Daca doriti sa raportati o observatie, sau doriti sa participati la activitatile noastre, luati legatura cu noi prin telefoanele: 0774579986, 0723181084, 0745875252, sau la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Vizitati-ne si pe FACEBOOK  *  BIBLIOTECA ASFAN
Link la circa 450 de articole OZN Conferinta OZN Romania din 10 mai 2014 Carti din 2017 despre fenomenul OZN
NOUTATI PE SITE:
doua articole importante, trimiteri la alte peste 70 de articole, sase noi aparitii TV, Conferinta OZN la Roma

Brigadierul în retragere Socrates da Costa Monteiro a ocupat poziţii înalte în ierarhia forţelor aeriene din Brazilia, iar între 1990 şi 1992 a fost ministru al aeronauticii. În calitatea sa de comandant al Cindacta I (centru integrat de apărare aeriană şi control al traficului aerian) Monteiro a fost mult timp responsabil cu semnalările OZN pe toată Brazilia, dar în special pentru partea centrală şi de sud-est. În revista braziliană UFO a apărut în aprilie 2010 un interviu exclusiv luat de A. J. Gevaerd, redactor al revistei, in care Monteiro a comentat documentele militare recent desecretizate privind spectaculoase incidente OZN in aceasta tara.

În interviu Monteiro a reamintit câteva întâmplări din experienţa sa personală, când el şi colegii săi s-au întâlnit cu fenomene inexplicabile, cum ar fi lumini care au urmărit avionul în care zburau. Dar nu putea afirma că acestea au fost de natură extraterestră, deoarece nu avea nicio dovadă în acest sens. Tocmai de aceea numea pe atunci „anomalii electronice” toate aceste fenomene aeriene pentru care nu avea explicaţii.


 

Cindacta avea un sistem computerizat extrem de puternic şi sofisticat, integrând toate semnalările de pe întregul teritoriu brazilian. „Toate observaţiile radar erau înregistrate pe benzi magnetice şi păstrate timp de 30 de zile, după care benzile erau şterse pentru a fi folosite la noi înregistrări. Uneori au fost semnale pe ecran cu obiecte care se opreau şi apoi se puneau în mişcare. Nu ştiam ce ar putea fi. Deci luam doar notă de toate acestea şi, în lipsa unei definiţii mai potrivite, numeam aceste artefacte „anomalii electronice”. Asta deoarece erau semnale electronice pe care nu ştiam cum să le interpretăm”.

„Un caz a fost mai special, întrucât a implicat în mod serios echipamentele noastre. Cindacta avea facilităţi de radar şi telecomunicaţii în Gama” (oraş satelit al capitalei federale Brasilia). Monteiro era proaspăt comandant Cindacta, când într-o seară pe la ora 22.00 căpitanul Joao Bernardo Vieira, comandantul bezei din Gama, i-a dat un telefon afirmând „e plin de farfurii zburătoare în jurul nostru”. Monteiro îşi reamintea că i-a răspuns „Nu fi nebun omule. Ce se întâmplă de fapt acolo?”. Dar Vieira insista: „Nu sunt nebun, sunt cu adevărat aici. Şi aruncă cu pietre în noi”. A adăugat chiar că soldaţii începuseră să tragă cu puştile. Monteiro a dat ordin ca aceştia să înceteze imediat: „Nu trageţi. Retrageţi oamenii în barăci, deoarece nu vreau să rămână nimeni aproape de chestia aceea”. Obiectele aveau lumini strălucitoare, care-şi schimbau culoarea şi se roteau uşor.

Întrebat cum puteau aceste obiecte arunca pietre, Monteiro a răspuns că nu ştie mai mult decât i-a spus Vieira, dar presupune că „sistemul de propulsie ridica pietre de la sol, iar soldaţii au interpretat că sunt atacaţi. Sau poate piloţii ‚chestiei’ aceleia au propulsat un suflu puternic, ridicând pietrişul, speriind soldaţii ca să-i oprescă de la un răspuns mai dur”. Monteiro i-a ordonat lui
Vieiro ca toţi cei circa 25 de soldaţi care au fost de faţă să se retragă în barăci, să ia o foaie de hârtie şi, fiecare în parte, să descrie cât mai exact ce anume a văzut, adăugând: „le veţi interzice să vorbească unul cu altul şi veţi lua măsuri pentru a pune în aplicare aceasta”. Descrierile au fost aduse lui Monteiro, la Cindacta, a doua zi dimineaţa la ora 8.00. Aparent focurile trase nu au atins obiectele zburătoare.

