Daca doriti sa raportati o observatie, sau doriti sa participati la activitatile noastre, luati legatura cu noi prin telefoanele: 0774579986, 0723181084, 0745875252, sau la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. Vizitati-ne si pe FACEBOOK  *  BIBLIOTECA ASFAN
Link la circa 450 de articole OZN Conferinta OZN Romania din 10 mai 2014 Carti din 2017 despre fenomenul OZN
NOUTATI PE SITE:
doua articole importante, trimiteri la alte peste 70 de articole, sase noi aparitii TV, Conferinta OZN la Roma

Pe 31 ianuarie 2013 a incetat din viata Ingo Swann (n.1933), clarvazator legendar american, implicat nu doar in numeroase proiecte militare ci si in explorarea fenomenului OZN prin aceasta neobisnuita metoda. Rememoram cu acest prilej actiunile de „vedere la distanta” (remote viewing) realizate prin extracorporalitate de armata americana, dar si neasteptatele legaturi ale acestor tehnici cu fenomenul OZN si cu vizitatorii extraterestrii.

Robert Monroe

Interesul modern pentru fenomenul de extracorporalitate incepe de la cercetarile lui Robert A. Monroe (1915-1995), publicate, de pilda, in volumul Journeys Out of the Body (1971), tradusa si in romaneste. El a descoperit in 1958 ca se poate disocia de corpul sau fizic. Pentru a explora acest fenomen, la inceputul anilor saptezeci, Monroe a intemeiat si a devenit director executiv la faimosul Monroe Institute din Afton (Virginia), care si-a castigat reputatia internationala mai ales prin studii asupra efectelor undelor sonore asupra mintii umane. Un astfel de efect era si extracorporalitatea, sau „experienta parasirii corpului”, numita de Monroe, pentru prima data, Out of the Body Experience, termen care a intrat in toata literatura anglosaxona sub numele prescurtat de OBE (sau uneori OOBE) si pe care Monroe o definea ca „Un eveniment in care subiectul percepe o portiune a mediului sau, imposibil de perceput din pozitia in care se stie ca se gaseste corpul sau fizic in acel moment, si stie in acelasi timp ca nu viseaza ori nu este prada fanteziilor”. Experientele de „parasire a corpului” sau „extracorporalitate” (OBE) se apropie de clarviziune prin faptul ca in ambele cazuri o persoana „medium” isi paraseste corpul, sub forma unei dubluri numita „corp astral” si se deplaseaza astfel intr-un loc inaccesibil in acel moment corpului sau, iar aici vede si aude niste lucruri pe care le poate relata si care, verificate ulterior se dovedesc corecte. Petru Culianu aprecia ca experientele extracorporale ale lui Monroe par a fi demne de incredere, chiar daca cele relatate sunt deformate de eforturile de a „traduce” trairile in limbaj obisnuit.


 

Ingrijorarea CIA

In aceeasi perioada, comunitatea de culegere de informatii din America, dar si CIA au inceput sa se ingrijoreze deoarece au aflat ca Uniunea Sovietica cheltuieste cam 60 milioane de ruble anual pentru „cercetari paranormale”, pe care sovieticii o numeau, folosind un neologism ceh, „psihotronica”. Aceasta suma avea sa ajunga in 1975 la 300 miloane de ruble. CIA era ingrijorata in special de potentialele aplicatii operationale ale rezultatelor acestor cercetari, rezultate pazite de rusi cu strasnicie.

Atat rusii cat si americanii cautau gasirea unor modalitati de a spiona, prin clarvazatori, instalatiile militare ale celeilalte parti.

In acelasi timp, CIA se confrunta cu o dilema. Pe de o parte subiectul era considerat in SUA speculativ si controversat, deci era greu de explicat consilierilor de la National Security Council (NSC); pe de alta parte exista pericolul ca aceasta „cursa” sa fie castigata de rusi, asa cum s-a intamplat si cu satelitul „Sputnik”. Solutia a stat in inventarea temenului de Psychic Warfare Gap (decalajul in razboiul psihic) care irita mai putin.

NSC a fost convins sa accepte finantarea unor proiecte in acest sens, iar atunci cand Congresul a aprobat si el, CIA a adoptat (la fel ca fata de fenomenul OZN) o dubla politica. Pentru marele public, prin campanii sustinute de dezinformare, se straduia sa discrediteze cercetarile privind fenomenele paranormale. Dar in secret, a cheltuit, de la bun inceput, 20 de milioane de dolari prin finantarea unor proiecte si programe in acest domeniu.

Ingo Swann

Ingo Swann si-a descoperit de tanar capacitatea de clarviziune. El a obtinut apoi o dubla licenta, in biologie si arte, la Westminster College, Salt Lake City, Utah. A fost trei ani militar in Coreea, apoi doisprezece ani functionar la secretariatul ONU. Participarea sa in experimente de parapsihologie a inceput in 1969. In urmatorii douazeci de ani a luat parte la proiecte desfasurate in laboratoare de cercetare. A sustinut multe conferinte publice. Desi nu a facut demonstratii de clarviziune in public, numarul de teste efectuate in laborator a fost atat de mare incat s-a scris despre el ca a fost „cel mai stiintific paranormal” sau „cobaiul cel mai testat al parapsihologiei”.

Swann a experimentat in 1970-71 influenta gandului asupra plantelor, la New York, impreuna cu prietenul sau Cleve Backster, cel care a descoperit, cu ajutorul detectorului de minciuni, ca plantele reactioneaza la simpla intentie de a le face rau. In 1971-72, la City College din New York, Swann a reusit sa modifice, de la o distanta de 8 metri, prin psihokinezie, temperatura unor termistoare inchise in termosuri.

In perioada 1971-73 Swann a devenit subiectul unor experiente de extracorporalitate, realizate de American Society for Psychical Research (ASPR), in New York City. In anii 1972-73, el a reusit sa puna la punct, impreuna cu psiholoaga Dr. Gertrude Schmeidler, la ASPR, protocoale pentru cresterea acestor abilitati, pentru care a propus termenul de Remote Viewing (vedere la distanta). De pilda, el era asezat pe un scaun, legat cu diversi electrozi care-i monitorizau miscarile. La o anumita inaltime deasupra capului, pe o platforma, era asezata o cutie inchisa si sigilata, in care se aflau anumite simboluri pe care trebuia sa le citeasca „proiectandu-si constiinta” asupra lor si sa le reproduca apoi in fata unei comisii. Rezultatele au fost foarte bune; analizate statistic, ele depaseau mult simpla coincidenta. Intr-una dintre ocazii, Swann le-a spus ca lumina din cutie, indreptata asupra simbolului, era absenta, ceea ce nu avea cum sa stie altminteri.

Mai tarziu experientele de clarviziune s-au extins si in afara institutiei. De pilda, se tragea la sorti numele unei localitati din SUA, Swann spunea cum e vremea acolo, apoi cineva dadea un telefon sa vada daca clarvazatorul a „vazut” corect sau nu. Un alt experiment a fost cel in care un membru al echipei de cercetare se deplasa undeva mai departe in New York, lua aminte la ce anume e in jur, iar Swann trebuia sa ghiceasca unde se afla persoana. Prima experienta de acest tip a avut loc pe 22 februarie 1972, cu rezultate incurajatoare.

