spiritual, de la experimentul de laborator la evaluarea statistica a marturiilor s.a.m.d. Un exemplu elocvent al stradaniilor in acest sens este intalnirea internaționala de nivel inalt, care a avut loc la Canyon Ranch din Tucson, Arizona, in zilele de 7-9 februarie 2014. Intalnirea a fost co-organizata de Gary E. Schwartz, PhD și Mario Beauregard, Ph.D., de la Universitatea din Arizona și de Lisa Miller, PhD, de la Universitatea Columbia. Scopul intalnirii a fost discutarea impactului ideologiei materialiste asupra științei și apariția unei paradigme post-materialiste pentru știința, spiritualitate și societate.

Participantii la intalnire au elaborat un document numit „Manifestul pentru o stiinta post-materialista”, publicat pe 02 iulie 2014. Autorii sai sunt Mario Beauregard, PhD, Gary E. Schwartz, PhD și Lisa Miller, PhD, in colaborare cu Larry Dossey, MD, Alexander Moreira-Almeida, MD, PhD, Marilyn Schlitz, PhD, Rupert Sheldrake, PhD și Charles Tart, PhD, oameni de știința cunoscuti pe plan internațional, intr-o varietate de domenii științifice (biologie, neurostiinte, psihologie, medicina și psihiatrie). Rezumam mai jos ideile din acest manifest.

Viziunea asupra lumii științifice moderne este bazata mai ales pe ipoteze legate de fizica clasica. Una dintre aceste ipoteze este ca materia este singura realitate, alta ipoteza priveste reducționismul, ideea ca lucrurile complexe pot fi intelese prin reducerea lor la interacțiunile dintre partile lor sau la lucruri elementare, precum particule materiale.

Pe parcursul secolului al 19-lea, aceste ipoteze s-au transformat in dogme inguste și s-au coagulat intr-un sistem de credinte care a ajuns sa fie cunoscut sub numele de „materialism științific”. Acest sistem de credințe implica faptul ca mintea nu este altceva decat activitatea fizica a creierului și ca gandurile noastre nu pot avea niciun efect asupra organismului nostru și lumii fizice.

Ideologia materialismului științific a devenit dominanta in mediul academic in secolul al 20-lea. Deci majoritatea dominanta a oamenilor de stiinta a inceput sa creada ca aceasta viziune se bazeaza pe dovezi empirice și reprezinta singurul punct de vedere rațional asupra realitatii. Metoda bazata pe materialismul stiintific a fost de mare succes in intelegerea noastra privind natura si ne-a adus un spor de control și de libertate prin progresele tehnologice. Cu toate acestea, dominația aproape absoluta a materialismului in lumea academica a limitat in mod serios științele, impiedicand studiul științific al minții și al spiritualitatii. Credința ca materialismul este singurul mod de a explica realitatea a obligat oamenii de știința sa neglijeze dimensiunea subiectiva a experienței umane, ceea ce a dus la o ințelegere sever distorsionata și saracita a fiintei noastre și a locului nostru in natura.

Știința se presupune ca este o metoda non-dogmatica, deschisa dobandirii de cunoștințe privind realitatea, prin observare, investigare experimentala și explicarea teoretica a fenomenelor. Ea nu este sinonima cu materialismul și nu ar trebui sa fie devotata unei anumit credințe, dogme, sau ideologii. La sfarșitul secolului al 19-lea, fizicienii au descoperit fenomene care nu puteau fi explicate de fizica clasica. Acestea au dus la dezvoltarea mecanicii cuantice, care arata ca particule subatomice nu sunt obiecte solide si nu exista o certitudine privind pozitia lor. Dar cel mai important, a aratat ca observatia si alte evenimente mentale pot afecta lumea fizica. Rezultatele experimentelor recente susțin aceasta interpretare. Studiul așa-numitelor „fenomene psi” arata ca putem primi uneori informații cu sens, fara a utiliza simțurile obișnuite, in moduri care depasesc obisnuitele constrangeri ale spatiului si timpului. Mai mult, putem influenta mental, la distanța, dispozitive fizice și organisme vii (inclusiv oameni). Minti aflate la mare distanta pot fi interconectate instantaneu, fara a utiliza canale energetice cunoscute si fara ca performantele sa se degradeze cu cresterea distantei. Astfel de evenimente sunt atat de frecvente incat nu pot fi privite ca anormale sau ca excepții de la legile naturale; totusi ele nu pot fi explicate prin abordarea actuala, materialista, deci cer un cadru mai larg al stiintei.

