Daca doriti sa raportati o observatie, sau doriti sa participati la activitatile noastre, luati legatura cu noi prin telefoanele: 0774579986, 0745875252, sau la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Vizitati-ne si pe FACEBOOK  *  BIBLIOTECA ASFAN (650 carti etc.) * REVISTA RUFOR 1994-96
Link la circa 450 de articole OZN Conferinta OZN Romania din 10 mai 2014 • 
NOUTATI PE SITE: Carti din 2017 despre fenomenul OZN, Conferinta OZN de la Florenta

Dupa promulgarea in Statele Unite a Legii libertatii de informare: Freedom of Information Act (FOIA), in 1966, si dupa intensificarea actiunilor unor organizatii precum Citizens Against UFO Secrecy (CAUS – Cetatenii impotriva secretomaniei OZN), care cereau desecretizarea documentelor „sensibile” OZN, unele autoritati americane au gasit ca o foarte eficace metoda „anti-OZN” este intoxicarea unor investigatori cu informatii si documente contrafacute dar meticulos elaborate, continand atat fapte adevarate si verificabile, cat si „dezvaluiri” senzationale dar false, cum ar fi, de pilda, colaborarea guvernului SUA cu extraterestrii. In timp, aceste dezinformari s-au acumulat, formand o autentica mitologie.

 

Miturile privind extraterestrii au un rol multiplu. Daca OZN-urile sunt explicate ca fiind avioane experimentale, contribuabilul va fi multumit ca exista o solutie oficiala pentru intregul fenomen OZN, deci inceteaza sa mai puna intrebari. Daca, dimpotriva, avioanele experimentale secrete sunt luate drept OZN-uri, iar cei ce vad OZN-uri pot fi prezentati drept lunatici, atunci observarea accidentala a unor avioane experimentale, sau scurgerea unor secrete sensibile legate de OZN-uri, poate fi usor dezmintita. In sfarsit, amplificarea zvonurilor despre pacte guvernamentale cu extraterestri, utilizand eventual, in acest scop, persoane cu o structura psihica exaltata, poate acoperi de ridicol, in ochii omului de pe strada, pe toti cei care insista ca OZN‑urile sunt reale. Si, de la un timp, in spatele acestei multiple perdele de fum, va fi tot mai greu de deosebit adevarul de minciuna.

Exemple sunt destule. De pilda, in lume au aparut mai multe istorii, fotografii si filme cu OZN-uri prabusite si cu extraterestri capturati. Majoritatea au fost dovedite clar ca erau falsuri patente. Oare au fost si cazuri reale? Chiar daca da, in aceste conditii este greu sa mai pui mana in foc pentru ele.

In 1972, Alan Sandler si Robert Emenegger, producatori independenti de film din Los Angeles, realizau un documentar asupra deschiderii cu care Air Force priveste posibilitatea intalnirii unor fiinte extraterestre. In acest context, cei doi au fost abordati de niste ofiteri din Air Force care le-au propus includerea in documentar a unor fragmente din filme autentice cu OZN-uri. Cei doi au acceptat cu entuziasm. Ca urmare au fost invitati la Pentagon, unde ofiteri cu rang inalt le-au aratat fotografii si un film cu OZN-uri si cu fiinte extraterestre. Apoi, la inceputul anului 1973, la baza Norton a Air Force din California, seful Biroului de Investigatii Speciale al Air Force (AFOSI) le-a dezvaluit ca in 1964, pe data de 25 aprilie, ar fi avut loc o intalnire intre oficialitati americane si extraterestrii la baza militara Holloman, White Sands, aflat la circa 15 kilometri spre vest de Alamogordo (New Mexico). Ofiterii AFOSI au adaugat ca le pot oferi oricand 250 de metri de pelicula din filmul facut cu aceasta ocazie, ca si alte mii de metri de film drept material suplimentar. Cineastii au intrebat daca nu este vorba cumva de un film de fictiune. N-au primit raspuns, dar filmul nu a mai fost niciodata pus la dispozitia celor doi producatori, nici a marelui public, invocandu-se un motiv de circumstanta.

