In filmul american The Secret KGB UFO Files se prezinta fragmente din pelicule, despre care s-a spus ca au fost filmate in 1969, privind recuperarea unui OZN prabusit si autopsiile unor extraterestri, cu relatari de prima mana, ale unor fosti agenti KGB privind incidente OZN.In decembrie 1991, Uniunea Sovietica disparea. In Occident se stia ca diversele servicii de informatii sovietice detineau numeroase documente, inclusiv provenind din programele (Setka MO, Setka AN etc.) de monitorizare a fenomenului OZN. In acelasi timp stiau ca, in haosul tranzitiei la noua Rusie, toate aceste informatii pot ajunge usor pe piata neagra, de unde putea fi obtinut orice document, pentru pretul corect in valuta forte.
Pe partea rusa, persoane interesate de astfel de tranzactii, stiau ca occidentalilor le va fi foarte dificil sa distinga intre povestile si documentele rusesti autentice si cele contrafacute, asa ca a inceput o abundenta „dezvaluire” a secretelor sovietice OZN. Au iesit astfel la iveala informatii, care mai de care mai nastrusnice, despre subiecte delicate, inclusiv prabusiri OZN, pacte cu extraterestrii si altele asemenea, care ar fi avut loc, de-a lungul anilor, pe teritoriul URSS...
Evident, situatia convenea serviciilor de contrainformatii din ambele parti, care erau interesate in amplificarea confuziei pe acest subiect si in ridiculizarea celor ce cred in prezenta extraterestra. Nu este exclus ca serviciile rusesti sa fi si inventat unele istorii, in ideea de a mari confuzia.
In acest context tulbure, Associated Television Inc din Hollywood, a produs in 1998 filmul The Secret KGB UFO Files, difuzat in reteaua TNT (Turner Network Television) pe 13 septembrie 1998. Reclama spunea ca e vorba de „imagini speciale, nemaivazute, a ceea ce se crede a fi o prabusire OZN reala si autopsiile unor extraterestri, relatari de prima mana, ale unor fosti agenti KGB privind incidente OZN, re-crearea convingatoare a unor intalniri extraterestre si interviuri in premiera cu expertii care au vazut documentele si cunosc adevarul”.Nucleul filmului era constituit – se spunea – din extrase de pe patru bobine cinematografice, cu pelicula color de 16 milimetri, inregistrate in primavara anului 1969 si provenind din arhivele secrete KGB. Intr-un fragment, pot fi vazuti militari sosind la liziera unei paduri de mesteceni, care s-ar fi aflat nu departe de orasul Ekaterinburg (pe atunci Sverdlovsk). Aici, pe jumatate infipt in solul nisipos si sprijinit, aproape vertical, de copaci, se gasea un obiect discoidal, alb, cu diametrul de circa 6 metri. Soldati, ofiteri si civili cu figuri preocupate trebaluiau in jurul obiectului. Filmarile s-au facut din trei puncte diferite, dintre care unul mobil, dar niciunul dintre imagini nu arata discul decat din fata.
Un al doilea set de inregistrari infatiseaza disectia unei fiinte, aparent umanoide, de mici dimensiuni. Pe masa de autopsie nu mai era decat un tors, cu un singur umar vizibil, si un brat detasat. Cosul pieptului nu era mai mare decat al unui caine de talie mijlocie, bratul avea patru degete. Toate aceste resturi aveau culoarea verde... Persoanele care lucrau cu cadavul aveau manusi, dar nu purtau nici masti de protectie nici ochelari.
Filmul american era prezentat de binecunoscutul actor Roger Moore. Realizatorii au inclus si o declaratie a unui scriitor rus, pe nume Veniamin G. Veresceaghin, care se arata convins ca obiectul gasit cazuse in padure pe 27 noiembrie 1968, cand a avut loc si o explozie; mai multi martori au vazut pabusirea, evenimentul fiind consemnat in ziarul care aparea in Sverdlovsk. Apoi, in primavara anului 1969, taranii din zona Berezovsk au gasit discul si au anuntat KGB-ul. Veresceaghin spunea ca a publicat si o carte (aratata in film) in care argumenteaza aceasta ipoteza. In acelasi film apar si documentele din arhiva KGB, obtinute, se spunea, pe cai ocolite, care fac referire la operatiunile de recuperare si a fost gasit si un martor, in persoana fostului lucrator KGB Pavel A. Klimcenkov, care sustinea, in fata camerei de luat vederi, ca a participat personal la aceasta operatie. El declara ca initial s-a crezut ca era un avion spion american, apoi s-a constatat ca nicio putere pamanteana nu poseda astfel de aeronave, nici tehnologiile necesare pentru a produce componentele sale. S-a stabilit – se spunea in film – ca pelicula de pe cele patru bobine provenea din perioada respectiva si era de calitatea folosita pentru astfel de operatii. Uniformele, indicativele militarilor, totul, confirma autenticitatea peliculei. A fost identificata si sala de disectii, la Moscova, si, coincidenta sinistra, s-a descoperit ca in perioada respectiva trei cadre medicale de la respectiva prosectura decedasera (fisele de deces erau prezentate in film), toate in aceeasi zi si toate de „congestie cerebrala”...
In filmul american apar si personalitati incontestabile ale ufologiei: Antonio Huneeus, George Filer si Stanton Friedman. Friedman era evaziv, fara a-si pierde capul, Filer nu parea sa jure ca accidentul si autopsia ar fi autentice. Huneeus era mai increzator in autenticitatea cazului. Dar in articolele pe care le-a publicat ulterior pe aceasta tema, el a afirmat ca filmul nu i s-a parut autentic.
