Inca de la sfarsitul anilor patruzeci din secolul trecut, aviatia militara, mai ales cea din Statele Unite ale Americii, a luat in serios fenomenul OZN. Deja in 1947, generalul Nathan Twining, sefulserviciilor tehnice US Air Force, scria: „Fenomenul raportat este ceva real si nu o vedenie sau o fictiune”.

Au existat mai multe incidente datorate intalnirii cu obiecte neidentificate. Un general US Air Force afirma ca, in decursul timpului, au fost peste 300 de avioane cu reactie ridicate pentru a urmari OZN-uri. Au fost si situatii in care piloti militari si-au pierdut viata sau au disparut fara urma. In 1953, generalul Benjamin Chidlaw, fost comandant al apararii AA SUA declara, cu referire la OZN-uri: „Am pierdut multi oameni si avioane, incercand sa le interceptam”.

Pentru a elucida natura fenomenului, US Air Force a lansat mai multe programe: „Sign” (1948-49), „Grudge” (1949-51) si „Blue Book” (1952-69). Acestea au beneficiat de expertiza unor personalitati precumDr. J. Allen Hynek (1910-1986), profesor de astronomie la Universitatea statului Ohio din Columbus, apoi decan si director al centrului de cercetari astronomice de la Universitatea din Evanston (Illinois). La inchiderea sa, proiectul „Blue Book” avea in evidenta 12618 observatii, dintre care pentru 701 (deci peste 5%) nu s-au putut gasi niciun fel de explicatii.

Se pare insa ca „Blue Book” nu a inregistrat toate incidentele militare OZN, cazurile mai delicate fiind dirijate in alta directie. Multi aviatori isi aminteau ca in anii cincizeci au raportat, pe canalele oficiale, intalniri spectaculoase cu OZN-uri, dar aceste rapoarte nu s‑au regasit in anexele proiectului Blue Book.

Oficialitatile americane afirma, de fiecare data, ca dupa 1969 nu au mai fost interesate de acest subiect. Totusi, un memoriu secret (desecretizat in 1979, la cerere), elaborat, in octombrie 1969, de generalul de brigada Carroll H. Bolender, din Fortele Aeriene, arata ca existau reglementari aparte pentru „rapoartele referitoare la obiectele zburatoare neidentificate care ar putea afecta securitatea nationala”, rapoarte care „nu faceau parte din sistemul Blue Book”.

In iulie 1952 OZN-urile au aparut si la Washington, deasupra Capitoliului si al Casei Albe, vizibile radar si cu ochiul liber. Au fost ridicate, repetate ori, avioane de vanatoare, pentru a le intercepta, fara succes. La conferinta de presa tinuta pe aceasta tema, un meteorolog a afirmat ca „au fost doar inversiuni termice”. Media si marele public au acceptat aceasta explicatie dar nu si CIA. La cererea sa, pe 2 decembrie 1952, directorul CIA, Walter B. Smith a primit un raport de la directorul adjunct pentru informatii Marshall Chadwell, in care scria ca: „Observatiile asupra unor obiecte neidentificate, deplasandu-se, la mare altitudine, cu o viteza foarte mare, in zona unor importante instalatii militare americane, sunt de o asemenea natura incat nu pot fi atribuite unor fenomene naturale sau unor tipuri cunoscute de vehicule aeriene”. Directorul CIA comenta ca e grav „daca nu putem deosebi un echipament real de o fantoma” (cu trimitere la „inversiunile termice”). De pilda, panica ar putea bloca comunicatiile, deci fenomenul ar putea fi exploatat de o putere inamica. In ianuarie 1953 a fost convocat in acest scop asa numitul „Panel Robertson”. Mai multi oameni de stiinta au examinat superficial cateva rapoarte OZN, tragand concluzia ca „pot fi gasite” explicatii naturale pentru „cele mai multe” cazuri si ca nu exista „nicio dovada” a unui „act ostil” din partea acestor aparitii. In consecinta, marea problema ramanea reactia populatiei. In acest sens se recomanda negarea sau demitizarea sistematica a fenomenului OZN, bagatelizarea cazurilor ajunse in media, ridiculizarea martorilor, ca si supravegherea si infiltrarea asociatiilor de profil.