Si Linda Moulton Howe, o ziarista si producatoare de filme documentare, foarte bine cotata, se documenta in 1983 pentru un film comandat de canalul HBO, asupra unei presupuse aterizari OZN, in 1978, la baza Air Force din Ellsworth (Dakota de Sud). O cunostinta a pus-o in legatura cu Richard C. Doty de la Biroul de Investigatii Speciale a Air Force (AFOSI), baza Kirtland. Acesta i-a aratat ziaristei un material secret, pe care ea il putea citi, fara insa a nota nimic. In document se vorbea de patru cazuri de OZN-uri prabusite (la Aztec, Roswell, Kingman si in nordul Mexicului), ca si de intalnirea dintre militarii americani si vizitatorii veniti cu OZN-uri, care ar fi avut loc la baza Holloman, in data de 25 aprilie 1964. Cu aceasta ocazie guvernul Statelor Unite ar fi inapoiat cadavrele unor extraterestrii, iar vizitatorii, la randul lor ar fi dat si ei „ceva” in schimb.

Doty i-a mai spus Lindei ca guvernul are intentia ca sa permita difuzarea unui set de filme color si alb-negru realizate intre anii 1947 si 1964, filme infatisand OZN-uri prabusite si cadavre de extraterestri. El i-a spus Lindei ca ea va putea include aceste filme in documentarul HBO la care lucra, impreuna cu o autentificare guvernamentala. I-a promis ca o va mai cauta, dar, la sfarsitul lunii mai, a informat-o pe Linda Howe ca, „din motive politice”, disponibilizarea filmelor „a fost amanata”.

Ulterior, in 1998, ea a mai fost abordata si de un misterios informator, care i-a vorbit despre OZN-urile detinute in hangare subterane din Aria 51, despre autopsii de extraterestri, despre extraterestri vii detinuti de americani, ca si despre cooperarea americano-rusa contra unei invazii extraterestre.

Un caz emblematic este cel al lui Paul Bennewitz (1927-2003), un fizician cu buna reputatie, posesor al unei mici firme de aparate electronice de masura. Din casa lui din Albuquerqe (New Mexico) avea o vedere buna asupra bazei Kirtland. Devenit interesat de fenomenul OZN, el a inceput sa observe, incepand din 1980, luminile ciudate care zburau deasupra bazei si le-a filmat in mai multe randuri, consumand un kilometru de pelicula. A facut, in plus, si fotografii. A transmis apoi aceste informatii agentilor de securitate ai bazei Kirtland. Deoarece armata a manifestat un suspect dezinteres pentru cercetarile sale, Bennewitz a devenit convins ca armata ascundea o colaborare necurata cu extraterestrii si s-a hotarat sa ia investigatiile pe cont propriu. Cu ajutorul unor instalatii sofisticate, el a receptionat semnale de foarte joasa frecventa emise, sustinea el, de ipoteticele OZN-uri. Bennewitz si-a prezentat concluziile in 10 noiembrie 1980 intr-o sala de conferinte, din nou de la Baza Kirtland… adresandu-se chiar Biroului de Investigatii Speciale a Air Force (AFOSI), unde a fost pus in legatura cu... Richard Doty…

In februarie 1981, agentul Richard Doty, i-a propus un targ lui William (Bill) Moore, implicat, asa cum cititorul stie, in investigarea incidentului Roswell dar si a unor cazuri candidate la statutul de dezinformare: Majestic-12, ori experimentul Philadelphia. Doty i-a promis lui Moore ca ii va furniza informatii secrete inedite privind implicarea guvernului Statelor Unite in fenomenul OZN, daca Moore ii va inmana niste documente contrafacute lui Bennewitz, stiindu-se ca acesta avea desavarsita incredere in Moore. Documentele in cauza contineau evidente adevaruri, dar si subtile „intoxicari”: despre tratate secrete cu extraterestrii, existenta de baze subterane comune, schimburi de tehnologii etc.

Pe baza informatiilor primite de la Moore, pe aceasta cale, Bennewitz – prins timp de patru ani in mijlocul unei tesaturi de dezinformari tot mai bizare – a clacat psihic. Se baricada in casa, tinea arme in preajma pentru a se apara de extraterestri etc. si, in final, a trebuit sa fie spitalizat. Manipularile la care a fost supus, si-au atins scopul. O persoana incomoda pentru Air Force a fost facuta inofensiva.

