Daca doriti sa raportati o observatie, sau doriti sa participati la activitatile noastre, luati legatura cu noi prin telefoanele: 0774579986, 0723181084, 0745875252, sau la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Vizitati-ne si pe FACEBOOK  *  BIBLIOTECA ASFAN
Link la circa 450 de articole OZN Conferinta OZN Romania din 10 mai 2014 Carti din 2017 despre fenomenul OZN
NOUTATI PE SITE:
doua articole importante, trimiteri la alte peste 70 de articole, sase noi aparitii TV, Conferinta OZN la Roma

Pe 12 iulie 2012, guvernul Regatului Unit a facut publica cea de a noua transa de fisiere OZN. Acestea puteau fi accesate imediat pe pagina OZN a Arhivelor Nationale. Din 2008, de cand documentele britanice OZN au inceput sa fie desecretizate, au fost facute publice, in total, 178 dosare, iar cu a noua transa, numarul de pagini disponibile a ajuns la 50.000.

Jurnalistul de investigatie Dr. David Clarke a comentat, cu aceasta ocazie, informatiile mai interesante din proaspetele documente, comentarii din care spicuim cateva in cele ce urmeaza.

Printre cele 25 de fisiere, continand 6700 de pagini, devenite disponibile acum, se gaseste o informare a Ministerului Apararii, din 1998, catre fostul prim ministru Tony Blair, privind cererile de desecretizare a informatiilor despre observatiile OZN. Exista si o scrisoare a ufologului Nick Redfern, catre primul ministru, urgentand sa faca publice „multele si variatele rapoarte OZN” pe care guvernul le-a colectat de la al Doilea Razboi Mondial incoace. O data cu intrarea in vigoare a legii accesului la informatii, cererile de acest fel s-au inmultit, intre ele remarcandu-se cele ale lui David Clarke, care timp de zece ani a devenit unul dintre cei mai „persistenti corespondenti” ai Ministerului Apararii, completand, in calitatea sa de jurnalist de investigatie, cate o astfel de cerere in fiecare saptamana, majoritatea acestora concentrate pe cazurile OZN care prezentau interes public maxim. In cele din urma el a fost invitat la sediul central al Ministerului Apararii, unde a discutat cu persoane oficiale modalitatile de investigare a observatiilor OZN si planurile de desecretizare a documentelor. Din minutele discutiilor avute in 2004, acum disponibile, reiese ca, inca de atunci, Ministerul Apararii pregatea mutarea inregistrarilor catre o arhiva publica, intr-o maniera asemanatoare celei produse in Statele Unite in 1970. Astfel, nu a fost o surpriza ca, la putin timp dupa aceasta, s-a luat decizia de a transfera toate fisierele, care intre timp nu fusesera distruse, la Arhivele Nationale din cartierul Kew al zonei metropolitane londoneze. Acest proces a fost insotit, in 2009, de un anunt conform caruia Ministerul Apararii nu va mai primi rapoarte OZN.


 

Un alt fisier desecretizat acum este o colectie de documente privind politica oficiala fata de fenomenul OZN. Ele au fost generate de serviciile de informatii ale Ministerului Apararii, intr-o perioada de 30 de ani. Prima constatare este ca ofiterii de informatii nu cunosteau mai multe despre fenomenul OZN decat omul obisnuit de pe strada. De pilda, la putin timp dupa ce subiectul a fost dezbatut in Camera Lorzilor, in 1979, un ofiter de informatii a cerut unui purtator de cuvant al guvernului sa spuna de ce, intr-un Univers atat de vast, extraterestrii ar dori sa viziteze o planeta atat de „nesemnificativa” ca Pamantul. Alti oficiali erau mai optimisti in privinta vizitelor. Dar, in opinia lui Clarke, desi exista si mistere autentice in acest domeniu, documentele releva ca existau si persoane care „voiau sa creada”, si inca atat de patimas incat spiritul lor critic era grav afectat in fata „dovezilor” publicate de „industria OZN”.