In timp, aceste recomandari au fost nu doar sistematic aplicate, dar au dat nastere chiar unor structuri care aveau sarcina sa fabrice documente, fotografii si filme OZN, relativ credibile, despre pacte intre guverne si extraterestri, baze subterane comune etc., pe care le plasau unor ufologi labili, care urma apoi sa fie discreditati. In felul acesta a luat nastere o adevarata „mitologie OZN” falsa, in care era foarte dificil sa mai deosebesti adevarul de contrafacere.

Scopul era clar. Daca OZN-urile puteau fi prezentate drept avioane experimentale, contribuabilul era multumit ca exista o explicatie oficiala pentru intregul fenomen OZN si nu mai pune intrebari. Daca, dimpotriva, avioanele experimentale secrete erau luate drept OZN-uri, iar cei ce vad OZN-uri pot fi prezentati drept lunatici, atunci observarea accidentala a unor avioane experimentale, sau scurgerea unor secrete sensibile legate de OZN-uri, putea fi usor dezmintita. In sfarsit, amplificarea zvonurilor despre pacte guvernamentale cu extraterestri, utilizand eventual in acest scop persoane cu o structura psihica exaltata, putea acoperi de ridicol, in ochii omului de pe strada, pe toti cei care insista ca OZN‑urile sunt reale. Iar, de la un timp, nimeni nu va mai putea deosebi adevarul de minciuna in spatele acestei multiple perdele de fum.

In paralel insa, fenomenul OZN a continuat sa aiba mai multe manifestari spectaculoase, care, in felul acesta, au putut fi bagatelizate. Intre multe altele, exista la ora actuala un mare numar de marturii si documente desecretizate ca OZN-uri aparute deasupra unor silozuri de rachete nucleare intercontinentale au perturbat activitatea acestora, atat in SUA cat si in fostul URSS.

In aceste conditii, guvernele si aviatia militara, in ciuda dezmintirilor, vrand-nevrand au ramas interesate de fenomen. De pilda, in 1971, ministrii de externe ai SUA si URSS – William Rogers si Andrei Gromiko – au semnat un „Acord privind masurile in vederea reducerii riscurilor unui razboi nuclear intre URSS si SUA”, in care articolul 3 spunea – negru pe alb – ca „Partile se angajeaza sa se informeze una pe alta, imediat ce vor repera un OZN […] daca astfel de fenomene pot provoca un pericol de dezlantuire a razboiului nuclear intre cele doua tari”. Au existat astfel de cazuri, iar intelegerea a functionat.

Aviatia militara americana a avut in permanenta instructiuni cu ce anume trebuie sa faca un pilot daca intalneste un OZN. Regulamentul Air Force AFR 200‑2, din 12 august 1954, semnat de generalul Nathan Twining, sef al Statului Major US Air Force, prevedea intre altele ca: “Interesul Fortelor Aeriene in obiectele zburatoare neidentificate este dublu [...] ca posibila amenintare [...si] pentru determinarea aspectelor tehnice implicate”. Se mai preciza ca „este permisa informarea reprezentantilor mass-media, atunci cand obiectul a fost identificat ca fiind conventional [...] Pentru acele obiecte care nu sunt explicabile, din cauza numeroaselor necunoscute implicate, se va comunica doar ca datele vor fi analizate de ATIC” (Air Technical Intelligence Center).

Chiar si in 2008, instructiunile AFI 10-206 contineau reglementari clare, pentru piloti, operatori radar si alt personal al aviatiei militare, cu ce anume au de facut daca se intalnesc cu obiecte aeriene necunoscute. Li se cerea sa noteze „altitudinea, directia de deplasare, viteza, traiectoria, manevrele, ce anume le-a atras atentia asupra obiectului, cat timp a fost obiectul vizibil si cum a disparut”. In 2011, dupa o interpelare in acest sens din partea presei, instructiunile, care avusesera pana atunci 111 pagini, au fost revizuite si inlocuite cu o noua varianta, de numai 40 de pagini, din care a fost eliminata orice referire la OZN-uri. Luat la intrebari, purtatorul de cuvant a declarat ziaristilor ca „pentru orice intrebari privind cerintele in raportarea OZN va trebui sa va referiti la NORAD” (North American Aerospace Defense Command, cu sediul central in baza Air Force Peterson, Colorado).