Swann povestea ca, in aceasta conjunctura, la sfarsitul lunii octombrie 1971, era la Washington, impreuna cu un coleg. Persoane din CIA i-au invitat la o discutie, intr-un bar (lumea se ferea inca sa abordeze subiectul intr-un loc oficial). Catre sfarsitul intrevederii, cel care parea sa fie seful l-a intrebat „Domnule Swann, daca ar fi sa puneti la punct un program pentru analiza amenintarii, ceva care sa se potriveasca cu ceea ce fac sovieticii, cum anume ati proceda?”…

Stanford Research Institute

In 1972 fizicianul Harold E. Puthoff Ph.D. de la Stanford Research Institute (SRI), din Menlo Park, California (institut rebotezat apoi SRI International), era implicat in cercetari privind laserele si incerca sa obtina un grant pentru cercetari privind biologia cuantica. Intre altele, el se intreba daca teoriile fizicii, asa cum le cunoastem azi, ar fi capabile sa descrie procesele vietii. In acest scop, Puthoff a sugerat sa se faca masuratori pe plante, in genul celor practicate de Cleve Backster, pe care l-a si invitat sa participe la cercetare.

Ingo Swann, care colabora cu Backster si a vazut invitatia, i-a scris, pe 30 martie 1972, lui Puthoff, intrebandu-l daca era interesat sa efectueze impreuna experimente de parapsihologie, mentionand realizarile sale. Puthoff l-a invitat pe Swann sa-i faca o vizita, timp de o saptamana, in iunie 1972, la SRI, unde isi va putea demonstra capacitatile.

Inainte de vizita lui Swann, Puthoff ingropase, sub o podea de beton groasa de un metru si jumatate, in conteinere de aluminiu si cupru, un magnetometru, folosind o jonctiune Josephson. Aparatul era destinat detectarii cuarcilor. Swann, cand a aparut, a simtit existenta aparatului si, concentrandu-se, a reusit sa faca o schita a mecanismului sau intern. De asemenea, a reusit sa influenteze semnificativ undele sinusoidale ale campului sau magnetic. Puthoff a fost atat de impresionat de aceasta intamplare incat a scris si a publicat despre ea un articol intr-o revista de specialitate.

Peste cateva saptamani, au aparut la SRI doi ofiteri CIA. Cu siguranta acestia stiau deja ca Puthoff lucrase in trecut ca ofiter de informatii in marina militara si apoi, ca civil, la National Security Agency (NSA). Cei doi i-au expus lui Puthoff ingrijorarea CIA fata de eforturile sovietice in parapsihologie, finantate de KGB (securitatea statului) si GRU (informatiile militare). Intrucat comunitatea stiintifica occidentala considera parapsihologia un domeniu „dubios”, CIA cauta o institutie de cercetari situata oarecum in afara institutelor academice oficiale, pentru a putea desfasura in liniste un program de cercetare clasificat. Apoi l-au intrebat pe Puthoff daca ar fi interesat sa continue experimentele cu Ingo Swann, iar daca rezultatele vor fi incurajatoare, sa ia in considerare un program pilot pentru a adanci investigatiile?

Puthoff a fost de acord. El comenta ulterior ca a acceptat sa colaboreze cu serviciile secrete deoarece, din activitatile sale anterioare stia ca „razboaiele s-au declansat, aproape de fiecare data, din cauza unui esec in obtinerea de informatii secrete, prin urmare cea mai puternica arma pentru pace este sa ai informatii secrete de buna calitate”.

Primul astfel de program, finantat de CIA, s-a derulat, in perioada ianuarie-august 1973, la Stanford Research Institute (SRI), din Menlo Park, California (rebotezat apoi SRI International), fiind condus de fizicianul Harold E. Puthoff Ph.D.

Primele teste facute la SRI au fost simple si incununate de succes. Ofiterii CIA il rugau pe Swann sa descrie ce este intr-o cutie inchisa.

Ca un rezultat al acestor teste, in octombrie 1972, s-a negociat un program pilot de opt luni, cu un buget, relativ modest, de 50.000 de dolari, numit „Program de masurare a biocampurilor”. Programul s-a derulat pe primele opt luni din 1973 si la el s-a asociat si Russell Targ, unul dintre colegii lui Puthoff, implicat de mai mult timp in cercetari de parapsihologie. Au fost prezenti si trei angajati CIA. S-au derulat 55 experimente de clarviziune, unele foarte interesante.

De pilda, experimentul 46, de pe 27 aprilie 1973, prevedea „Incercarea de a dovedi ca perceptia prin clarviziune poate fi extinsa la distante foarte mari”. Obiectul tinta ales a fost planeta Jupiter. Se lucra cu doi clarvazatori in paralel. Unul era Ingo Swann, in California, celalalt Harold Sherman in Arkansas. Obiectivul era sa se vada daca cele relatate de cei doi, aflati la o distanta de 2000 de mile unul de celalalt, coincid. Raspunsul a fost pozitiv. Atata doar ca pe desenele facute de Swann cu aceasta ocazie planeta aparea inconjurata de un inel de asteroizi. Acest fapt contrazicea ceea ce stiau astronomii pe vremea aceea, dar inelul a fost descoperit in 1979 de sonda spatiala Voyager 1.

Una dintre primele probleme cu care experimentatorii s-au confruntat a fost modul in care trebuie comunicat catre medium locul in care trebuie „sa se deplaseze” prin extracorporalitate. Din consultarile avute, solutia cea mai interesanta a venit de la Jacques Vallée, care lucra in vecinatate, in Silicon Valley. Acesta a sugerat sa se foloseasca drept „adresa” perechea de coordonate geografice (latitudine, longitudine). O prima tinta codificata astfel a prevazut o instalatie secreta din statul Virginia de Vest. Au fost doi clarvazatori; unul a facut o harta detaliata a cladirii si a celor aflate pe terenul inconjurator, iar celalalt a urmarit informatii din interior, intre care coduri si parole. Rezultatele au fost confirmate ulterior de angajatii CIA.

Pe 21 si 22 iulie 1973 tinta, stabilita prin coordonate, a fost o instalatie meteorologica sovieto-franceza din insula Kerguelen, aflata in sudul Oceanului Indian. Swann comenta ca, peste sase ani, a avut ocazia sa vada o harta topografica a insulei si sa confirme ca descrisese corect principalele cladiri, culoarea lor portocalie, ca si alte caracteristici, chiar daca unele detalii din jur ii scapasera.

In a doua parte a anului 1962 URSS a efectuat, in Novaia Zemlia si la Semipalatinsk, ultimele dintre cele 65 de teste nucleare in atmosfera. La inceputul anului 1963 sovieticii au semnat un moratoriu, conform caruia urma sa efectueze doar teste subterane. Intrucat de atunci spionajul american nu mai dispunea de suficiente informatii privind productia de materiale nucleare, modurile de utilizare si aplicare, ca și tendințele viitoare, in 1974 CIA a decis sa recurga la clarvazatori in acest scop.