Intre documentele din cea de a noua transa se gaseste si un raport in care se detaliaza in ce constau indatoririle ofiterului din Ministerul Apararii responsabil cu OZN-urile, raport intocmit de Paul Webb, inainte de a-si parasi postul, in decembrie 2009. El vedea obligatiile acestei functii ca fiind mai ales de tip hartogaraie: raspuns la scrisori primite din partea publicului, a presei si cateodata de la membrii Parlamentului. Tot el trebuia sa raspunda la cererile de desecretizare. „Investigatiile” pe care le efectua erau restranse la discutii cu experti in radar si aparare aeriana pentru opinii asupra cazurilor. Publicul are impresia ca la Ministerul Apararii ar exista un grup ultrasecret de specialisti, care ar pastori un proiect OZN similar celui infatisat in serialul „Dosarele X”. Toate presupunerile in acest sens sunt „fictiune pura”, intrucat angajatul cel mai apropiat de aceasta imagine este postul lui, ocupat totdeauna de un „generalist non-tehnic” care-si petrece majoritatea timpului facand corespondenta cu publicul. Despre el insusi recunostea ca: „fireste, mi-am format o anumita cunoastere a diverselor cazuri OZN, ca parte a pozitiei mele, dar adesea am observat ca cea mai buna sursa de informatii in acest sens este Internetul prin Google”.

Clarke remarca satisfacut ca printre documentele desecretizate exista acum si minutele discutiilor pe care el insusi le-a avut cu reprezentantii Ministerului Apararii, in primul rand cu Linda Unwin, oficialul responsabil cu rapoartele OZN si cu seful ei Rob Lingham. Cand, la inceputul anului 2005, a intrat in vigoare lagea accesului la informatii (FOIA), Clarke a cerut imediat o copie a „fisierului cheie al Ministerului Apararii privind politica OZN”, Linda Unwin a trimis o nota ministrului apararii Dr.Lewis Moonie, recomandandu-i ca ministerul sa-i permita lui Clarke accesul la niste fisiere secrete. Ea scria in continuare ca „de la introducerea Codului de bune practici si a FOIA, a fost desecretizata o mare cantitate de informatii privind OZN-urile, majoritatea ca rezultat al cererilor formulate de Dr. Clarke. Am dezvoltat o relatie buna cu acest cercetator, care are o abordare sensibila a subiectului... El publica frecvent articole bine documentate, in care dezavueaza teoriile conspirationiste si face mult pentru o dezbaterea publica echilibrata”.

In septembrie 2005, cand Clarke intrase in posesia copiei cerute, a devenit clar ca exista un studiu secret, comandat de Ministerul Apararii, privind „Fenomenele Aeriene Neidentificate” (FAN), anume asa numitul „Raport Condign”. Terminat in 2000, acesta spunea ca nu s-a gasit vreo dovada ca FAN ar reprezenta o amenintare pentru aparare, ceea ce a permis ca serviciile de informatii ale apararii sa intrerupa interesul lor pentru acest subiect, dupa 50 de ani de investigatii. Afland cele de mai sus, Clarke a cerut imediat, pe baza aceleiasi legi FOIA, sa intre in posesia unei copii complete a raportului Condign. Cererea poate fi regasita printre documentele recent desecretizate.

Din aceleasi documente reiese ca Ministerul Apararii a deliberat timp de sase luni cum trebuie sa raspunda la previzibila intrebare care va urma si anume ca de ce s-au cheltuit 50000 lire sterline, bani publici, pe un studiu OZN (Condign), in timp ce, oficial, s-a sustinut, tot timpul, ca ministerul nu este in niciun fel interesat de acest subiect. Solutia a fost gasita intr-una dintre constatarile subsidiare ale studiului si anume ca unele OZN-uri ar putea fi „formatiuni plasmatice” rare, iar studierea acestui fenomen ar putea avea aplicatii militare potentiale, ca „tehnologii pentru noi tipuri de armament”. Ministerul Apararii fusese de asemenea tulburat de referintele din volumul 3 al studiului, care se ocupa de aspectele de securitate a zborurilor, sugerand ca anumite accidente fatale din Royal Air Force (RAF) puteau fi cauzate de deruta pilotului caruia i-a aparut brusc in fata un OZN. Un document provenind de la Linda Unwin menționa ca observatia putea pune sub semnul intrebarii judecata comisiilor care anchetasera accidentele si care nu luasera in considerare si aceasta posibilitate.