Cei de la NORAD, dupa ce au recunoscut ca au atributii in domeniul OZN comentau: „Apare un blip pe radar si noi nu stim ce este, dar suntem responsabili sa identificam acel obiect. Stim ca este o nava aeriana de un tip oarecare, dar nu stim care, asadar trebuie sa aflam cine este”. Dar „nu este treaba noastra sa identificam, pana la sfarsitul zilei, fiecare obiect neidentificat care a fost acolo”.

In Canada, in 2007 au fost desecretizate si puse pe internet 9500 pagini documente militare privind incidente OZN. Deosebit de interesante sunt, de pilda, cele privind proiectul „Magnet” din 1950. Inginerul Wilbert B. Smith, doctor in electronica, lucrand la Departamentul Transporturilor din Canada, preocupat de sustentatia magnetica, s-a interesat la Washington ce stiu americanii despre fenomenul OZN. In raportul sau, facut la intoarcere, el scrie: „Subiectul este clasificat de Guvernul Statelor Unite la cel mai inalt nivel de secret, chiar mai sus decat bomba cu hidrogen […] farfuriile zburatoare exista […] modul lor de operare este necunoscut, dar s-a depus in acest sens un efort important, printr-un mic grup de cercetatori, sub conducerea doctorului Vannevar Bush […] problema este considerata de autoritati ca avand o extraordinara importanta”. Dupa un timp, raportul a fost desecretizat si s-a aflat si sursa informatiilor, profesorul Robert I. Sarbacher de la Harvard, care a declarat ca: subiectul OZN e clasificat „cu doua puncte mai sus” decat bomba cu hidrogen ... „nu le-am fabricat noi [...] au probabil origine nepamanteana”.

In Regatul Unit, Ministerul Apararii a avut mai multe structuri dedicate fenomenului OZN, intre care secretariatul 2(a) al statului major al aerului (Air Staff). Datele adunate aici, in total 209 fișiere, cu aproximativ 52.000 de pagini, au fost desecretizate si depuse la Arhivele Nationale, in zece transe, intre anii 2008 si 2013.

Chiar daca in aceste documente sunt si multe false OZN-uri, ele contin si multe rapoarte ale unor intalniri dramatice, cum a fost cel relatat de Milton Torres, care, fiind in 1957 intr-un avion de vanatoare a primit ordin sa doboare OZN „De obicei tintele sunt clare. Acesta era cetos si enorm. N-am vazut niciodata ceva asemanator” spunea el. Pilotul George Filer III a primit in1962 o misiune similara. Obiectul, observat de mai multe radare, dar si cu ochiul liber, dadea un ecou clar si solid, ca al unui obiect metalic de 2 kilometri lungime. La baza militara Bentwaters AFB, imprumutata americanilor, in 1980in mai multe nopti s-au manifestat OZN-uri, inclusiv deasupra depozitului de arme nucleare. Se cunoaste raportul comandantului bazei, care (acum in retragere) a facut si recent declaratii confirmand evenimentele. S.a.m.d.

Interesant este si studiul, de circa 500 pagini, „Condign”, realizat in 1996-2000 in cadrul directiei DI55 (Defence Intelligence 55) cu nr 55/2/00 si intitulat „Fenomene aeriene neidentificate in zona de aparare aeriana a Regatului Unit” (Unidentified Aerial Phenomena in the UK Air Defence Region). Realizat intr-un numar limitat de copii, materialul purta pe fiecare pagina mentiunea „secret” si „doar pentru fi citit, in Regatul Unit” (UK Eyes only). In el se afirma intre altele: “FAN exista in mod cert”, “au sfidat orice explicatie credibila”, au „comportament inteligent”, sau ca se recomanda „sa se evite incercarile de ‘vanare’ a FAN”. Desi autorul inclina sa explice fenomenul ca „plasma gazoasa plutitoare, incarcata electric”, recunoaste ca unele FAN „pot fi ridiculizari sau dezinformari deliberate”. Studiul mai recunoaste si ca ipoteza originii extraterestre „nu poate fi eliminata”, adaugand, in mod surprinzator, ca „poate au chiar capacitatea de a se materializa si dematerializa”, sau „pot decide cand si daca sa fie vizibile sau nu fata de oameni”...