In 1989, cu ocazia unui simpozion al MUFON, Moore (care n-a primit nicio informatie noua si autentica de la Doty) a fost silit sa marturiseasca participarea sa la operatiile de intoxicare. Dupa acest incident, jenat, el s-a retras definitiv din activitatea de investigare a fenomenului OZN.

John Lear, din Las Vegas, fiul lui William Lear, faimos inventator si constructor de avioane, era, la sfarsitul anilor ’80, singurul pilot din lume care detinea toate tipurile de certificate de zbor eliberate de Federal Aviation Administration. El a declarat, in 29 decembrie 1987, apoi in diverse alte ocazii, ca detine informatii ca guvernul SUA a vandut rasa umana unor extraterestri care ne vor raul. Conform acestor informatii, in laboratoare subpamantene multietajate de la Dulce‑Archuleta, din nordul statului New Mexico, dar si in alte baze din Nevada, New Mexico etc., se afla mii de extraterestri, care efectueaza experimente sinistre pe oameni si animale, intre care crearea unor mutanti sau hibrizi intre oameni si fiinte extraterestre. Tot acolo ar trai un mare numar de specialisti pamanteni, inchisi probabil pentru totdeauna. In 1979, la baza Dulce, ar fi izbucnit chiar o confruntare, innabusita in sange de venetici. Toate acestea s-ar desfasura cu aprobarea tacita a guvernului american...

Declaratiile lui Lear au fost confirmate de William (Bill) Hamilton, fost angajat Air Force, ca si de un individ cu pseudonimul Jasson Bishop, care sustinea chiar ca a facut parte din personalul bazei Dulce. S-au gasit si alte persoane care sa sustina ca ar fi lucrat la aceasta baza, cot la cot cu extraterestrii.

John Lear spusese ca multe din informatiile pe care le are provin de la un prieten, caruia nu-i poate dezvalui identitatea si care lucrase la Aria 51. Prietenul a fost identificat in persoana lui Robert (Bob) Scott Lazar. Nascut in 1959, el avea, conform propriilor sale declaratii, doua titluri de master, in fizica si electronica. Cunoscutul ufolog Stanton Friedman i-a cautat actele de studii in arhivele institutelor in care Lazar spunea ca a invatat, dar nu le-a gasit. Totusi s-a dovedit ca el fusese angajat la Laboratorul National din Los Alamos, ca si la niste proiecte „sensibile”.

La sfarsitul anului 1988, dupa verificari drastice si acceptarea unor conditii (de pilda de a i se pune telefonul sub control), Lazar spune ca a primit nivelurile de autorizare necesare si a fost angajat la asa numitul „dispozitiv S-4”, din „Aria 51”. A lucrat aici in total sase sau sapte zile, intre decembrie 1988 si aprilie 1989. De regula era anuntat telefonic sa fie la aeroport, de unde un Boeing 737 il ducea, impreuna cu alti angajati, la baza militara. Era insotit in permanenta de un supraveghetor, singura persoana cu care i se permitea sa converseze. Sarcina sa ar fi fost studiul mecanismelor de propulsie, a amplificatorilor gravitationali la OZN-uri capturate, a modului in care acestea erau folosite la calatoriile de scurta si lunga durata prin Cosmos. In rastimpul care s-a scurs de atunci si pana azi, Lazar nu a incetat sa sustina ca toate aceste experiente au fost cat se poate de reale.

La prima vizita, Lazar a fost dus intr-un birou, in care i s-a inmanat o mapa albastra cu o documentatie de circa 120 de pagini privind fenomenul OZN: nave de care dispunea SUA, sisteme de propulsie, modificari genetice asupra stramosilor nostri facute de extraterestri, autopsii ale acestora, dar si cooperarea intre extraterestrii si autoritati americane, baze subterane comune, conflicte.