Ingo Swann la Stanford

Lucrand la Stanford Research Institute, in cadrul unui proiect numit SCANATE, Ingo Swann a pus la punct o „tehnologie a clarviziunii”, numita Controled Remote Viewing (CRV). La inceput, americanii, ca si rusii, au cautat sa foloseasca in acest scop oameni care demonstrasera darul natural al dedublarii si clarviziunii. Prin CRV, o persoana oarecare poate capata, dupa un antrenament corespunzator, de circa doi ani, si cu ajutorul unor instalatii tehnice anume concepute, capacitatea de a se „dedubla”, adica de a se transpune, printr-o „dublura astrala”, intr-un punct ales de pe glob (si nu numai…), fiind in stare sa vada si sa descrie apoi in detaliu locuri, instalatii, incaperi, documente secrete.

Tehnica CRV de pregatire a clarvazatorilor are trei faze:

(1) Exercitii de meditatie transcendentala care largesc si implinesc campul constiintei, in armonie cu subconstientul. Aceasta faza pleaca de la presupunerea ca ceea ce impiedica oamenii sa aiba capacitatea naturala de clarviziune este controlul tiranic al constiintei care altereaza activitatea etajelor inferioare, inconstiente, ale mintii. Pentru pregatirea unui viitor clarvazator se recurge deci la inceput la tehnici de meditatie transcendentala. Metoda, veche de secole, presupune un minimum de doua sedinte a 20 de minute pe zi, un timp mai indelungat si sub indrumarea unui instructor. Erau prevazute si alte operatii complementare.

(2) Intr-o a doua faza, invatacelul trebuie sa treaca prin tehnici noninvazive de control si „sincronizare emisferica” a frecventelor din creier (de pilda, a celor relevate prin electroencefalograma). Aceste tehnici (metoda „Hemisync”, programul „Gateway Voyage”) fusesera puse la punct in institutul condus de Robert A. Monroe. De pilda, intr-o ureche se inducea un sunet cu frecventa de 100 Hz iar in cealalta de 104 Hz. Bataia produsa prin interferenta celor doua sunete, imperceptibila constient (in acest caz de 4 Hz, corespunzatoare undelor EEG theta), producea efecte electrochimice specifice. S-au incercat numeroase combinatii de frecvente, in dorinta de a reproduce electroencefalogramele constatate la persoanele care manifestau aptitudini paranormale. In felul acesta s-a reusit „cartarea” si simularea situatiilor care erau capabile sa induca stari alternative ale constiintei, sau „insusiri paranormale”, la subiecti anume antrenati.

(3) A treia faza a tehnicii CRV consta in insusirea unor roluri in cadrul unor „scenarii” continand un numar de situatii bine definite. Sunt instruite doua persoane: un medium si indrumatorul sau. Informatiile primite de subconstientul mediumului sunt inregistrate printr‑un sistem de „procese-verbale”. Mediumul nu are voie sa-si gandeasca pasii urmatori si nici sa faca interpretari, incercand, atat cat este in stare, sa elimine interventiile constiintei (rationalizari, imaginatie) care deformeaza informatia receptionata. Singurul care are voie sa interpreteze si sa indice in consecinta urmatoarele obiective de observat este indrumatorul. Tot el este cel care noteaza cele relatate. O parte din „procesele verbale” pot fi constituite din desene facute de medium; acestea sunt de regula schite sau simboluri cifrate, necesitand ulterior o munca de decodificare.

Prin proiectul SCANATE, finantat de CIA pana in 1976, Swann a pregatit peste o duzina de persoane capabile sa realizeze performante remarcabile de vedere la distanta. La proiect a fost cooptat sporadic, intre 1972 si 1974, si Uri Geller.

Acuratetea tehnicilor SRV nu e perfecta (ca de altfel a niciunei tehnici de clarviziune), dar precizia poate fi crescuta prin mai multi clarvazatori lucrand in paralel, in mod independent, asupra aceluiasi obiectiv si comparand apoi informatiile obtinute. Cu cat sunt mai multi „clarvazatori” simultan, cu atat creste si gradul de incredere in informatia obtinuta.

Pat Price

Un alt personaj legendar si pitoresc al clarviziunii militare americane a fost Pat Price. Cand a aparut la SRI, in preajma lui Puthoff, in 1973, era deja trecut de cincizeci de ani, si avea un CV cu ocupatii obisnuite, fara un trecut militar. El demonstra in schimb calitati native exceptionale de clarvazator. Directorul CIA, amiralul Stansfield Turner, scria despre el in 1977, in Chicago Tribune, ca putea „vedea”, prin abilitatile sale psihice, ce se intampla in intreaga lume. Era suficient sa-i arati fotografia unui loc si el putea spune ce activitate se desfasoara acolo in acest moment.

In 1975, clarvazatorul Pat Price, pregatit astfel, a fost pus sa descrie birourile dintr-o instalatie militara subterana aflata intr-un loc secret in statul Virginia, birouri pe care Price, nu le vizitase niciodata. Descrierea a corespuns atat de bine cu realitatea incat un functionar al serviciilor secrete americane care asista la test a exclamat uluit: „la dracu’ – nu se mai poate tine niciun secret!”.

Price i-a pus pe masa, in 1973, lui Puthoff, un dosar cu rezultatele unei investigatii facuta din proprie initiativa, prin care spunea ca a identificat si a descris patru locatii in care s-ar afla baze subpamantene ale extraterestrilor.

Prima era sub muntele Perdido din Pirinei (3352m), unde se afla un sistem de pesteri cu vechi picturi rupestre reprezentand presupusi extraterestri. A doua in muntele Inyangani (2592m), cel mai inalt varf din Zimbabwe, Africa. A treia baza ar fi fost sub muntele Hayes din Alaska, iar a patra sub muntele Ziel din teritoriul nordic al Australiei.

In iulie 1975 Price era implicat in descoperirea prin clarviziune, pentru CIA, a unor detalii privind baze din Libia utilizate de teroristi. Fiind in vizita, pe 14 iulie, in Las Vegas, a facut, aparent, un atac de cord si a murit. Incidentul a constituit un motiv invocat de CIA pentru intreruperea colaborarii cu SRI, insotita si de sugestia trecerii spionajului prin vedere la distanta la serviciile de informatii ale armatei SUA. Circumstantele mortii lui Price au ramas suspecte. S-a spus, de pilda, ca ar fi fost otravit de un asasin sovietic, apoi o persoana neidentificata ar fi aparut in spital, convingand personalul ca nu e necesara o autopsie.