In Uniunea Sovietica, initial OZN-urile erau urmarite sistematic de avioanele de vanatoare. Dupa unele informatii au rezultat trei avioane prabusite, iar in doua cazuri pilotul si-a pierdut viata. Au fost si multe alte incidente. De pilda, in 1959, un OZN, a efectuat manevre „imposibile”, timp de 24 de ore, neintrerupt, deasupra Comandamentului Tactic al Rachetelor din Sverdlovsk. In1961, la Riabinsk, la nord de Moscova, un OZN mare, inconjurat de altele mai mici, a inspectat, de la o inaltime de circa 20 de kilometri, bateriile de rachete defensive sol‑aer, dovedindu-se invulnerabil cand acestea au fost lansate. In 1982, Ucraina, 50 de militari au fost martori cand un OZN, cu diametrul de 250-300m, s-a oprit deasupra unei baze de rachete nucleare intercontinentale. Pe console a aparut timp de15 secunde mesajul: „s-a declansat lansarea”, mesaj care a disparut odata cu OZN-ul.

Dupa o tentativa esuata de a infiinta, in 1967, sub conducerea lui Felix Zieghel, o institutie oficiala care sa aiba drept obiectiv investigarea fenomenului OZN, in 1978 Iuri Andropov, șeful KGB (iar mai tarziu secretar general al PCUS) a cerut demararea unui program numit „Investigarea fenomenelor aeriene si spatiale neidentificate, a originii lor posibile si a influentei asupra echipamentelor si a personalului”, program inclus in planul de stat pe 1978, la capitolul „Cercetari in domeniul apararii”. Programul a fost impartit in doua parti, numite initial: „Setka MO” al Ministerului Apararii, condusa decolonelulBoris Sokolov, si „Setka AN”, al Academiei de Stiinte, condusa de Dr. Iulii Platov. In acest context, s-au constituit si doua centre de cercetare. Cel din cadrul Ministerului Apararii, avea acces la observatiile militarilor, cel subordonat Academiei de Stiinte la cele culese de institute de cercetari, centre hidrometeorologice si diverse publicatii. In urmatorii 13 ani, au fost adunate circa 3000 de rapoarte, asupra a circa 400 de evenimente individuale. 90% din acestea puteau fi explicate prin cauze conventionale, precum: lansari de rachete, baloane de mare altitudine etc. Dar circa 300 de observatii au ramas inexplicabile, chiar si dupa cea mai scrupuloasa examinare.

In 1990, in cadrul Academiei de Aviatie Militara a fost infiintata Asociatia Ufologica Unionala (AUU), condusa de general maior Pavel R. Popovici, pilot cosmonaut. Tot in 1990, generalul de aviatie Igor Maltev, seful Statului Major General al Fortelor Armate, a ordonat punerea la dispozitia marelui public a unui mare numar de documente si fotografii OZN, publicand si sinteza a peste o suta de observatii. In 1991, si generalul Nikolai A. Sciam, vicepresedintele Comitetului de Presedintie KGB, a pus la dispozitia AUU documente OZN insumand 124 de pagini. In 2009, si marina militara rusa a desecretizat fisierele sale OZN, printr-un grup condus de amiralul Nikolai Smirnov.

In Franta, in 1954, dupa un val de observatii OZN, la Ministerul Apararii Nationale s-a infiintat o sectie de reflectie si culegere de marturii OZN. In 1977, in cadrul Centrului national de studii spatiale CNES (Centre national d'études spatiales, infiintat in 1961, echivalent francez al NASA), s-a infiintat o structura dedicata fenomenului OZN, numita initial GEPAN, apoi in1988 SEPRA, iar in 2005 GEIPAN (grup de studiu si informare privind FAN). Acest grup are un „Comitet Director” format din 15 membri, reprezentand: politia, jandarmeria, securitatea civila, aviatia militara, CNRS, CNES, Meteo France etc., comitet prezidat de Yves Sillard, fost director general al CNES si fost secretar general adjunct al NATO.

