Urlete, lumini, taraituri misterioase in padure
Cursa CTP, luata din fata Garii Mici, ma duce la Suceagu in circa 10-15 minute. Prietenul meu, Ovidiu, ma asteapta serios si, drept argument suprem, ca nu glumeste, e insotit si de cativa sateni – de la tineri de 20 de ani pana la oameni trecuti de 70. Cu totii doresc sa-mi confirme spusele lui – prin relatarile intamplarilor traite. De altfel, in urma cu trei-patru ani cineva din sat imi povestise cum, aflat pe dealul respectiv, fusese urmarit la mica inaltime, de un obiect de tip OZN, dar pentru ca nu putuse sa-mi aduca martori care sa ateste spusele sale asezasem cazul intr-un “sertaras” al memoriei mele latente. Totusi asteptam sa se declanseze, candva, declicul – si, iata, acest fapt s-a petrecut. Insa, cand l-am instiintat ca voi veni sa “anchetez” problema, acesta a dat bir cu fugitii si mi-a taiat-o scurt zicandu-mi ca e vorba, probabil, de o confuzie deoarece nu el a fost cel care mi-a relatat-o. Asadar, impreuna cu cei care tin mortis sa relateze evenimentele traite de ei, indiferenti la “gura satului”, ne asezam la masa de pe terasa unui privatizat din centrul satului si – afara fiind canicula – dialogul nostru incepe cu cate un suc sau o bere in fata. Sparge gheata un tanar dezghetat, in varsta de 37 de ani, Ioji, bucuros ca a intalnit pe cineva interesat de povestea intamplarii care-l framanta de ani de zile: ”Odata am urcat pe dealul de deasupra satului, impreuna cu sase-sapte oameni si printre ei se afla si padurarul. La un moment dat am auzit taraitul unui telefon si am pornit cu totii spre locul de unde ni s-a parut ca venea sunetul. Iar, culmea, cand ajungeam la locul respectiv, brusc taraitul se auzea din alta parte. Asta s-a intamplat de mai multe ori, pana ce ne-am lasat pagubasi si ne-am dus in treaba noastra, in timp ce telefonul taraia in continuare, parca jucandu-se cu noi”. Intervine in discutie un alt tanar care, din motive lesne de inteles, refuza sa-si prezinte identitatea: “Intr-o noapte, pe la ora doisprezece, am mers la taiat lemne, inarmati cu drujbe. Dar n-am putut face lucrul acesta fiindca auzeam tot timpul niste urlete infioratoare de femeie, care ne scoteau, pur si simplu din minti. Am reusit totusi sa ne apucam de lucru abia dupa ora patru si jumatate dimineata, cand urletele au incetat. Pot sa va spun cu mana pe inima: ceva mai infiorator nu cred ca am auzit sau o sa mai aud vreodata”… Pana in acel moment dl. Lazar Francisc, cel mai varstnic om de la masa, ascultase cu luare-aminte totul. Acesta, un barbat in varsta de 71 de ani, om de o inalta probitate morala, fost lacatus-mecanic la CFR isi incepe si el relatarea: “Bunicul meu a avut 16 hectare de padure la Poiana Rotunda, apartinatoare din punct de vedere administrative de Suceagu si oarecum legata de Padurea Baciului. Eram pe atunci copil de 14-15 ani, elev la scoala profesionala din CampiaTurzii. Ne aflam in vacanta, era in vara anului 1960 si venisem la padure cu carul cu boi, insotit de bunicul si doi frati. Brusc, in fata noastra a aparut o farfurie zburatoare, mare cat trei-patru galeti puse laolalta, care avea si trei picioruse metalice la baza, ca un tren de aterizare. Ne-am speriat tare si bunicul ne-a zis sa ne lipim de copaci, ca-s ceva fenomene, dand impresia ca stapaneste situatia, insa se vedea bine pe fata lui cat e de inspaimantat. A durat totul vreo jumatate de ora pana ce obiectul s-a ridicat si-a disparut printre copaci si abia dupa aceea am taiat o caruta-doua de lemne si am pornit spre casa”.
