Pe 6 ianuarie 2014, intre orele 18.00 si 21.30, deasupra orasului Bremen (Germania), a fost vazut un obiect zburator neidentificat. El a fost urmarit cu ochiul liber de numerosi martori si a fost vazut, trecator, si pe radarul aeroportului.
Obiectul a fost zarit pe 6 ianuarie, in jurul orei 18.00 din turnul de control al aeroportului din Bremen, cu ochiul liber si cu binoclul, ca si, in doua reprize scurte si neconcludente, pe radarul aeroportului. Din aceasta cauza un avion care urma sa aterizeze dinspre München a fost deviat catre aeroportul din Hanovra. In scurt timp, obiectul s-a departat si a fost pierdut din vedere.
La o jumatate de ora dupa ce a disparut din zona aeroportului, obiectul a reaparut la circa 300 de metri deasupra stadionului pe care joaca echipa Werder Bremen. Cei de la aeroport au anuntat politia. Doi ofiteri de politie au vazut si ei un obiect pe care l-au crezut initial un elicopter. Era extrem de silentios, avea lumini puternice. Incet, obiectul a plutit spre centrul orasului. Politistiis-au luat dupa el cu masina de patrulare. Alte cateva masini de politie au urmarit si ele aparitia.
Intrucat obiectul parea ca se indrepta din nou spre aeroport, un zbor care urma sa decoleze spre Frankfurt a fost anulat. Un elicopter al politiei a fost ridicat pentru a intercepta si a identifica nava. La inceput cei din echipaj au raportat ca nu vad nimic, apoi ca vad ceva dar nu sunt siguri, ca in jurul orei 21.00 sa spuna ca au identificat un obiect fara lumini. Au informat turnul de control al aeroportului. Acesta a indicat unui avion care venea de la Paris sa intarzie aterizarea. Dupa ce a fost tinut in aer un timp, avionul a aterizat fara probleme.
Purtatoarea de cuvant a Controlului Traficului Aerian din Germania a declarat, intre altele: „obiectul avea lumini normale, rosii si verzi si o lumina de apropiere pe ambele laturi”.
O martora a declarat presei ca obiectul a trecut deasupra casei sale de patru ori, zburand la o altitudine de 100 la 200 de metri. „Semana cu un avion [...] avea lumini dar era mult mai zgomotos” a spus ea. Desi obiectul a fost vazut de mai multi martori si au fost depuse circa 50 de note in acest sens, nu s-a dat publicitatii nicio descriere fizica a OZN-ului. Nici fotografiile sau filmarile facute nu sunt concludente. Un video postat pe internet, infatisand obiectul deasupra stadionului, este deocamdata considerat suspect de catre experti.
A fost declansata o investigatie politieneasca acuzand patrunderea unei aeronave intr-un spatiu aerian controlat, punand astfel in pericol siguranta traficului aerian. Legea germana pedepseste o astfel de fapta cu minimum 4 ani de inchisoare.
Cu o zi inainte, in orasul Zwickau, din Saxonia, un obiect neidentificat a fost vazut aterizand pe un teren in spatele unei case. Peste cateva ore s-a dovedit ca era un aeromodel telecomandat. In mod firesc, primele explicatii avansate vorbeau si la Bremen de o drona sau de un balon. Putea fi si o aeronava militara experimentala a intreprinderii militare Rheinmetal din zona. Totusi, dupa cateva zile de investigatii, un purtator de cuvant al politiei din Bremen a declarat „Nu stim ce a fost, dar ceva a fost acolo”.
Dupa o alta perioada de timp, se dadea ca aproape sigur faptul ca a fost un aeromodel telecomandat, dar nu exista niciun alt indiciu, cine l-ar fi construit si dirijat.
In ultimii ani, s-au intamplat mai multe incidente similare. Unul a fost cel din 07 noiembrie 2006 de la aeroportul international Chicago O'Hare. Dar si in China, in iunie 2010, aeroportul international din Hangzhou a fost blocat timp de o ora, explicatia anuntata oficial fiind aparitia deasupra aeroportului a unui OZN. Din cauza acestuia au fost perturbate 18 zboruri si intarziati 2000 de pasageri. Pe 11 septembrie 2010, conform ABC News, tot un OZN a provocat inchiderea, tot pentru o ora, a aeroportului orasului chinez Baotou din Mongolia Interioara.
In ziua de joi 24 martie 2011, intre orele 16.00 si 17.30 si aeroportul international Gardermoen situat la 48 km. nord de Oslo al saselea ca trafic din Europa, a fost inchis datorita unui obiect zburator neidentificat. A fost o perturbare majora care a buimacit oficialitatile.
In iulie 2013, unavion Airbus A320 aproape ca s-a ciocnit cu un OZN in timp ce ateriza pe aeroportul Heathrow din Londra. Pe radar a aparut o aeronava care zbura la o altitudine mai mica decat avionul de pasageri. Incidentul a fost investigat de bordul Airprox, din Regatul Unit, un grup de experți in aviație, care se intrunește lunar pentru a examina rapoartele privind cazurile in care a existat riscul unor coliziuni aeriene. Grupul a fost in imposibilitatea de a identifica obiectul care a pus in pericol avionul A320.