GEIPAN a pus in 2007 la dispozitia marelui public, pe Internet, circa 100.000 de pagini de arhiva privind circa 1600 cazuri OZN, inclusiv 3000 de procese verbale si 6000 de marturii, acoperind 30 de ani. Dintre aceste cazuri, 28% au fost considerate inexplicabile.

Un grup independent de fosti „auditori” ai Institutului de Studii avansate pentru Apararea Nationala (IHEDN) din Franta, reuniti intr-o Comisie pentru Studii Aprofundate (prescurtat COMETA), a intocmit si a adresat pe 16 iulie 1999, presedintelui Jacques Chirac si primului ministru Lionel Jospin, un document de nouazeci de pagini, intitulat „OZN-urile si Apararea – Pentru ce trebuie sa ne pregatim” (Les OVNI et la Defence: A quoi doit-on se préparer).

Studiul, cunoscut sub numele de „Raportul Cometa”, rezultat a patru ani de cercetari, surprinde inainte de toate prin pozitiile oficiale ale autorilor. Documentul este prefatat de generalul de aviatie Bernard Norlain, fost director al IHEDN si incepe cu un preambul de André Lebeau, fost presedinte al CNES. Grupul de lucru COMETA a fost prezidat de generalul de aviatie Denis Letty, printre membrii ei numarandu-se generalul de aviatie Bruno Lemoine, amiralul Marc Merlo, Michel Algrin, doctor in stiinte politice, generalul Pierre Bescond, inginer de armamente, toti fosti „auditori” IHEDN, dar si Denis Blancher, superintendent sef al politiei nationale din cadrul Ministerului de Interne, Christian Marchal, director de cercetare la Oficiul National al Cercetarii Aeronautice, generalul Alain Orszag, doctor in fizica, ca si alti specialisti. Raportul este insotit de sapte anexe deosebit de interesante, privind: observatii radar in Franta, observatii OZN facute de astronomi, viata in Univers, colonizarea Spatiului Cosmic etc. Intre altele, in raport se afirma ca „Realitatea fizica a OZN-urilor, cu performante de zbor neatinse pe Pamant, controlate de fiinte inteligente, este «cvasi‑certa»”; „faptele acumulate de-a lungul anilor ne obliga sa luam in considerare ipoteza extraterestra cu diversele sale variante”, singura care poate explica toate aspectele implicate.

In Belgia, in perioada 1989-1990 a existat un val de observatii OZN. De exemplu, in noaptea de 30-31 martie 1990, au fost 2600 de rapoarte, majoritatea la jandarmerii. Au existat noua tentative de interceptie, efectuate de avioane F-16. In trei cazuri obiectivul a fost fixat de radarul avionului, dar numai cateva secunde. Pentru prima oara in lume, un ministru al apararii, Guy Coeme, a autorizat militarii fortelor aeriene sa coopereze fara rezerve cu o organizatie civila pentru studiul OZN-urilor (SOBEPS), caruia i s-au pus la dispozitie toate rapoartele primite si chiar un avion echipat cu camere video in infrarosu si cu senzori electronici.

In concluziile unui raport oficial asupra evenimentelor, redactat de colonelul Wilfried De Brouwer, seful operativ al fortelor aeriene belgiene (avansat general in 1991), scria: „Manevrele OZN-urilor dovedeau o anumita logica”; ori de cate ori era prins de radar, obiectul isi schimba viteza sau altitudinea, aproape instantaneu. „Fortele Aeriene Belgiene n-au fost capabile sa identifice nici natura nici originea fenomenului. Totusi, au putut fi excluse: baloanele, din cauza vitezelor variind extrem de mult (confirmate vizual si prin radar); vehiculele ultrausoare motorizate, din aceleasi motive ca pentru baloane; vehiculele pilotate de la distanta, din cauza capacitatii de a ramane suspendate la punct fix; avioanele (inclusiv Stealth), la fel ca pentru punctul c), ca si din cauza lipsei zgomotului; proiectiile laser sau mirajele, improbabile, din cauza lipsei suprafetei de proiectie (nu existau nori).