La a doua vizita, omul nostru spune ca a fost dus intr-un hangar, in care a vazut un disc metalic cu diametrul de 8 metri, grosimea maxima de circa 4,5 metri. Cu o alta ocazie, Bob Lazar a putut intra in aceasta nava, afland ca propulsia ei s-ar fi facut cu un reactor continand un sfert de kilogram din elementul chimic stabil cu numarul de ordine 115 (pe atunci necunoscut, dar care intre timp s-a dovedit ca este extrem de instabil).

Regulile erau foarte stricte si atmosfera neprietenoasa. Nu o data s-a vazut cu pistolul cate unui gardian indreptat asupra sa, ori i s-a urlat in ureche. Se utilizau si alte metode de intimidare. Lazar a fost supus, in incinta bazei, la tratamente sau teste, care implicau hipnoza sau inghitirea unor lichide, continand probabil droguri, care l-au facut sa se simta rau si sa aiba stari confuzionale. Dupa propriile declaratii, aceste conditii au fost cele care l‑au determinat pe Lazar ca in martie 1989 sa apara incognito pe un post de televiziune si sa vorbeasca despre ceea ce vazuse. In aprilie 1989, vrand sa filmeze, cu niste prieteni, OZN-urile din Aria 51, au fost surprinsi si retinuti de o patrula care asigura securitatea bazei. Contractul lui Lazar a incetat peste putin timp.

Dupa o vreme, Lazar s-a decis sa apara in public sub numele sau adevarat. Sprijinit de John Lear, el a povestit intreaga istorie in noiembrie 1989, la o emisiune de televiziune de larga audienta a postului KLAS-TV din Las Vegas. Lazar a afirmat ca a primit dupa aceasta mai multe amenintari cu moartea si chiar ca s-ar fi tras asupra masinii sale.

Un alt ghem de dezinformari este cel legat de „Experimentul Philadelphia”. Se pare ca in 1943, la Philadelphia, s-a derulat un experiment militar, menit sa asigure invizibilitatea magnetica (impotriva torpilelor – dupa alte versiuni se urmarea invizibilitatea radar) a distrugatorului de escorta „U.S.S. Eldridge” (codificat DE 173). De aici s-a ajuns sa se afirme ca experimentul ar fi avut efecte catastrofale asupra echipajului si ca distrugatorul ar fi fost teleportat cu circa 350 kilometri. Iar, mai tarziu, s-a spus chiar ca s-ar fi efectuat, cu aceasta ocazie, calatorii in timp. Aceasta din urma afirmatie halucinanta ii apartine lui Alfred Bielek (1926-2011). El spunea ca a fost unul dintre participantii la experimentul Philadelphia, care l-a expediat, pe el si pe fratele sau, la baza militara Montauk din Long Island (New York), unde se faceau cercetari secrete asupra calatoriei in timp; in cadrul acestora, Bielek spune ca el si fratele sau au fost teleportati in 1983 (pastrandu-si varsta de 30 de ani). Aici s-au intalnit cu John von Neumann (mort in 1957...), care a avut grija sa-i trimita inapoi in 1943 s.a.m.d. Povestea a fost tiparita si chiar ecranizata, filmul fiind difuzat si la noi; deci nu are rost sa continuam. Bielek mai spunea ca a suportat si o perioada ulterioara de „spalare a creierului” efectuata de o agentie ultrasecreta.

Povestile lui Bob Lazar si ale celorlalti care au vorbit de baze subterane cu extraterestri, sau cele extrem de dubioase ale lui Alfred Bielek despre experimentul Philadelphia, contin cateva interesante „capete de ata”.

Oficialitatile au recunoscut ca, incepand din anii patruzeci, la baza Montauk, la care se referea Bielek, s-a aflat sediul unor experimente ultrasecrete privind „soldati robot”, conditionati sa ucida la un anumit cuvant sau un anumit sunet. Printr-o noua comanda, ei vor reveni la vechea personalitate, fara sa-si aminteasca fapta. Se spune ca mai multe asasinate ale unor persoane incomode ar fi fost realizate astfel.