Soldaţii nu aveau cine ştie ce educaţie astfel că din descrierile şi din desenele lor nu s-a putut deduce decât că văzuseră ceva straniu; ceva ce-ţi schimba culoarea şi s-a apropiat foarte mult. Unul dintre ei a cerut permisiunea să deschidă focul şi aşa au început împuşcăturile. Monteiro a făcut pe această bază un raport pe care l-a trimis la Forţele Armate Aeriene (EMAER), fără a adăuga opinii sau speculaţii personale.

După mai mult de douăzeci de ani de la acest eveniment, Monteiro l-a reîntâlnit pe Vieira, care i-a reconfirmat evenimentul şi disponibilitatea sa de a furniza detalii celor interesaţi.

Monteiro îşi amintea şi de alte cazuri OZN. În timp ce era supus unor examinări într-un spital din Sao Paulo, unul dintre medici i-a cerut permisiunea să-l întrebe dacă crede în OZN-uri. I-a răspuns: „nu ştiu dacă există sau nu; lumea crede în ceea ce-i place să creadă...”. Ca urmare, medicul i-a istorisit că într-un orăşel de câmpie din statul Sao Paulo, stând la ora 2.00 noaptea pe balconul camerei de hotel, a văzut un obiect imens, coborând drept în piaţa centrală a localităţii. Obiectul era la cel mult 30 de metri de el. Era convins că văzuse o farfurie zburătoare.

Radarele Cindacta au înregistrat numeroase lucruri stranii. De pildă piloţii care zburau pe ruta Brasilia-Sao Paulo obişnuiau să raporteze lumini care urmăresc avioanele lor. Deja operatorii ştiau întrebările de rutină pe care să le pună în astfel de cazuri, cum ar fi durata evenimentului, altitudinea etc. Conform procedurii trebuiau raportate doar cele observate, fără exprimarea unor opinii privind cauzele.

„Unii colegi mi-au vorbit despre lumini care îşi schimbau culoarea şi care le urmăreau avioanele. Luminile păreau să vină ori să plece cu o viteză incredibilă. Am auzit multe astfel de istorii şi m-am interesat despre unele, întrucât sunt o persoană curioasă. De pildă am reţinut din proiectul Blue Book al forţelor aeriene nordamericane că mulţi piloţi au fost urmăriţi de anomalii. Unii dintre
ei şi-au pierdut chiar viaţa, cum a fost cazul lui Thomas Mantell, în ianuarie 1948... Unii cred că acestea sunt mai degrabă fenomene meteorologice. Cât despre mine, eu cred că orice este posibil”.

În 1977 în zona Amazonului a avut loc o amplă operaţie privind fenomenul OZN, aşa numita Operação Prato. O parte din documentele aferente a fost desecretizată. Se vorbeşte în ele despre obiecte care mergeau în zig-zag, se opreau, atingeau viteze incredibile ş.a.m.d. Se mai aminteşte că aceste obiecte urmăreau avioanele braziliene de vânătoare sau erau urmărite de
acestea.

Brigadierul Monteiro a fost şi comandantul Regiunii Aeriene IV, de sud-est, a Braziliei, cu sediul în Sao Paulo. În această calitate el a fost responsabil cu aria afectată de aşa numita „Brazilian Official UFO Night”, pe 19 mai 1986. Cu această ocazie, statele braziliene Rio de Janeiro, Sao Paulo şi Goias în care au fost bântuite de circa 20 de sfere luminoase, cu un diametru estimat de 100 metri fiecare. Pentru a le intercepta, au fost ridicate de la bazele din Santa Cruz şi Anapolis avioane de vânătoare F5E şi Mirage. Niciunul dintre avioanele de vânătoare ridicate de la sol nu au fost capabil să se apropie de obiectele neidentificate. Unul dintre OZN-uri s-a ridicat la un moment dat, în câteva secunde, la altitudinea de 180 km deasupra coastei atlantice în zona Sao Paulo, ca apoi să se întoarcă şi să fugărească avioanele de vânătoare. Monteiro a precizat că „Am văzut că nu ne putem apropia de aceste obiecte. În cazul de care vorbim, piloţii au încercat de mai multe ori, dar OZN-ul pur şi simplu accelera şi lăsa avioanele în urmă”.

Monteiro declarase cu altă ocazie că forţele aeriene braziliene înregistraseră de mulţi ani astfel de cazuri, iar în acea noapte unele artefacte au accelerat de la 250 km pe oră la 1500 în mai puţin de o secundă. Cu ocazia acestui interviu brigadierul a precizat că tehnicienii lui vorbeau chiar de 4000 km pe oră, ţinând cont de viteza cu care obiectele au dispărut de pe ecranele radarelor. Dar radarele nu mai dau măsurători de încredere la de astfel de viteze.