In Spania, ufologul Vicente-Juan Ballester Olmos, a reusit sa realizeze o intelegere cu autoritatile militare, astfel ca, in perioada 1992-1999, au fost declasificate si puse in circulatie 84 de fisiere, cu 2000 de pagini, privind 122 de evenimente OZN din perioada 1962-1995. Ulterior aceste cazuri au fost examinate in comun.

Incepand din 10 mai 2009, Suedia a inceput sa desecretizeze si sa publice fisierele OZN, continand 18.000 de cazuri suedeze, ca si mii de cazuri din Danemarca si alte tari nordice. In februarie 2009, si guvernul din Danemarca a anuntat ca, intrucat guvernul a tras concluzia ca „nu era nimic secret in aceste fisiere”, va publica peste 15.000 de observatii OZN pana atunci inaccesibile, adunate de Fortele Aeriene daneze, timp de peste 30 de ani.

In Brazilia, in mai 2005, in urma insistentelor lui Adelmar J. Gevaerd, editor al Brazilian UFO Magazine si sef al unei grup de cercetatori OZN, Fortele Aeriene din Brazilia (FAB) primeau in audienta, in mod oficial, o comisie formata din cercetatori de varf ai fenomenului OZN, pentru a discuta deschis observatiile facute in tara si declasificarea documentelor OZN aflate in mai multe unitati militare din Brasilia – capitala federala. Pana in 2013 au fost desecretizate astfel peste 4500 pagini de documente. Totusi mai exista si cazuri care inca nu au fost desecretizate.

Intre cazurile devenite publice, mentionam documentele legate de „Operaçao Prato” (Operatia Farfuria). In 1977-78, statul brazilian Para a fost invadat de OZN-uri – obiecte stralucitoare, de diferite forme si dimensiuni, trecand la cativa metri deasupra copacilor si emitand fascicule cu lumini stranii asupra oamenilor, intalnirile fiind soldate uneori cu vatamari fizice. Armata a lansat in 1977 o ampla operatie de investigare a fenomenului, oprita in iunie 1978, fara explicatie. Actiunea a fost negata pana in 2005. In septembrie 2009, au fost desecretizate 2000 de pagini, 500 de fotografii si 16 ore de film privind aceasta investigatie.

Un alt caz desecretizat a fost cel numit „Noaptea Oficiala OZN din Brazilia”. In noaptea de 19 mai 1986, 21 obiecte sferice, avand un diametru estimat de 100 de metri fiecare, au fost detectate de radare si reperate de piloti civili, blocand literalmente traficul aerian pe principalele aeroporturi din Brazilia, cum ar fi Saõ Paulo sau Rio de Janeiro. In urmarirea intrusilor, au fost ridicate, timp de cateva ore, mai multe avioane de vanatoare Mirage si F5E, fara succes. Unul dintre OZN-uri s-a ridicat, in cateva secunde, la altitudinea de 180 km deasupra coastei atlantice in zona Sao Paulo, ca apoi sa se intoarca si sa fugareasca avioanele de vanatoare. Un alt OZN a accelerat de la 250 km pe ora la 1500 in mai putin de o secunda.

Ca rezultat al acestei „invazii”, ministrul Fortelor Aeriene – generalul de brigada Octavio Moreira Lima – s-a adresat a doua zi populatiei, prin reteaua TV, declarand deschis cele intamplate. Pilotilor implicati li s-a permis sa vorbeasca deschis despre detaliile incidentului.

Incepand cu 2010, au dat interviuri sau au scris meteriale despre fenomen si mai multi ofiteri superiori, cum ar fi generalul de brigada (retr.) Socrates da Costa Monteiro, fost ministru al aeronauticii intre 1990-92, avand si alte pozitii inalte in fortele aeriene, sau generalul de brigada cu patru stele (retr.) José Carlos Pereira, fost sef al Comandamentului Apararii Aeriene al Braziliei (COMDABRA) din 1999 pana in 2001, apoi comandant al Operatiilor Fortelor Aeriene pana in 2005, „ofiterul brazilian cu cel mai inalt rang care a vorbit vreodata despre OZN-uri”.