Agentia de Informatii a Armatei

Intr-un interviu, Ingo Swann istorisea un incident, petrecut in 1975 sau 1976. Era un „mare test” de care depindea finantarea urmatorului proiect. Asistau o serie de militari, inclusiv un general cu doua sau trei stele. Swann a fost solicitat sa faca o demonstratie, sub indrumarea doctorului in fizica Harold Puthoff. Obiectivul care li s-a dat a fost urmarirea unor submarine sovietice. Dar ceea ce observa Swann, prin clarviziune, era un submarin care a doborat un OZN, sau poate OZN-ul a tras in submarin. Ce putea face? Puthoff era palid cand a inteles situatia, l-a privit si i-a soptit „Cristoase! E spectacolul tau. Fa ce crezi ca trebuie facut”. Asa ca Swann a desenat imaginea OZN-ului, asa cum il vazuse. Generalul, care statea langa el, l-a intrebat ce reprezinta schita, iar Swann i-a raspuns „Domnule, cred ca e destul de evident ce este”. Militarul a luat hartia, s-a ridicat si, urmat de toti ceilalti au parasit imediat incaperea. Puthoff si Swann s-au intors la hotel, dupa care, convinsi ca au ratat testul, s-au dus intr-un bar sa se imbete. Totusi, peste trei zile Puthoff a primit un telefon de la general, in care acesta a spus „OK! De cati bani aveti nevoie?”

Incepand din 1977, cand Agentia de Informatii a armatei americane a preluat de la CIA proiectul de clarviziune, acesta a primit diverse nume: Grill Flame, Center Lane, Sun Streak sau Stargate.

In acest mod, in anii care au urmat, s-a „cotrobait”, cu mai mult sau mai putin succes, prin locuri secrete, aparent bine pazite. De pilda, la un moment dat „coordonatele” pentru observare au fost indreptate asupra unor centre de supraveghere a satelitilor din URSS. Ulterior, prin actiuni complementare de spionaj, s-a dovedit ca informatiile obtinute prin clarviziune fusesera remarcabil de corecte.

Primii care si-au insusit metoda CRV au devenit la randul lor instructori. Intr-un articol din 1992 Swann arata ca insusirile de clarviziune se manifesta spontan la anumiti indivizi, cu o acuratete a informatiilor obtinute intre 15% si 50%, dar mai des aproape de limita de jos. Dar in 1982 autorii metodei stiau deja ca, prin tehnici specifice de antrenament aceste valori pot ajunge la o acuratete de 65-95%. Incepand din 1978, un asa numit „Detasament G” (sau „Grill Flame”) din armata SUA a primit misiunea sa foloseasca in mod curent clarviziunea pentru obtinerea de informatii.

Swann nu numai ca a introdus noi metode de gandire privind cercetarile asupra constiintei, dar a creat probabil cea mai larg utilizata metoda de instruire privind dezvoltarea abilitatilor de clarviziune. In paralel, a realizat mii de sesiuni de vedere la distanta, cu scopuri de cercetare, instruire sau operationale.

Abilitatile parapsihice ale majoritatii celor cu calitati de medium, desi remarcabile la un moment dat, se erodeaza destul de rapid. Ingo Swann a fost si in acest caz o exceptie, rezistand timp de 19 ani in cercetarile de varf ale domeniului. Totusi, in interviurile date la sfarsitul carierei, el recunostea ca stresul indelungat al muncii de laborator si necesitatea de a apara si demonstra in permanenta validitatea facultatilor psi, au costul lor. Intr-o expunere tinuta in martie 1994 la Natiunile Unite si intitulata „Oamenii de stiinta au gasit baza celor cel putin saptesprezece simturi si perceptii ale omului”, el afirma ca facultatile psi si experientele extraordinare nu sunt toate abordabile de stiinta, fiind implicate probleme sociale, filosofice, politice si religioase, care nu pot fi reduse la o cercetare obiectiva si rationala.

Ingo Swann s-a ocupat, pana in 1983, de pregatirea celor din „Detasamentul G”, pe baza acestei „tehnologii a clarviziunii”. Dar in acel an 1983, se pare ca obiectivul dorit de militari fusese atins. Atunci maiorul Ed Dames, care a preluat proiectul, a ales dintre cei antrenati de Swann o echipa care, sub numele de CENTER LANE, putea continua activitatile si fara mentorul lor. Ingo Swann nu a primit deloc bine aceasta despartire. El se va retrage complet din program in 1989, declarand ca, din pacate, au fost acceptate si persoane lipsite de aptitudini, intre care ar fi fost chiar Ed Dames. Acesta, un fost student al sau pe care ar fi preferat sa nu-l aiba, ar fi fost „impus din ratiuni politice”.

Dupa Ingo Swann

In 1985, la Washington, clarvazatorii au facut o demonstratie, descriind casa de vacanta a lui Gorbaciov, dupa care, primind imagini ale unor submarine sovietice au determinat exact coordonatele in care acestea se aflau la momentul respectiv. Fortele Navale au acceptat ca pozitive rezultatele si au declansat un proiect de monitorizare a submarinelor sovietice, numit Aquarius. Metoda a fost folosita in decursul anilor, e drept cu prudenta, pentru localizarea unor instalatii militare inamice, a rampelor de lansare a rachetelor, a submarinelor, iar in razboiul din golf a depozitelor de arme chimice irakiene. Generalul Ed. Thompson, care a patronat un timp aceasta operatie, afirma ulterior: „Ne-am convins ca vederea la mari distante era un fenomen real, nu o inselatorie” chiar daca „nimeni nu stia cum sa-l explice”.

Intre 1986 si primavara 1995, echipa de clarvazatori a primit, de la organisme militare, peste 200 de sarcini operative concrete, in vederea obtinerii unor informatii care nu erau accesibile prin alte surse. Printre proiectele si operatiile abordate, in decursul timpului, mai pot fi mentionate cele avand drept tinta pe Moammar Gadhafi din Libia, sau pe generalul Manuel Noriega din Panama. S-a spus ca ar fi existat si un proiect, numit THORN, destinat explorarii fenomenului OZN.

Programele de „Fenomene Mentale Anormale”, desfasurate la SRI din 1973 pana in 1989 au fost continuate la Science Applications International Corporation (SAIC) intre 1992 si 1994. Dupa plecarea lui Swann, tehnicile sale au fost modificate. S-au introdus doua noi metode, una bazata pe scriere automata, cealalta utilizand si carti de tarot, metode pentru care nu existau teste anterioare de laborator. Rezultatele acestora au fost mult mai putin fiabile. Se pare ca au fost si probleme de management, dar si o reducere drastica a personalului, inclusiv ca urmare a disparitiei amenintarii din partea „adversarului traditional”.

In aceste conditii, proiectul Stargate, de clarviziune militara, a fost oficial inchis in 1995, in urma a doua studii independente. Prima, efectuata de Dr. Jessica Utts de la Universitatea din California, spunea: „Este clar ca o cunoastere in afara cailor obisnuite este posibila si a fost demonstrata. Aceasta concluzie nu se bazeaza pe o credinta ci pe criterii stiintifice indeobste acceptate”. Celalat studiu, realizat de Dr. Ray Hyman de la Universitatea din Oregon, era de alta parere, spunand ca „nu cred ca descoperirile parapsihologiei contemporane, inclusiv cele facute de programele SRI/SAIC justifica sa afirmam ca a fost dovedita existenta unor fenomene mentale iesite din comun”.