Avioanele rapite de extratereștri sau distruse de un OZN constituie un motiv care revine cu regularitate in literatura SF sau in legendele contemporane, de la disparitia capitanului Schaffner in Marea Nordului, in 8 septembrie 1970, in urmarirea unui obiect stralucitor, la pierderea a sase avioane in „zborul 19”, in 1945, in Triunghiul Bermudelor (reluata si in scena care deschide filmul „Intalnire de gradul III”), sau disparitia pilotului australian Frederick Valentich, in urma intalnirii cu un OZN, deasupra stramtorii Bass, in 1978, tragedie care ramane neexplicata chiar si dupa 34 de ani, asa cum recunoaste si editia din 2012 a documentului elaborat de Departamenul Transporturilor din Australia, care contine concluzia: „cauza disparitiei avionului nu a fost stabilita”.

Desecretizarea raportului Condign a revelat ca unele persoane din structurile de aparare ale Regatului Unit au luat in serios ideea ca OZN-urile puteau juca un rol in pierderile inexplicabile de avioane militare britanice. In 1997, autorul raportului Condign a examinat date privind o suta de accidente fatale implicand avioane militare ale RAF, culese de Inspectoratul pentru Siguranta Zborurilor, pentru un studiu propriu privind riscurile produse de OZN. Doar accidentele fara supravietuitori din ultimii 20 de ani au fost luate in consideratie, intrucat inregistrarile incidentelor dinainte de 1976 fusesera distruse, ceea ce inseamna ca autorul proiectului Condign a omis cateva cazuri binecunoscute. In concluzie, nu s-a putut stabili o corelatie ferma intre evenimentele OZN de joasa altitudine si accidentele aviatice.

Totusi, el mentiona ca „exista posibilitatea ca sa fi avut loc accidente fatale in trecut” ca rezultat al unei actiuni bruste a echipajului pentru evitarea unui OZN in timpul unui zbor lent la joasa inaltime. Chiar daca riscul unei astfel de intalniri era mai mic decat cel al ciocnirii cu niste pasari, totusi el nu putea fi eliminat. In consecinta, studiul recomanda ca aviatorii militari sa fie instruiti ca „in timpul interceptarii unui FAN nu trebuie facuta nicio tentativa de dejucare a miscarilor acestuia”. Iar pentru avioanele civile se preciza ca „desi FAN par sa fie benigne... pe cat posibil, pilotii sunt sfatuiti sa nu faca manevre, altele decat cele de depasire”. Totusi, in urma unor verificari facute de Clarke, nu s-a gasit nicio dovada ca aceste recomandari ar fi fost distribuite vreodata catre RAF respectiv la Autoritatea de Aviatie Civila.

Ministerul Apararii din Regatul Unit era preocupat si de posibilitatea ca OZN-urile semnalate sa fi fost avioane dintr-un proiect secret „prieten”, care au patruns in spatiul aerian britanic, fara stirea Ministerului Apararii. In noiembrie 2005 Linda Unwin, oficialul responsabil cu rapoartele OZN de la minister, a atentionat oficialii de la serviciile de informatii ale armatei ca primeste inca cereri de revizuire a accidentul fatal, cu un elicopter Chinook, din 2 iunie 1994, de la capul Mull of Kintyre din Scotia, in care pilotii au fost acuzati de grava neglijenta. Ea arata ca „unii dintre cei ce fac campanie in acest sens sugereaza ca o posibila cauza putea fi prezenta unui OZN in zona” sau jetul lasat de un presupus hipersonic spion experimental american, numit Aurora.

Inca din anii 1992-94 circulau zvonuri ca avionul Aurora ar opera de la baza aeriana Royal Air Force (RAF) Machrihanish, din peninsula scotiana Kintyre. Un raport neconfirmat, publicat in ziarul The Scotsman, in 1992, pretindea ca au fost vazute de controlorii de trafic aerian tinte de mare viteza parasind aeroportul iar rezidentii s-au plans de misterioase „boom”-uri sonice. In timp ce guvernul Regazului Unit nega oficial ca ar sti ceva de cauza acestor raportari, anunta in secret anumite ministere ca serviciile de informatii n-ar fi surprinse daca ar afla ca „Aurora” exista. Mentionam ca nici azi nu exista dovezi ca un avion cu acest nume ar fi fost vreodata construit.