S-a scris ca intre proiectele de acest tip, cel numit MKULTRA (primele doua litere ar veni de la „Manufacturing Killers”, adica „fabricarea de ucigasi”) ar fi studiat posibilitatile de conditionare a unor cobai umani, prin cel putin 149 subprograme diferite: prin implante, LSD, sugestie posthipnotica, lipsire de somn paradoxal (REM), reflexe conditionate intiparite din copilarie, implantarea unor comenzi cu ajutorul unor metode subliminale (de pilda sunete dincolo de frecventele audibile, comprimate ca viteza, prezentate un timp prea scurt pentru a fi receptate constient etc.) prin deprivare senzoriala (tinerea persoanelor timp indelungat in camere fara niciun fel de semnal vizual, sonor etc.), ori, direct, prin unde electromagnetice adresate anumitor zone din creier etc.

Cunoscand toate acestea, mai multi ufologi s-au intrebat daca nu cumva unele dintre bizareriile asociate fenomenului OZN sunt de fapt false amintiri induse, prin astfel de tehnici, de organisme de contrainformatii interesate in raspandirea unei cat mai groase perdele de ceata? Nu cumva unii dintre actorii mitologiei OZN sunt de fapt cobaii unor tehnici de control mintal? Nu cumva multe declaratii sincere, depuse sub prestare de juramant, ascund de fapt neadevaruri inscrise in mintea victimelor, utilizand astfel de tehnici?

In acest sens, intr-un articol din aprilie 2018, cunoscutul scriitor, lector si jurnalist britanic Nick Redfern reanalizeaza, dupa 30 de ani, afirmatiile despre Aria 51 ale lui Bob Lazar. Prima sa constatare este ca, si la ora actuala, majoritatea comentatorilor se incadreaza in doua categorii specifice. Pe de o parte sunt cei care cred ca pretentiile lui Lazar sunt reale, iar pe de alta parte cei care cred ca totul este doar o gramada de prostii inventate. Sunt putini cei care se gandesc ca ar putea fi si o a treia posibilitate. Jurnalistul scrie ca ramane „destul de deschis” la varianta ca Lazar a fost sincer si a spus adevarul asa cum l-a vazut, dar adevarul nu a fost acela pe care Lazar l-a crezut (si inca il crede). Cu alte cuvinte, exista anumite indicatii ca Lazar a fost victima unei inscenari de tip control mental.

Exista un aspect deosebit de important al controversei din jurul lui Bob Lazar, pe care multi cercetatori fie ca nu l-au luat in seama, fie l-au trecut cu vederea; sau poate ca nici macar nu si-au dat seama de importanta acelui aspect. Aceasta este posibilitatea ca cineva sa fi manipulat mintea lui Lazar, in timp ce el lucra la „S-4”. Exista modalitati si mijloace de a manipula perceptia realitatii, astfel incat persoana vizata – in acest caz Lazar – sa vada si sa experimenteze ceva care ar putea sa nu fie real. Lazar a spus ca se foloseau uneori asupra angajatilor hipnoza si drogurile. Si el a fost silit sa bea o anumita potiune.

Ufologul Dr. Jacques Vallée, vorbind la o emisiune KLAS-TV intitulata „OZN-urile: Cea mai buna dovada”, a spus ca l-a intrebat pe Lazar daca a avut cumva impresia ca memoria sa a fost manipulata. Exista un motiv temeinic pentru a fi pusa aceasta intrebare. Lazar a recunoscut ca, de cateva ori, ca odata a fost dus la „S-4”... si apoi zburau inapoi. Asta era tot ce-si amintea. Din mintea sa fusesera sterse astfel amintirile a doua zile. Si niciodata aceste amintiri nu i-au mai revenit. Sau, poate, a primit in locul lor amintiri noi, din cauza unui cocktail chimic si a unor manevre de sugestie.

In lumina celor de mai sus, Redfern spune ca ne putem gandi ca Lazar si-a reamintit cu adevarat experientele pe care le-a mentionat, dar ca ceea ce el si-a reamintit nu a fost ceea ce se intamplase si in realitate. S-ar putea ca intreaga actiune sa fi facut parte dintr-un plan ingenios, in care Lazar a devenit victima inocenta intr-un complot pentru a convinge pe cineva – poate pe rusi – ca guvernul SUA poseda OZN-uri si tehnologie extraterestra in arsenalele sale secrete, desi in realitate nu le poseda. In acest sens, intreaga poveste a lui Lazar trebuie abordata foarte atent. Nu pentru ca el ar fi un mincinos, ci pentru ca amintirile lui nu pot fi de incredere. Ceea ce nu era vina lui Lazar, ci rezultatul celor care manipulasera mintea lui.