“Imi leganam nepotii pe lianele din aceasta padure”
Si Ovidiu se ofera sa facem o mica excursie pana pe culmile dealului, ca sa-mi arate pe viu lumea despre care mi-au vorbit companionii nostri. Insa, cand sa pornim spre masina sa, parcata in strada, apare – ca din intamplare – un alt clujean stabilit in zona, dl. Dorin, informatician de profesie. La vederea acestuia Ovidiu nu-l lasa cu niciun pret sa se retraga si se tine de el sa ne povesteasca ce a vazut, recent, la randul sau. Marturiseste acesta, vazand ca n-are incotro, desclestandu-si insa destul de anevoie falcile, probabil de teama ridicolului: “Acum cateva luni am mers cu jeep-ul pe langa padurea Bogosur si am vazut cum o lumina se deplaseaza, in viteza, de pe un deal pe altul. M-am ingrozit, pur si simplu si nici acum nu am vreun raspuns la ce am vazut atunci”. Dupa aceasta marturie, luata in sat, urcam in masina lui Ovidiu, impreuna cu acesta si cu dl. Lazar, dar nu inainte ca barbatul sa ia de acasa slanina, ceapa, rosii pentru o gustare pe care sa o savuram in varful dealului. Mi se adreseaza Ovidiu: “Dorin facuse misto de mine tot timpul, de aceea am insistat sa ne zica ce-a remarcat, fiindca l-am vazut teribil de inspaimantat”. Apoi, conducand pe un drum sinuos, plin de hartoape si serpentine, Ovidiu ma previne asupra caracterului padurii pe care o vom vizita: “Cand am intrat acolo, am avut un soc fizic: parca ma aflam deja intr-o alta lume, cu liane curgand de peste tot din copaci. Pana si catelusa mi s-a ratacit si am avut nevoie de o jumatate de ora ca s-o gasesc. Plus ca in urma cu cateva luni am vazut, de acasa, exact deasupra acestei zone un obiect enorm, in forma de disc avand pe muchiile laterale circa douazeci de luminite, care in aproximativ o ora s-au stins, treptat, toate”. Intervine in discutie si dl. Lazar: “Aici obisnuiam sa-mi aduc si nepotii, cand pustii erau mai mici si ne jucam minute in sir cu lianele acelea care abunda in zona. Credeti-ma, n-am vazut asa ceva niciunde”. Ajungem, in sfarsit la padurea Bogosur (n.n. – in maghiara, “deasa”), dupa un drum de circa douazeci de minute si dupa ce parcam masina pasim in interiorul ei. Si, intr-adevar, am avut un adevarat soc vazand cum curgeau lianele din copaci, de parca ne-am fi aflat intr-o padure de la tropice. O tacere apasatoare plana, astfel ca – dupa ce am facut cateva fotografii, doar-doar voi surprinde pe “digital” vreun obiect sau entitate – am iesit la liziera. Adauga apoi Ovidiu: “Cei pe care i-ai intalnit in sat si ti-au povestit ce-au vazut sunt numai o mica parte din martorii unor astfel de evenimente stranii. Eu mai cunosc vreo cateva zeci, dar, oameni simpli fiind nu cred ca o sa recunoasca, de teama sa nu fie considerati nebuni. De pilda eu, care fac si taxi, am dus doi vecini la Cluj si acestia mi-au povestit, inspaimantati, cum intr-o noapte au vazut cum se deplasau diverse lumini pe suprafata dealului si se jurau ca n-o sa mai intre in zona in viata lor. De aceea am scris acel mesaj pe facebook, cumva in disperare de cauza – fiindca sunt sigur ca locul acesta nu e cu nimic mai prejos decat padurea Hoia-Baciu, de care-l despart doar vreo sapte kilometri si ar merita si el cercetat”.