Intr-un alt document, Hugh Caillard, ofiter de informatii al RAF, isi informeaza colegii ca el „nu a considerat niciodata ca OZN-urile sunt doar un rod al imaginatiei”, avand in vedere propria experienta. In 1958, pe cand zbura deasupra teritoriului SUA, la 12000 de metri altitudine, a vazut „un obiect iluminat stralucitor, mult mai sus de el”. El a continuat „La vremea aceea, avioanele civile cu reactie nu incepusera inca sa zboare; eu am raportat fenomenul unui centru de control al traficului aerian, care a acceptat observatia mea de parca ar fi fost ceva aproape obisnuit”. David Clarke comenta ca s-ar putea ca ofiterul britanic sa nu fi avut suficient acces la niste informatii secrete, intrucat, la vremea aceea firma Lockheed ‘Skunk Works’ din Burbank, California testa deja prototipul avionului spion U2, care putea zbura la 18000 metri altitudine, evitand sa fie observat de radarele sovietice ale timpului. Primele modele reflectau lumina soarelui, aparand ca „obiecte de foc” observatorilor dedesubt. S-a apreciat ca multe rapoarte OZN ale unor piloti din perioada respectiva au fost cauzate de acest prototip. Intrucat proiectul era strict secret, misiunile U2 erau facute in „tacere radio” si fara planuri de zbor. Aceasta a declansat in cateva randuri alerte de aparare in tari prietene, ducand chiar la ridicarea ocazionala de avioane pentru interceptarea „OZN-ului”.

Intr-un alt dosar desecretizat se gaseste o informare, pregatita pentru Ministerul Apararii, in 1979, de ofiterul de informatii John Asteraki responsabil atunci cu OZN-urile, in vederea unei dezbateri pe aceasta tema in Camera Lorzilor. Asteraki se intreaba cum se face ca, intr-un Univers atat de mare, extraterestrii ar fi interesati sa viziteze „o planeta nesemnificativa (Pamantul) a unei stele neinteresante (Soarele)”. El adauga ca, si daca exista extraterestri inteligenti, „Pamantul ar trebui sa se astepte sa fie vizitat poate o data la o mie de ani, chiar daca am presupune ca fiecare comunitate inteligenta face, sa zicem, zece lansari pe an”.

Un alt dosar interesant contine un raspuns din 1965 trimis de Ministerul Apararii, la o cerere a Air Force din SUA, privind cazurile britanice OZN. Intre altele in acest raspuns scrie ca „politica noastra este sa minimalizam subiectul si sa evitam sa-i acordam o atentie exagerata”. Drept rezultat, in Marea Britanie n-a existat niciodata o presiune polica pentru un studiu oficial, asa cum a fost in SUA proiectul Blue Book.

In 1995, biroul pentru OZN-uri din Ministerul Apararii a solicitat atasatului militar britanic al aerului de la Washington sa vada care este „linia in privinta OZN-urilor” a Departamentului american al Apararii. Documentul desecretizat acum spune ca „au fost intrebate diverse persoane [din comandamentul spatial] si raspunsul primit a fost mereu priviri goale”. Iar pe pagina web a Departamentului Apararii scria ca SUA nu au niciun interes in rapoartele OZN. Atasatul noteaza ca aceasta politica „este consistenta cu a noastra, dar, in plus, descurajeaza politicos abordarile din partea publicului”.

In ianuarie 1997, un functionar de la Oficiul de informatii militare, raspunzand la o cerere privind datele pe care Ministerul Apararii le-ar avea de la CIA, despre prabusirea de la Roswell (de la care se implineau atunci 50 de ani), ca si privitor la alte rapoarte privind „OZN-uri prabusite”, afirma: „nu avem niciun fel de date privind pretinsul «incident Roswell» sau orice alta prabusire FAN/OZN nici in Regatul Unit, nici in SUA. Si nu am primit niciodata, pe cat putem determina din fisierele disponibile, nicio informare in acest sens de la nicio agentie SUA, inclusiv CIA”.