Oricum, guvernantii au considerat ca finantarea programului nu se mai justifica. Mai multi dintre fostii clarvazatori militari si-au deschis companii private, prin care continua utilizarea tehnicilor deprinse. Exista de asemenea un interes crescand din partea marelui public, dornic sa foloseasca sau sa-si insuseasca asemenea tehnici.

Pe urmele extraterestrilor

Experimentele de extracorporalitate au avut uneori si tinte nepamantene. Pe langa experimentul din 1973, care l-a trimis pe Swann in preajma planetei Jupiter, in jurul caruia a vazut un inel, fapt descoperit de astronomi abia in 1979, unii participanti la experiment s-au intrebat daca metoda clarviziunii n-ar putea oferi niste raspunsuri privind enigmaticul fenomen OZN si ipotetica prezenta extraterestra (ET) pe Pamant. In autobiografia sa: Penetration: The Question of Extraterrestrial and Human Telepathy, Swann declara ca, pe tot parcursul programelor oficiale de clarviziune, a existat un interes constant privitor la fenomenul OZN. Intre altele, el insusi pretindea ca a vizitat, prin clarviziune, fata nevazuta a Lunii, vazand acolo baze extraterestre.

Swann a ramas totusi prudent. Intr-un articol din 1992, el scria ca acuratetea clarviziunii depinde de posibilitatea de a confirma, fie si partial, daca ceea ce spune mediumul coincide cu realitatea. Or, asa ceva nu e posibil in cazul fenomenului OZN, prin urmare aici riscam sa ne pierdem in speculatii. Apoi, clarvazatorul care se concentreaza asupra unei tinte, recunoaste acolo lucruri pe care le-a mai vazut, sau cu care este cat de cat familiar. Daca va vedea ceva ce n-a mai vazut niciodata, nu va sti cum sa-l „decodifice”. In astfel de cazuri, „un al doilea mecanism de interpretare analitica” va incerca identificarea obiectelor cu ceva cunoscut, cu care seamana cat de cat; cu unele va reusi, celelalte vor fi rejectate. Pe scurt, va fi automat modificat sau rejectat tot ce nu se potriveste experientei pe care o avem in realitatea noastra.

Este posibil ca Swann sa se fi gandit aici si la cazul descris de Darwin, cand vasul Beagle a acostat langa o insula din Tara de Foc; bastinasii s-au interesat de barca cu care venisera expeditionarii, deoarece aceasta aducea intrucatva cu pirogile lor, in schimb nu au acordat nicio atentie corabiei ancorata in larg, de parca nici nu ar fi vazut-o, intrucat aceasta nu semana cu nimic din ceea ce aveau ei in minte, din experienta lor.

Swann scria in continuare ca, prin acest mecanism, atunci cand intalnim un fenomen neobisnuit (cum este OZN/ET), noi vom lua de buna aceasta „intelegere secundara”, deci interpretarea bazata pe experienta noastra. Acest neajuns este mereu prezent in cazul clarvazatorilor confruntati cu situatii inedite. Probabil ar trebui sa li se ceara sa deseneze ceea ce vad; dar nu e sigur ca ceea ce ei percep drept un obiect material chiar asta si este. Ar putea fi, de pilda, niste procese. Solutia ar fi sa se culeaga, pe aceasta cale, cat mai multa informatie bruta si sa nu se faca speculatii, inainte ca cele colectate sa devina auto-consistente si inainte de a avea o imagine mai clara asupra a ceea ce se intampla.

Skip Atwater

Un personaj important care s-a alaturat, in 1978, proiectului STARGATE, de clarviziune militara a fost locotenentul F. Holmes 'Skip' Atwater, care activase din 1968 ca ofiter de informatii al armatei. Colaborand cu Stanford Research Institute (SRI), unde activau Swann, Puthoff si ceilalti care pusesera la punct tehnicile de clarviziune, el a primit sarcina sa orienteze primii sase candidati la insusirea acestor tehnici, lucrand apoi ca ofiter instructor. Ulterior, in iunie 1988, Atwater a fost recrutat de Robert Monroe ca director de cercetare la Institutul Monroe, devenind in 2006, pentru doi ani, chiar presedintele institutului.

Atwater descrie cum decurgea o sedinta de vedere la distanta. Doua persoane: clarvazatorul si un indrumator, primeau, intr-o incinta bine izolata, intr-un plic sigilat, „tinta”, care putea fi o imagine sau coordonate geografice generate aleator. Niciunul dintre cei doi nu stia ce anume se afla in plic, motiv pentru care metoda a fost numita „dublu-orb”. Mediumul trebuia sa faca schite privind tinta sau sa sa noteze despre ea o scurta descriere verbala. Astfel de sedinte aveau fie un rol operativ, fie unul de antrenament. La inceput, tintele de antrenament erau lacuri, insule, munti, poduri etc. O tinta predilecta devenise Muzeul de Istorie Naturala din San Francisco. Unii devenisera atat de iscusiti incat puteau identifica anumite vitrine. Dar in paralel, ei erau trimisi, operativ, sa descrie si o anumita camera dintr-o ambasada straina, ori un anumit loc dintr-o uzina de armament. Atwater afirma ca lui i-a venit pentru prima data ideea de a folosi drept tinta, pe parcursul acestor sedinte, OZN-uri sau extraterestri. In aceste cazuri, clarvazatorii nu stiau de fapt ce anume urmaresc si aceste tinte nu au fost nici cerute nici aprobate de conducerea militara. Dar Atwater, ca ofiter instructor, avea autoritatea sa decida tinta de antrenament.

Desigur, din punctul de vedere al oamenilor de stiinta, un obiectiv ca OZN/ET diminua seriozitatea experimentelor de clarviziune, intrucat corectitudinea celor raportate nu putea fi nicicum controlata. Pe de alta parte, au existat si persoane care au spus ca lipsa de constrangeri in timp si spatiu a tehnicilor de clarviziune fac din acestea instrumentul ideal pentru a explora taramul extraterestru si OZN-urile. Din pacate, unii dintre practicantii tehnicilor au devenit excesiv de zelosi in aceasta directie, uitand ca niciodata nu poti avea totala incredere in datele obtinute astfel.

In 1982, Puthoff i-a inmanat lui Atwater documentele primite in 1973 de la Pat Price, privind cele patru presupuse baze extraterestre pe care el le-ar fi identificat prin clarvizune: sub muntele Perdido din Pirinei, in muntele Inyangani din Zimbabwe, Africa, sub muntele Hayes din Alaska si sub muntele Ziel din teritoriul nordic al Australiei. Intre multe altele, pe langa indicatii privind specializarea celor patru baze, in raportul lui Price scria ca scopul principal al extraterestrilor de aici ar fi fost „asigurarea implanturilor B.T.L., transportul noilor recruti si functia generala de monitorizare”. Atwater recunoaste ca nici azi nu s-a aflat ce puteau fi aceste „implanturi B.T.L.”. Price a mai afirmat ca locuitorii bazelor semanau cu oamenii, cu exceptia inimii, plamanilor, sangelui si ochilor... Locatiile bazelor erau deosebit de bine camuflate, aveau activitati complementare si posedau tehnologii foarte avansate. Price a mai adaugat ca extraterestrii foloseau „transferul gandurilor, pentru a ne controla motor”.