Un aspect mai putin cunoscut al controversei Bob Lazar este acela care sugereaza ca el putea sa fi vazut o entitate extraterestra vie in subteranele din Aria 51. Lazar a mentionat povestea la inceputul anului 1989. Cand jurnalistul KLAS-TV George Knapp l-a intrebat privitor la aceasta chestiune specifica, Lazar a ocolit repede intrebarea si a schimbat subiectul. Mai tarziu, insa, intr-un interviu privat, Lazar s-a deschis mai mult. Ceea ce a spus atunci a fost scurt, dar uimitor – daca este adevarat.

Potrivit lui Lazar, in timp ce trecea pe un coridor, a vazut la un moment dat, prin fereastra unei usi doi insi in haine albe de laborator, cu fata spre usa. Cei doi priveau in jos catre o figura umanoida mica, cu brate lungi. Pareau sa vorbeasca cu ea. Desi Lazar a vazut entitatea doar o secunda, el nu se indoia de ce anume parea sa fie. Spunem „parea”, deoarece Lazar insusi se intreba daca nu a fost cumva o inscenare. El s-a intrebat daca nu cumva ceea ce vazuse era de fapt un soi de papusa si ca cineva sperase ca el se va uita in camera, ceea ce de fapt a si facut. Poate pentru a acredita o prezenta extraterestra falsa la S-4? Posibil da. Voi arata mai jos ca exista motive temeinice pentru aceasta ipoteza.

Redfern remarca faptul ca Bob Lazar nu a actionat ca un farsor tipic. El nu si-a schimbat niciodata povestea originala, nu i-a adaugat niciodata parti noi, senzationale, nu a scris niciodata o carte sau mai multe despre experientele sale, nu participase, in mod regulat, la conferinte OZN. Jurnalistul banuia mai degraba ca „cineva conducea, in secret, un program fals OZN la Aria 51, un program in care Lazar a jucat un rol semnificativ, desi in necunostinta de cauza”.

Cu alte cuvinte, foarte probabil, Lazar a fost supus unor tehnici de control mental, devenind un cobai pentru a raspandi dezinformarea OZN. Un alt argument in acest sens este ca Lazar a declarat ca i s-a dat sa citeasca, in sectorul S-4 din Aria 51, niste documente in care era descrisa o poveste ciudata si sinistra a unei confruntari violente, de prin 1979, intre personalul de securitate din Aria 51 si un grup de extraterestri cazati la S-4, lucrand alaturi de o echipa stiintifica. A fost o confruntare care a avut drept rezultat mai mult de cateva decese. Lazar isi amintea ca documentele pe care le citise descriau modul in care personalul de securitate a fost ucis rapid prin „rani la cap”. Aceeasi soarta a avut-o si un grup de oameni de stiinta.

Cititorul acestor randuri a retinut ca aceeasi poveste i-a fost servita si lui Paul Bennewitz, iar in 1989 s-a dezvaluit fara niciun dubiu ca datele primite de Bennewitz au fost o dezinformare fabricata, cunoscandu-se atat autorii, cat si intermediarii prin care acestea au ajuns la fizician. Iar in cele relatate de Lazar exista si alte detalii care se regasesc in varii documente cu origine dubioasa.

Un alt detaliu suspect – observa Redfern – este ca, intr-un program militar strict secret – asa cum ar fi cel din „S4” – fiecare persoana este informata doar asupra detaliilor pe care trebuie neaparat sa le stie, pentru a-si indeplini indatoririle prevazute (regula „need to know only”). Cum oare tocmai lui Lazar, care era un nou venit, cu insarcinari mai degraba minore, i s-a pus la dispozitie intreaga cantitate de date privind programul OZN si relatiile cu extraterestrii, mergand pana la chestiuni legate de religie, de sufletul uman, de confruntari mortale cu extraterestrii, subiecte care n-aveau nicio relevanta pentru lucrarile pe care el urma sa le efectueze? Singura explicatie este ca cineva a decis sa-l expuna in mod deliberat pe Lazar la documente false, cu tematica extraterestra, sperand ca el va iesi in public cu continutul acestor documente. Ceea ce s-a si intamplat.