In starea de moarte clinica, unele persoane au manifestat o activitate mentala conștienta (near-death experience” – NDE). Unele dintre aceste persoane au raportat perceptii, care s-au dovedit veridice, obtinand informatii din locuri care nu le erau accesibile. De asemenea, in timpul NDE s-au raportat trairi spirituale profunde. Experimente controlate de laborator au documentat ca persoane cu calitati de medium pot obține uneori informații de inalta acuratete despre persoane decedate. E un argument suplimentar ca mintea poate exista separat de creier.

Unii oameni de știința și filosofi, cu inclinatii materialiste, refuza sa recunoasca aceste fenomene, doar pentru ca acestea nu sunt in concordanța cu concepția lor despre lume. Respingerea rezultatelor investigatiilor de natura post-materialista, sau refuzul publicarii unor constatari stiintifice care ar veni in sprijinul cadrului post-materialist, sunt atitudini opuse spiritului cercetarii științifice, care cere ca datele empirice sa fie tratate impartial si nu sa fie respinse a priori cele care nu se potrivesc cu teoriile și convingerile favorizate. Un asemenea refuz tine de domeniul ideologiei si nu de cel al științei.

Este important sa ințelegem ca fenomenele psi, NDE și alte dovezi – care pot fi reproduse in medii de cercetare credibile – apar ca anormale doar atunci cand sunt vazute prin lentilele materialismului. Mai mult, teoriile actuale nu pot elucida modul in care creierul ar genera mintea și nici alte dovezi empirice mentionate. Acest eșec sugereaza ca a sosit timpul sa ne eliberam de catușele si de ochelarii de cal ai vechii ideologii, pentru a largi conceptul de lume și a imbrațișa o paradigma post-materialista.

Conform paradigmei post-materialiste, mintea reprezinta un aspect al realitatii la fel de primordial ca si lumea fizica. Mintea este fundamentala in Univers, adica ea nu poate fi derivata din materie și nu poate fi redusa la altceva. Intre minte si lumea fizica exista o conexiune profunda. Mintea (voința / intenție) poate influența starea lumii fizice si poate opera intr-un mod non-local (sau extins); de exemplu, ea nu se limiteaza la puncte specifice in spațiu, precum creierul și alte organe, sau la puncte specifice in timp, precum ar fi cel de fața. Avand in vedere ca mintea poate influența lumea fizica in mod non-local, intențiile, emoțiile și dorințele unui experimentator nu pot fi complet izolate de rezultatele experimentelor, nici macar in conditii controlate și efectuate in orb.

Mintile sunt aparent neingradite și se pot uni intr-un mod care sugereaza existenta unei Minti Unice care include toate mintile individuale. NDE in stop cardiac sugereaza ca creierul lucreaza ca un emițator-receptor de activitate mentala, adica mintea poate lucra prin creier, dar nu este produsa de acesta. NDE, impreuna cu alte dovezi din mediile de cercetare, sugereaza supraviețuirea conștiinței, dincolo de decesul trupului, precum și existența unor niveluri ale realitații non-fizice. Oamenii de stiinta nu ar trebui sa se teama sa investigheze spiritualitatea și experiențele spirituale, fie si pentru ca acestea reprezinta un aspect central al existenței umane.

Știința post-materialista nu respinge observațiile empirice și marea valoare a descoperirilor științifice realizate pana in prezent. Dar ea urmarește sa extinda capacitatea umana de a ințelege mai bine minunile naturii și, in acest proces, sa redescopere importanța minții și a spiritului ca fiind o parte din structura de baza a Universului. Deci post-materialismul include materia, vazuta ca un constituent de baza al realitatii.

Paradigma post-materialista are implicații profunde. Ea modifica fundamental viziunea pe care o avem despre noi insine, redandu-ne demnitatea și puterea, ca oameni și ca oameni de stiinta. Aceasta paradigma incurajeaza valorile pozitive, precum compasiune, respect și pace. Prin sublinierea legaturii profunde dintre noi și natura, paradigma conștientizeaza problemele de mediu și de conservare a biosferei. In plus, nu e o noutate, ci doar ceva uitat timp de 400 de ani, ca o intelegere traita a transmaterialitatii ar putea fi piatra unghiulara a sanatații și a starii de bine, așa cum a fost considerata și pastrata in vechile practici minte-corp-spirit si in tradițiile religioase.

Autorii manifestului considera, pe baza celor de mai sus, ca trecerea de la știința materialista la știința post-materialista poate fi de o importanța vitala pentru evoluția civilizației umane, de o importanta chiar mai mare decat tranziția de la geocentrism la heliocentrism.



Joomla templates by a4joomla