Discutand cu Puthoff, Atwater i-a spus: „dar daca e ceva adevarat?” Puthoff si-a amintit ca un prieten al sau cunoaste pe seful statiei CIA din Australia de Nord. L-au sunat, intrebandu-l daca se intampla ceva deosebit pe acolo. Omul le-a raspuns ca „misiunea mea e una moarta, nu se intampla nimic aici, in afara acelor OZN-uri care tot zboara in jurul muntelui Ziel”.

Atunci Atwater a dat unor clarvazatori militari drept tinta locatiile celor patru baze, evident fara sa le spuna absolut nimic despre constatarile lui Price. Spre surpriza sa, acestia au descris aceleasi detalii pe care le mentionase si Price.

Joe McMoneagle

Unul dintre cei ce au contribuit la „explorarea” presupuselor baze extraterestre despre care vorbea Pat Price a fost si Joseph McMoneagle (n.1946), numit „clarvazatorul nr.1” al unitatii de spionaj militar prin vedere la distanta, unitate avand sediul la Fort Meade, Maryland. McMoneagle a reconfirmat recent ca cele mai multe sedinte in care clarvazatorii au vazut OZN-uri sau extraterestri au fost facute in afara unor cerinte ale vreunei agentii guvernamentale. Totusi, isi amintea ca, la un moment dat, in 1980, a fost solicitat de Air Force sa se concentreze prin clarviziune asupra unui obiect care zbura deasupra unei baze din blocul rasaritean. El a descris atunci un obiect cu aspect de farfurie, zburand cu 4000 mile pe ora, la o altitudine de 13.000 de picioare, si care a facut la un moment dat o schimbare de traiectorie de 90 de grade. Ulterior a aflat ca tinta, asupra careia Air Force obtinuse informatii si pe alte cai, avea viteza de 3900 mile pe ora, zbura la 11.000 de picioare si a facut acea intoarcere in unghi drept, exact cum spusese el.

Clarvazatorii puteau explora si trecutul si, intr-o oarecare masura, scenarii de viitor. De pilda, intr-o sedinta de antrenament din octombrie 1983, Joe McMoneagle a fost implicat in observarea unui OZN, implicand si o intalnire cu un extraterestru, in apropiere de Clearwater Lake, Missouri, data fiind 27 martie 1973. O alta sedinta, din aceeasi perioada, a avut ca tinta Golful San Matias din Argentina, in 1981. Aici aparent un OZN a rapit militari de pe o nava. Pe langa Joe McMoneagle tinta a fost explorata si de clarvazatorul Tom Nance, folosind o tehnica diferita. Amandoi au dat descrieri concordante. Ulterior, in aprilie 1985, un alt clarvazator, antrenat de Ingo Swann, pe nume Bill Ray a primit drept tinta acelasi eveniment din golful San Matias, cu acelasi rezultat.

In iulie 1982, Atwater i-a dat lui Joe McMoneagle drept tinta muntele Hayes din Alaska, unul dintre cele patru locuri in care Pat Price spusese ca ar exista baze subterane extraterestre. Intre altele, Joe a raportat: „Totul e sub pamant, alimentat cu energie ca o uzina atomica. Nu am cuvinte potrivite sa descriu ce vad... Este prototipul a ceva. Nu pricep din partea tintei nicio intentie agresiva. Nu simt prezenta unor indivizi”.

Programul militar de cercetare High Frequency Active Auroral Research Program (HAARP) are antenele sale la 100 mile sud-est fata de muntele Hayes. Asa ca uneori sedintele de clarviziune descriau „ceva ca niste antene radio, sau ceva ce NSA (National Security Agency) ar vrea sa puna acolo... De fapt erau trei posibilitati: una cea cu baze subterane OZN, alta cu un radar care vede dincolo de orizont, o a treia un sistem de tip HAARP”.

Aceeasi tinta, tot numai sub forma unei latitudini si longitudini, a fost data pe 24 noiembrie 1986 si altui clarvazator din echipa Stargate, numit Mel Riley. Descrierea lui a fost: varf triunghiular, cavernos in interior, tunele naturale, ca si cum ar fi o structura in interiorul muntelui, destul de impenetrabil, doua persoane plimbandu-se afara (imposibil de realizat un contact cu ei) si alte doua inauntrul structurii. O persoana sade intr-un loc circular, care semana cu o orga din cauza cheilor, butoanelor si comutatoarelor. E un soi de ecran sau monitor, dar nu se vede clar; entitatea de la consola pare a fi umana dar nu i se vad trasaturile fetei; pare destul de prietenos si ma invita sa-i observ actiunile la consola...

Atwater, care a condus sedinta a mentionat ulterior ca atunci cand a vazut desenele lui Mel, care insoteau observatia, ele i-au amintit imediat de ceea ce spusese Pat Price despre un soi de osciloscop, un ecran rotund, pe care poti urmari niste semnale. Atwater a remarcat ca aceste sedinte, doua din multe altele, par sa confirme existenta acelor baze. Locatiile sunt descrise ca fiind bine camuflate, deci practic imposibil de descoperit. Obiectivul bazelor pare sa fie benign, implicand observatii, localizari, retransmisie si poate navigatie. Alte date par sa indice ca „bazele” ar putea sa nu fie ocupate tot timpul si sa fie conectate cu un obiect din spatiul cosmic. Ca si cum un soi de civilizatie ne-ar monitoriza, dar nu 24 de ore 7 zile pe saptamana... Artwater avansa ideea ca vizitatorii sunt foarte diferiti fata de noi – „Poate tocmai de aceea sunt atat de rare contactele fizice cu extraterestrii... Raspunsul ar putea sta in cautarea contactului pe planuri mentale si spirituale, dincolo de limitarile adesea inguste ale realitatii fizice”.

Una dintre calatoriile spirituale remarcabile facute de Joe McMoneagle, in cadrul unei sedinte de antrenament, a fost cea pe planeta Marte. In sedinta, condusa de Holmes Atwater, „indrumatorul” lui Joe a fost Robert Monroe. In camera izolata fonic si intunecata, pentru atingerea starii de clarviziune se incepea cu exercitiile de relaxare, eliminarea „zgomotului” din simturi, realizarea unui nivel special de excitare a cortexului si, odata atinsa aceasta stare, intrau in functie castile audio, care induceau o anumita frecventa EEG in creierul mediumului. Apoi schimbarile fiziologice erau urmarite prin electrozi plasati pe degetele mediumului.