Povestea OZN-ului prabusit in 1947 la Roswell e binecunoscuta. S-a spus ca acolo ar fi fost recuperate si cadavre, care au fost autopsiate si depuse in locuri secrete, de pilda in cutare hangar de la baza Wright Patterson (fost Wright) din Dayton (Ohio). La inceputul anului 1995, a aparut chiar si un film cu autopsia cadavrului unui extraterestru dintre cei recuperati la Roswell. Dupa un timp insa, insisi autorii au recunoscut ca filmul – difuzat si de televiziunea romana – fusese o contrafacere. Ulterior au aparut si alte filme similare, care insa au avut un impact mai redus.

Dar au fost si mai multe persoane, din sectorul militar, care au declarat ca au avut sansa sa zareasca acesti omuleti. Intr-un articol publicat in 2014, Nick Redfern emite si pentru aceste situatii o ipoteza care merita sa fie retinuta. El scrie ca, in urma cu un deceniu, a aflat o istorie interesanta de la un tip care i-a spus ca bunicul sau a lucrat in lumea de la Hollywood, din anii 1930 pana in anii 1960, mai ales in domeniul efectelor speciale pentru filme de groaza si SF.

Bunicul colaborase si cu apreciatul realizator Billy Wilder, care regizase, in 1945, versiunea in limba engleza a unui documentar, numit Death Mills (initial german), despre ororile din lagarele de concentratie naziste, film produs de Directia pentru razboiul psihologic al Departamentului Apararii al SUA.

Razboiul psihologic este definit de Pentagon ca fiind: „Utilizarea planificata a propagandei si a altor actiuni psihologice avand ca scop principal influentarea opiniilor, emotiilor, atitudinilor si comportamentului grupurilor straine ostile, astfel incat sa sprijine realizarea obiectivelor nationale”.

Ca urmare a realizarilor sale la filmul Death Mills, expertul in efecte speciale despre care vorbim a fost contactat, in 1955, de specialistii in razboiul psihologic ai Fortelor Aeriene ale SUA, care i-au oferit un contract: sa-si foloseasca abilitatile din cinematografie pentru a crea niste trupuri false de extraterestri...

Omul a fost rugat sa proiecteze si sa creeze exact opt ​​„corpuri extraterestre”. Nu era vorba de tipurile binecunoscute din filmele SF atunci in voga. Conditiile erau: sa fie pitici, fara par, cu capete uriase si sa arate cat mai realist. Se pare ca – asa cum a spus nepotul – bunicul sau fusese platit foarte bine, timp de aproximativ trei luni de munca, in trei camere special modificate, la o baza militara „din sudul Californiei”.

Evident, omul nostru a fost curios de ce erau militarii din Fortele Aeriene atat de interesati de niste corpuri de extraterestri, care sa arate cat mai „autentic”. Zvonurile care au ajuns la urechile sale sugerau ca se punea la cale o operatiune de dezinformare. In primul rand, urma ca militarii sa fotografieze „cadavrele”, plasate strategic pe targi sau pe dale, si apoi sa trimita imaginile, anonim, la Ambasada sovietica de la Washington, D.C. Fotografiile urma sa fie insotite de o scrisoare lunga si intortochiata, compusa de un presupus simpatizant comunist din cadrul armatei americane, avertizand sovieticii ca guvernul SUA a pus mana pe corpuri si tehnologii extraterestre. A fost un exemplu ciudat de actiune de tip razboi psihologic, exemplu menit sa-i deruteze pe rusi si sa-i faca sa-si piarda timpul, urmarind niste extraterestri care in realitate nu existau.

Dar mai e si o a doua parte a povestii. La vremea respectiva, au existat suspiciuni ca unii angajati, de la baza Fortelor Aeriene Wright-Patterson, vindeau sovieticilor secrete, in special secretele din activitatea diviziei de tehnologie straina (Foreign Technology Division - FTD). Deci, a fost formulat un plan: persoanele suspectate de simpatii comuniste au fost lasate, ca din intamplare, sa zareasca niste „corpuri extraterestre”, amplasate strategic sub o bolta sau intr-un buncar, pentru a-i face sa creada ca „unchiul Sam” a recuperat un OZN, sau mai multe, laolalta cu cadavrele echipajelor lor.