Răspunzând la o altă întrebare, Monteiro a mai recunoscut că nu a discutat incidentul nici cu piloţii, nici cu responsabilii superiori, inclusiv cu ministrul de atunci al aeronauticii, întrucât nu intenţiona să întreprindă o investigaţie detaliată.
„Ştiam că ea nu ar fi dus nicăieri [...] Deoarece este mereu astfel, cel puţin aici în Brazilia”.

La întrebarea lui Gevaerd dacă aceste obiecte nu reprezentau o ameninţare la securitatea naţională, la traficul aerian civil, Monteiro a răspuns că „Nu, noi ştiam că nu era nicio ameninţare. Eram convinşi că intenţiile lor erau să ne cunoască mai bine pe noi”. În decursul incidentelor de acest tip, a adăugat Monteiro, „noi urmam o doctrină de neagresiune”. Nu era un document oficial, dar „Era o concluzie logică, odată ce ştiam că un artefact capabil de astfel de manevre de zbor nu poate fi lovit. Ar fi fost chiar o nebunie din partea noastră să încercăm ceva împotriva lui. Ştiam că nimeni nu va fi atât de nebun să încerce un atac. Această ‚chestie’ ne putea pur şi simplu pulveriza cu un fascicul de lumină. Totuşi nu am interzis apropierea de nave, pentru a le putea vedea de aproape. De fapt toţi militarii erau morţi de curiozitate să vadă obiectul de aproape”.

Întrebat dacă în astfel de situaţii nu s-a gândit că ar putea fi o inteligenţă în spatele acestor „anomalii electronice”, Monteiro afirma acum că: „Mi-ar plăcea să gândesc astfel. Mi-ar plăcea să pot spune că cred asta, că sunt sigur, dar eu sunt cam sceptic privitor la lucrurile pe care nu le pot dovedi. Totuşi, dacă mă întrebaţi dacă cred că toate sunt doar invenţii, vă spun că nu. Nu cred că e cazul. Dar problema e că nu pot spune ce anume sunt chestiile acestea”. Provocat în continuare, fostul ministru a precizat: „Consider că este foarte greu să afirmi că nu poate exista nimic dincolo de cunoştinţele noastre ori dincolo de lumea noastră. Asta ar fi neadevărat. Îmi doresc să pot spune că ,ei’ sunt aici, dar nu am avut încă şansa să-i văd de aproape”.

„Decenii de-a rândul militarii au raportat activităţi OZN pe teritoriul Braziliei. Totuşi, în lipsa unei explicaţii rezonabile, aceste rapoarte au fost lăsate deoparte, aşteptând vremurile în care natura şi identitatea echipajului lor vor putea fi înţelese”.

„Aveam obiceiul să nu comentăm lucruri pe care nu le puteam dovedi. Prin urmare, am evitat discuţiile asupra acestor cazuri, întrucât nu dispuneam de date concrete pentru a identifica natura acestor obiecte. Trebuia luată în considerare şi problematica fenomenelor meteorologice. Dar şi unele baloane pot atinge altitudini incredibile”. Există, de pildă, în acest sens fenomenul meteorologic numit „Focul Sfântului Elmo” sau alte fenomene atmosferice, relativ des întâlnite de avioanele aflate în zbor, de tipul fulgerelor globulare. „Dar sunt şi obiecte luminoase mult mai
voluminoase. Orice pilot comercial care a zburat mai sus de 10000 de metri s-a confruntat cu aşa ceva.

Chiar şi evenimentele care au declanşat operaţii de intercepţie, cum a fost cel din 19 mai 1986, vor fi fost şterse, chiar dacă în mod excepţional vor fi fost păstrate 2-3 luni. Dar ori de câte ori se întâmpla un eveniment special, „noi făceam rapoarte pe care le expediam fără comentarii suplimentare, deoarece nu ştiam ce a fost sau cum să explicăm”.

Monteiro aprecia că este firesc ca documentele militare privind fenomenul OZN să fie desecretizate din cel puţin două motive: „O dată pentru a clarifica ce este acest fenomen, a doua oară pentru a evita ca oamenii să spună că noi ascundem adevărul. Prevăd că ei ar putea spune ‚guvernul ascunde oamenilor fenomene misterioase’, ceea ce nu e adevărat. Deci fişierele trebuie deschise pentru a evita această situaţie”. „Eu nu am desecretizat aceste fişiere pe când eram ministru deoarece nu mi s-a cerut niciodată s-o fac. Dacă mi s-ar fi cerut, le-aş fi deschis”. Chiar şi cele în care „au fost ridicate avioane de vânătoare care nici măcar nu s-au putut apropia de acele obiecte”. Brigadierul a mai precizat că – cel puţin cât a fost ministru – nu avea cunoştinţă să fi existat presiuni din partea altor state pentru a împărtăşi informaţiile deţinute privind fenomenul OZN.

Joomla templates by a4joomla