Un alt document se refera la o interpelare facuta in Parlament, de catre Martin Redmond MP, care cerea sa i se comunice in cate ocazii organismele MI6 sau GCHQ (serviciile de comunicatii guvernamentale) au monitorizat investigatiile OZN, ceea ce s-a interpretat in sensul de „au urmarit oare agentiile activitatea ufologilor?”. Interpelarea a dat nastere unui schimb intern de scrisori in care se afirma, de pilda, „nicio agentie nu efectueaza, de fapt, o asemenea activitate, desi GCHQ nu poate exclude o astfel de posibilitate”. Ei au monitorizat, „in alte contexte, indivizi care au efectuat studii OZN”. Parlamentarului i s-a raspuns ca guvernul nu comenteaza activitatea serviciilor de informatii si de securitate. Un alt document scoate la iveala faptul ca in 1997 „Ramura Speciala” (Special Branch) a devenit interesat de un ufolog obsedat de zvonurile privind o facilitate secreta de investigatii OZN, ascunsa intr-un complex subteran sub baza RAF Rudloe Manor din Wiltshire. In urma actiunilor sale, in randul amatorilor de teoria conspiratiei, baza a ajuns sa aiba faima ca ar fi echivalentul bazei militare secrete americane „Aria 51”. „Ramura Speciala... nu crede ca el prezinta o amenintare speciala la adresa securitatii, dar exista riscul ca altii sa-l foloseasca in activitatile lor”.

Un alt fisier contine o lunga informare, privind politica OZN, adresata primului ministru Tony Blair, ca urmare a scrisorii pe care acesta a primit-o de la ufologul Nick Redfern, autorul cartii conspirationiste A Covert Agenda. Ufologul solicita primului ministru „sa aiba in vedere punerea la dispozitia opiniei publice toate multele si variatele rapoarte OZN compilate de guvern” care pana acum au fost tinute departe de public. Cererea a sosit in timp ce guvernul Blair incepuse sa implementeze deja cartea alba privind libertatea de informare.

In octombrie 1996, primul ministru John Major raspundea unei interpelari venite din partea parlamentarului Martin Redmond, care intreba daca va lua o initiativa privind examinarea observatiilor OZN. Major a raspuns ca „guvernul nu planuieste sa aloce resurse pentru cercetarea unor fenomene extraterestre”.

In noiembrie 1996, parlamentarul Martin Redmond a scris o scrisoare si ministrului apararii Michael Heseltine, intrebandu-l de ce RAF n-a ridicat un avion pentru a intercepta un OZN vazut de politisti in Skegness si Boston, din Lincolnshire, o observatie care se spune ca a fost confirmata de radare. In acelasi dosar apare investigatia detaliata a cazului, condusa de un ofiter RAF. Acesta a consultat Observatorul Regal de la Greenwich, care a spus ca luminile puteau fi stele stralucitoare si planeta Venus. Acelasi raport spune ca ecourile radar puteau fi cauzate de turnul bisericii din Boston...

Un val de observatii OZN si de extraterestri in West Wales, pe parcursul anului 1977, a tinut primele pagini ale tabloidelor, pana la a compara regiunea cu Triunghiul Bermudelor. Parlamentarul local, Nicholas Edwards, spunea ca a fost „inundat” cu rapoarte de la localnici, deci a solicitat Ministerului Apararii sa faca o investigatie. De pilda, el primise o scrisoare de la proprietara unui hotel care sustinea ca a vazut un obiect ca un dom aterizand „asa cum cade Luna” in spatele unui bunker al corpului de voluntari civili pentru aparare. Apoi au aparut „doi umanoizi fara fata”, inalti si imbracati intr-un costum argintiu, care au efectuat niste masuratori. Ea a spus parlamentarului ca intamplarea a lasat-o intr-o stare de soc. Ministerul Apararii a cerut politiei RAF sa faca „o ancheta discreta” in zona, trimitand si un ofiter de la baza RAF Brawdy. Acesta a spus ulterior ca suspecteaza ca incidentul a fost regizat de un amator de farse, cu un costum de protectie argintiu, din cele utilizate la o rafinarie din apropiere.

O persoana din Spalding, Lincolnshire, care a raportat o intalnire OZN la politie, a avut parte, mai tarziu, de o vizita nocturna din partea a trei barbati inalti, imbracati in costume negre, care „pareau sa se miste fara zgomot”, potrivit unui prieten care a asistat la scena in timp ce statea ascuns in toaleta de la parter. Cei trei au intrat fara probleme prin usa din spate, de unde au mers in dormitorul martorului, unde a avut loc o conversatie, continutul caruia prietenul acestuia nu l-a inteles. El spunea: „eram stana de piatra”, stand incuiat in toaleta pana ce „oamenii in negru” au plecat, intr-un Jaguar (tot negru), la putin timp dupa aceea. Cand a fost intrebat mai tarziu, martorul OZN „nu-si mai amintea” sa fi vazut vreun OZN sau vreun „om in negru”.

Joomla templates by a4joomla