In pregatirea exercitiului de care vorbeam, Atwater scrisese pe un card „Planeta Marte acum un milion de ani”, a pus cardul intr-un plic mic si opac si l-a rugat pe Monroe sa puna plicul in buzunarul de la piept. Evident, nici Monroe, nici Joe McMoneagle nu stiau ce e in plic. Dupa ce relaxarea lui Joe a fost incheiata, Atwater i-a cerut sa foloseasca informatiile de pe card si i-a furnizat un set de coordonate geografice. Joe a inceput sa descrie un climat arid... apoi, intors in timp acum un milion de ani, a spus ceva de „postefectul unei probleme geologice majore”. Cand i s-a cerut sa se intoarca si mai mult in timp, pana inaintea acestei probleme, a spus ca e „total diferit” si ca vede „umbra unor persoane foarte mari”. „Umbra” avea sensul ca persoanele nu mai existau. Cerandu-i-se sa se intoarca si mai mult, pana unde acestia existasera, Joe a vorbit de „indivizi foarte mari” care „purtau haine foarte stranii”, dand si multe alte detalii despre o veche rasa fortata sa-si abandoneze planeta in urma unui dezastru cataclismic. I s-a cerut apoi, prin coordonate, sa descrie opt structuri neobisnuite din zona. Atwater abia acum i-a spus lui Bob Monroe ca „Joe e pe Marte”. La un moment dat, Joe ar fi fost chiar in contact telepatic cu un martian.

La ora actuala, Joe McMoneagle isi conduce propria companie de clarviziune si a publicat cateva carti. El spune ca a vazut OZN-uri si extraterestri in mai multe sedinte. Acestia ar purta un costum protector mulat pe corp si i-ar fi declarat ca OZN-urile sunt pentru calatorii scurte, iar deplasarea pe distante mari s-ar realiza prin „plierea spatiului”.

Lyn Buchanan

Una dintre personalitatile implicate in utilizarile militare ale „vederii la distanta” a fost si Leonard „Lyn” Buchanan. La fel ca mai toti clarvazatorii militari, in cursul exercitiilor de instruire a fost trimis si el sa vada OZN-uri, extraterestri, planeta Marte etc. Mai mult, intr-un interviu dat in anul 2000 jurnalistului Jim Marrs, Buchanan i-a marturisit ca ar fi fost, el insusi, victima unei rapiri OZN, in care ar fi exersat chiar conducerea unei astfel de nave, doar prin suprapunerea palmelor pe un panou.

Fiind militar, a decis sa raporteze cazul superiorilor sai. Peste o saptamana, era undeva, la etajul al saptelea al Agentiei de Informatii al Apararii. Urma sa fie interogat de doi functionari pe care de altfel ii cunostea si care erau la curent cu activitatile pe care el le desfasura. Prima ipoteza la care Lyn s-a gandit ca vor sa se convinga ca nu a luat-o razna. Dar se pare ca nu aceasta era problema. Cei doi erau extrem de interesati de un singur detaliu: cum arata panoul de comanda si cum se lucra cu acesta. Lyn a inteles ca, foarte posibil, cineva poseda un astfel de panou de comanda si nu stia cum sa-l foloseasca.

Dupa un timp, aflat intr-o misiune, s-a intalnit cu un fost coleg de militarie, pe care nu-l mai vazuse demult. In cursul discutiilor, l-a intrebat cu ce se mai ocupa. Atunci colegul l-a intrebat ce tip de autorizare are si, cand a aflat, a spus ca va cere permisiunea sa-i arate ce anume face. Primind aprobarea, prietenul l-a dus intr-un atelier plin de resturi, rezultate dintr-o coliziune. Dintr-o data Lyn a zarit un panou de comanda cunoscut si a exclamat „Oh, asta-i dintr-un OZN, nu-i asa?” Intr-o clipa, a aparut un colonel care i-a dat afara pe amandoi din incapere, amenintandu-l pe Lyn cu pedeapsa capitala daca va dezvalui locatia sau alte detalii.

Lyn Buchanan s-a retras din armata la implinirea termenului. El a sprijinit ulterior politia, FBI, ca si alte agentii, in localizarea unor persoane disparute, infiintand si o companie in acest scop. El si-a descris participarea la experimentele de vedere la distanta intr-o foarte interesanta carte, publicata in 2003 si – in versiune romaneasca – in 2008, cu titlul „Al saptelea simt”.

Courtney Brown

Un personaj pitoresc, aparut ceva mai tarziu in aceasta galerie, este Dr. Courtney Brown. El a fost, din 1986, sociolog si profesor de politologie la Universitatea Emory din Atlanta (Georgia), urmand si cursuri de meditatie transcendentala, dupa care, incepand din 1991, a fost antrenat in tehnicile de clarviziune de catre maiorul Ed Dames, participant la proiectul Stargate. Brown a urmat si cursuri la Institutul Monroe de Stiinte Aplicate, unde a obtinut in 1996 un masterat in clarviziune, dupa care a inceput el insusi sa predea la acel Institut.

In 1995, Brown a infiintat si a devenit director al The Farsight Institute, din Atlanta, Georgia, in care promova o forma avansata a tehnicilor de clarviziune deja cunoscute, numita Scientific Remote Viewing (SRV). Tehnicile puse la punct in anii saptezeci si optzeci, dezvoltate apoi de Brown prin SRV, au reconfirmat faptul ca aproape orice persoana putea, dupa un antrenament specific de circa doi ani si cu ajutorul unor dispozitive tehnice speciale, sa devina clarvazator (remote viewer), capatand insusirea de a depasi barierele spatiului si ale timpului.

Obiectivul tehnicii SRV este sa se obtina informatii fara a utiliza cele cinci simturi. Cel antrenat depaseste cenzura mintii constiente, ramanand treaz, intr-o stare alterata a constiintei, dar nu in transa. La inceputul unei sedinte, subiectul primeste doua numere, fiecare de patru cifre, numere generate la intamplare. Aceste numere nu au sens pentru mintea constienta a clarvazatorului, dar un nivel intermediar, special antrenat, le va interpreta drept coordonatele punctului care trebuie explorat.

Primele „explorari” sunt totdeauna „de calibrare”, in care tintele sunt pamantene si relativ banale. Doar indrumatorul stie daca la sedinta care tocmai incepe va urma investigarea unei tinte pamantesti sau nepamantesti, a unui obiectiv banal si binecunoscut sau a unuia iesit din comun. Descrierea tintelor pamantene, de cate ori a fost inclusa in program, a corespuns foarte bine cu realitatea.

Cand Courtney Brown s-a apropiat de aceste tehnici, exista deja un grup de clarvazatori care se straduiau sa obtina, prin tehnicile de vedere la distanta, date despre OZN-uri si despre ocupantii acestora. Dupa ce Brown a trecut el insusi prin toate fazele de instruire ale unui medium si a completat aceste tehnici cu altele noi, a reusit, dupa afirmatia sa, un numar de spectaculoase „explorari cosmice”, pe care le-a detaliat in cartile sale Cosmic Voyage - Scientific Discovery of Extraterrestrials Visiting Earth (1996) si Cosmic Explorers: Scientific Remote Viewing, Extraterrestrials, and a Message for Mankind (1999). In esenta, el afirma ca a intalnit, prin astfel de tehnici, reprezentanti ai unor rase diverse de extraterestri si s-a convins ca unii dintre acestia se gasesc la ora actuala pe Pamant.