Printre ufologii pe care ii vedem in film este si Paul Stonehill, rus la origine, singurul care a aparat ulterior, cu incrancenare, autenticitatea cazului. El a emis chiar ipoteza ca si industria militara sovietica ar fi putut profita, la randul ei, din „retroingineria” unor artefacte gasite in acel OZN.
Prima impresie pe care filmul a produs-o asupra cunoscatorilor din Romania a fost ca nu era imposibil ca peliculele din 1969 sa fi fost facute intr-adevar de KGB, in perioada respectiva, dar aceastea puteau sa fi fost fie de fictiune, „demonstrative”, fie de „scoala”, destinate vizionarii si discutarii, ca un „studiu de caz”, ori poate pentru testarea psihologica a unor persoane din structurile KGB. Mai putin probabil, dar posibil totusi, filmul putea sa fi fost facut pentru dezinformare. Se stie ca, in SUA, structurile de inforrmatii ale Air Force realizasera filme cu OZN-uri, pentru astfel de scopuri.
Din pacate insa, pentru o istorie atat de frumoasa, nimic din cele de mai sus nu s-a confirmat. Probabil ca cele mai importante investigatii pentru a confirma autenticitatea cazului le-a realizat ufologul veteran rus Boris Shurinov, pe atunci autor a doua carti (una in limba rusa, alta in franceza) si participant cu regularitate la congresele internationale de ufologie. El a anuntat, inca din ianuarie 1999, ca avem de-a face cu o inselatorie.
Shurinov a descoperit, pentru inceput, ca nimeni in Rusia nu auzise de acel Veresciaghin, si cu atat mai putin de cartea sa. Apoi, s-a cautat ziarul (aratat in film) in care s-ar fi publicat articolul despre misterioasa explozie din toamna 1968. Ziarul nu semana cu nicio publicatie din Sverdlovsk-ul acelor vremuri, iar in cele care existasera, aflate in biblioteci, nu exista nicio mentiune despre vreo explozie sau vreun disc recuperat.
Mai departe, continuand analiza asupra filmelor, Shurinov comenta: „Gardienii par asezati intr-o maniera destul de neorganizata, tinand Kalashnikov-urile ca pe niste balalaici, indreptand armele aproape in orice directie... si chiar tintind spre ofiterii superiori care aparent inspecteaza obiectul”. In plus, soldatii apar in camioane descoperite, ceea ce ar fi fost imposibil in conditiile lunii martie siberiene. Dar cele mai mari inconsistente apar la uniforme. Acestea sunt cele care au inceput sa fie introduse abia in iulie 1969 si nu s-au generalizat decat in 1970-71, deci nu aveau cum sa fie purtate in martie 1969. Apoi, toti soldatii poarta centuri specifice doar ofiterilor, ceea ce, daca s-ar fi intamplat in mod real, era o flagranta incalcare a regulamentului.
Colac peste pupaza, la un moment dat a aparut o doamna, Olga Dolgaleva, de la studiourile de film Maxim Gorki din Moscova. Ea a declarat ca in februarie 1998 au venit la ea doi tineri cineasti americani (regizor si cameraman) spunand ca vor sa faca niste filmari pentru un clip publicitar. Au rugat-o pe Olga sa le fie asistent de regie si sa organizeze o mica echipa pentru filmari. Era o activitate in afara serviciului, din care se puteau castiga niste bani (nu multi, a comentat ea), asa ca a acceptat.
S-a gasit un loc, folosit de „Mosfilm”, in Alabino (langa Moscova, la 40 minute cu un tren suburban), unde existau toate conditiile: natura frumoasa, padure, camp. Americanii au platit un ofiter, dupa care o companie de soldati a fost imediat gata sa devina implicata in cautarea extraterestrilor. Olga spunea ca americanii au insistat foarte mult ca soldatii sa arate ca cei de la arma antiaeriana, in 1968. Sefa garderobei militarilor s-a pomenit intr-o situatie foarte dificila – nu era nimic potrivit la indemana. A aparut o problema chiar si cu pantalonii, dar pe acestia i-au camuflat sub mantale (pentru un clip publicitar era acceptabil, nu?). Apoi, la cativa metri de marginea padurii, americanii au plasat un disc realizat din polistiren expandat. Era vant – spunea Dolgaleva – iar discul se rasturna tot timpul...
Shurinov a identificat si cladirea, camera si masa pe care s-a facut „autopsia”. Procedura, imbracamintea etc. erau total diferite de ceea ce era normal in Rusia. El nu a dezvaluit numele persoanelor implicate, pentru a nu le crea probleme. Certificatele de deces din film erau falsuri, pline de greseli si denumiri anacronice s.a.m.d. Shurinov dovedeste toate cele de mai sus cu cateva zeci de fotografii aflate si azi pe site-ul sau, pentru a lasa cititorul sa se convinga singur.
In 2007, generalul in retragere Nikolai Alexeevici Sciam, fost vicepresedinte al Comitetului de Presedintie al KGB, a fost intrebat de un reporter, cu trimitere la acest film, daca el ar fi fost informat in caz ca s-ar fi petrecut cu adevarat o prabusire sau o autopsie. Generalul a raspuns ca fireste, deoarece un astfel de incident nu putea trece fara sa fie mentionat la nivelul sau, dar el nu avea cunostinta de asa ceva.
Iar Shurinov considera ca filmul este, inainte de toate un foarte bun test pentru integritatea mintii noastre, ca si pentru onestitatea cu care abordam lucrurile.