Apoi, urma sa se pastreze un ochi de vultur asupra tuturor acestora, pentru a vedea care dintre ei – desigur, daca exista – putea fi indemnat sa faca ceva neobisnuit, cum ar fi sa sune la un om numit Ivan, sau sa se intalneasca intr-un parc local cu un personaj in trenci, cu aspect strain. A existat asadar si un program menit sa elimine simpatizantii sovietici din armata, expunandu-i la un „secret” urias care, in realitate, era doar o cacealma.

Nick Redfern recunoaste ca cele de mai sus sunt doar o poveste, pe care a auzit-o, fara a putea dovedi ca lucrurile au stat chiar asa. Dar, desi suna cam bizar – spune el – daca te gandesti cu atentie, intelegi ca zvonurile acestea au sens. La urma urmei, ce modalitate mai buna de a-i zapaci pe sovietici si de a-i depista pe simpatizantii comunisti din Statele Unite putea fi gasita decat aceea de a flutura sub nasurile lor niste secrete fabricate, pescuind totodata inamici, fara ca totusi sa compromiti vreun secret real?

Daca este adevarata, aceasta intamplare poate explica si unele dintre povestile controversate in care anumiti militari relatau ca au avut sansa sa vada presupuse trupuri de extraterestri, in incaperi subterane (legendele cu „hangarul 18”), si inca in circumstante „convenabile”, despre care multi analisti sceptici au spus ca erau prea frumoase pentru a fi adevarate.

S-ar putea asadar ca aceste povesti sa fie reale; dar altfel decat le-au imaginat scepticii. Anume, este posibil ca martorilor oculari sa li se fi inscenat totul, ca un test al loialitatii lor. S-ar putea sa fi fost lasati sa vada „cadavrele” (sau, mai corect, manechinele). Daca au tacut despre ceea ce au vazut, erau niste soldati buni si demni de incredere. Daca le-au spus sotiilor lor sau prietenelor lor, acestea erau potentiale riscuri de securitate si probabil ca respectivii ar fi trebuit sa fie supravegheati cu atentie in viitor. Iar daca au fugit la un agent sovietic, era cazul ca respectivii sa ajunga la racoare.

Cele de mai sus – spune Redfern – ne lasa, desigur, cu o intrebare extrem de provocatoare: daca povestea spusa de bunic este suta la suta exacta, inseamna oare ca toate povestile despre „corpurile extraterestre din morga” s-au nascut din astfel de operatii de dezinformare, generate de razboiul rece? Sau, guvernul chiar poseda „la gheata” trupuri extraterestre reale si foloseste „manechinele” doar pentru a deruta si zapaci pe cei interesati? Ar fi foarte interesant de stiut...

Redfern mai evoca si o ultima conexiune. In 1970, Billy Wilder a realizat si lansat filmul „Viata privata a lui Sherlock Holmes”. In film, guvernul britanic creeaza un fals monstru Loch Ness pentru a ascunde faptul ca armata conduce teste submarine secrete in acel lac. Motivul declarat in scenariu era: „sa bagam spionii germani in ceata cu privire la ceea ce se intampla in realitate”.

Asadar, exista un om care pretinde ca a facut trupuri de extraterestri sa pacaleasca pe sovietici si (chiar daca intr-un cadru fictiv) avem un guvern care creeaza un monstru pentru a pacali pe germani. Billy Wilder are o legatura cu ambele intamplari: sursa povestii de mai sus a lucrat cu Wilder, iar Wilder insusi a regizat, produs si co-scris „Viata privata a lui Sherlock Holmes”. In plus, atat Wilder cat si omul din spatele „manechinelor extraterestre” a lucrat cu Directia de Razboi Psihologic, pentru filmul Death Mills. Asadar, ipoteza expusa are – folosind o expresie la moda – „parfum de credibilitate”.
Joomla templates by a4joomla