Sedintele de clarviziune au vizat si informatii privind rapirile de oameni efectuate de OZN-uri. Courtney Brown afirma ca a observat astfel, in decursul mai multor sedinte, discuri aparent metalice, in care calatoresc omuletii cenusii, si ca a asistat la rapirea unei femei care a fost levitata prin fereastra casei de catre o raza de lumina si urcata pana intr‑o nava, unde a fost supusa unor manipulari cu finalitate reproductiva, confirmand in acest sens detaliile din investigatiile lui Budd Hopkins, Prof.David Jacobs, sau Prof. John Mack. El comenta ca tehnicile de clarviziune pot aduce informatii complementare celor provenind de la victimele rapirilor.

Atat Dr. Brown cat si multi alti clarvazatori de la Farsight Institute, atunci cand si-au ales drept tinta obiective avand legatura cu extraterestrii, au obtinut informatii care, chiar daca sunt greu de crezut, s-au confirmat oarecum reciproc. Potrivit lor, Pamantul este controlat de multa vreme de reprezentantii unor civilizatii extraterestre, care insa se feresc sa intre in contact cu noi deoarece considera ca suntem inca insuficient dezvoltati si trebuie sa ne mai maturizam. Principala „rasa” de extraterestri careia „i s-a incredintat” misiunea sa ne supravegheze ar fi „cenusiii”, acei omuleti de circa 1 – 1,30 metri, fara par, cu ochii mari si hipnotici, pomeniti in foarte multe rapoarte asupra rapirilor.

Concluzia unor lungi procese verbale, proprii tehnicilor SRV, intocmite in urma calatoriilor lui Brown ar vrea sa ateste ca cenusiii reprezinta o societate mult mai evoluata decat cea pamanteasca, dar o societate care a ajuns intr-o fundatura in care se zbate fara sa stie prea bine care este iesirea. Ei sunt de mai multe feluri, unii mai primitivi, altii mai evoluati. Cu ere in urma, au fost o rasa egoista, agresiva sexual, neinteresata de interesul colectiv, ceea ce a dus la o catastrofa ecologica. La ora actuala una dintre problemele lor este relativa sterilitate (la un moment dat ci-ca au devenit chiar asexuati) ceea ce ar putea duce la extinctia biologica a speciei. Din acest motiv rapesc oameni, folosind femeile pamantene ca „mame purtatoare” pentru viitoare generatii de „cenusii” creati prin inginerie genetica, amestecand si anumite gene pamantene intre cele ale lor.

O alta informatie obtinuta astfel de C. Brown a fost ca „cenusiii” au o constiinta colectiva, ca si cand ar fi partile unui mare organism care gandeste cu o singura minte, indivizii nefiind decat executantii deciziilor acestei minti. Spre deosebire de ei, la oamenii pamanteni fiecare individ este imprevizibil, capabil sa-si gandeasca viitorul in felul sau. Pe de o parte, „cenusiii” afiseaza o superioritate fata de oameni, de pilda cu ocazia rapirii lor si a experimentelor la care ii supun, pe de alta parte insa, invidiaza oamenii pentru individualitatea lor marcata si chiar se tem de ei. Pe viitor „cenusiii” spera ca sa se foloseasca de oameni nu doar la regenerarea biologica a rasei lor ci si pentru a castiga si ei o constiinta individuala. Cenusiii nu sunt inca pregatiti sa intre in contact in mod oficial cu omenirea, de la egal la egal, pe plan fizic. Pe plan telepatic exista insa deja diverse contacte dar cenusiii sunt tulburati de intensitatea neobisnuit de puternica a sentimentelor omenesti receptionate astfel.

In mai multe sedinte de clarviziune, Courtney Brown s-a vazut transpus intr-un taram indepartat, intr-o cladire imensa, metalizata, in forma de turn. In interiorul cladirii vedea o multime de fiinte umanoide, cu pielea deschisa, capul chel, imbracate in camasi lungi si pelerine albe. A inteles ca se afla la sediul Federatiei Galactice...

Asa cum atesta cei care au experimentat tehnicile de clarviziune sau extracorporalitatea, un medium dedublat vede si aude ce se petrece in zona pe care o exploreaza, fara a fi el insusi vazut sau auzit. Spre surprinderea sa, la sediul acestei Federatii Galactice, C. Brown a constatat ca nu doar vede ce anume se petrece in jur ci este vazut la randul lui. Fapturile l-au intampinat si l-au salutat, spunandu-i ca sunt bucurosi ca si noi am sosit in sfarsit. Este condus la un personaj de vaza, cu o statura impunatoare si infatisare de Buddha (la un moment dat autorul ajunge la concluzia ca ar fi chiar personajul incarnat odinioara in intemeietorul religiei budiste). Acesta ii spune ca oamenii pamanteni sunt deocamdata brutali si indisciplinati; ei vor trebui sa treaca prin transformari importante inainte de a putea incepe calatoriile cosmice si inainte de a intra in contact nemijlocit cu reprezentantii altor civilizatii. Deocamdata evoluam suparator de incet; dar toate aceste civilizatii asteapta rabdatoare deoarece, „in sens galactic”, ele conteaza in viitor pe contributia noastra.

Brown a mai aflat ca Federatia Galactica este un organism care reuneste foarte multe civilizatii din Galaxia noastra, intre care si pe cea a „cenusiilor” cei atat de frecvent mentionati in rapoartele despre rapirile OZN. Dar exista si civilizatii care nu au dorit sa intre in Federatie sau care nu au fost primite. Locuitorii lumilor care tin de Federatie au o constiinta mult largita fata de cea a oamenilor, acesti locuitori existand in permanenta, simultan, si in lumea fizica si in cea transcendenta. Atingerea acestei stari de catre toti pamantenii ar fi una dintre conditiile acceptarii noastre ca membri. Federatia nu va rezolva problemele de tranzitie ale civilizatiei pamantene dar ne va putea da un oarecare ajutor daca vom sti cum sa i-l cerem. I s-a mai spus, intre altele, ca tehnicile de clarviziune constituie deocamdata pentru omenire singura cale de a intra in legatura, din proprie initiativa, cu civilizatiile extraterestre. Omenirea ar trebui sa-si pregateasca in acest sens ambasadori la Federatia Galactica, ambasadori care sa fie antrenati intensiv prin tehnici specifice, de tipul SRV.

Cea mai surprinzatoare concluzie, la care Courtney Brown ajunge la sfarsitul investigatiilor sale, este ca Federatia Galactica constituie inainte de toate o organizatie de pe un alt taram, o organizatie a unei lumi invizibile, eterice, transcendente. O faptura din aceasta lume ii spune: „Fiinte fizice nu ar fi in stare sa coordoneze Galaxia”. Desi lumea fizica este cea a adevaratei existente, a progreselor individuale si colective, a realizarilor majore, ea este o lume temporara in care spiritele petrec un timp limitat dupa care se intorc in perenele sfere astrale.

Dan D. Farcas, 2013

Joomla templates by a4joomla