Guvernul din Chile a incheiat, pe 25 februarie 2011, o intelegere, in vederea analizei fenomenelor aeriene neidentificate (FAN) care ar putea afecta siguranta traficului aerian, cu NARCAP (National Aviation Reporting Center on Anomalous Phenomena) o organizatie stiintifica neguvernamentala, nonprofit, infiintata in 1999, in SUA, dedicata problematicii intalnirilor dintre avioane si fenomene aeriene neidentificate (FAN), dispunand de ​​informatii privind peste 3400 de astfel de incidente. Obiectul intelegerii prevede: „Schimbul de informatii relevante privind cazuri de FAN [si] metodologia de investigare”. Un alt obiectiv este „Sprijinirea avansului cercetarii FAN prin angajarea in studii mixte de cercetare si prin promovarea coordonata a observatiilor catre comunitatea stiintifica si aeronautica”.

In Mexic, autoritatile militare si-au schimbat radical atitudinea fata de fenomenul OZN dupa un incident, din 5 martie 2004, cand 11 obiecte urmarite prin radar si termoviziune, dar invizibile cu ochiul liber, au inconjurat un avion militar. Cazul a prilejuit inceputul unei colaborari deschise intre militari si ufologii mexicani.

Desecretizari sau colaborari intre militari si ufologi, asemanatoare celor de mai sus, au mai fost raportate si din Australia, Noua Zeelanda, China, Argentina, Peru, Uruguay etc.

In Romania, pana in prezent nu a existat o asemenea actiune. In 2014, ASFAN a cerut mai multor institutii sa-i asigure (in temeiul legii nr 544/2001 privind accesul liber la informatiile de interes public, cu referire speciala la Art. 11 privind efectuarea de studii si cercetari de interes public) accesul la datele de care aceste institutii dispun, referitoare la fenomene aeriene neidentificate: intalniri ale unor avioane cu „aeronave neidentificate”, „elicoptere neconventionale”, obiecte neidentificate care au trecut foarte aproape de avioane sau chiar au lovit avioane, tinte radar care nu au fost identificate prin procedurile uzuale, sau fenomene neobisnuite, observate vizual, care nu au putut fi identificate, ca si alte aparitii din aceeasi categorie. In particular, s-a cerut acces la documente si inregistrari privind cateva cazuri, larg mediatizate, petrecute spatiul aerian romanesc. ASFAN oferea totodata expertiza sa pentru a contribui la elucidarea unor situatii controversate si la o mai buna securitate a zborurilor si a spatiului aerian, cu respectarea cadrului legal existent. La momentul Conferintei OZN din 10 mai 2014, situatia acestor demersuri era urmatoarea:

La cererea facuta pe 5 martie 2014 catre Autoritatea Aeronautica Romana, raspunsul primit pe 24 martie 2014 mentiona ca: “punctul de contact desemnat prin reglementarile in vigoare, catre care se pot inainta solicitari de informatii privind evenimentele din aviatia civila este Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile” (institutie aflata la aceeasi adresa). La cererea facuta imediat catre acest centru, ASFAN nu a primit niciun raspuns...

O alta cerere a fost facuta, pe 5 martie 2014, catre C.N. Aeroporturi Bucuresti”, cu rugamintea accesului la datele privind doua cazuri punctuale (din 14.07.1999 si 11 mai 2004). Raspunsul, primit pe 14 martie 2014 mentiona ca „volumul semnificativ de operatiuni care implica cercetarea informatiilor din perioada 1997-2004” este foarte mare si personalul insuficient, dar „veti primi cat mai curand posibil” un raspuns. ASFAN a revenitimediat, precizand ca este vorba doar de doua evenimente si de stabilirea unei persoane de contact. La aceasta scrisoare nu a mai sosit niciun raspuns.

Tot pe 5 martie, s-a facut o cerere similara catre ROMATSA (Administrația Romana a Serviciilor de Trafic Aerian). In acest caz nu s-a primit niciun raspuns...

La cererea adresata, pe 3 martie 2014, in acelasi scop, Ministerului Apararii Nationale, raspunsul primit pe 18 martie 2014 mentiona ca: „MApN nu dispune de date si informatii referitoare la fenomene aeriene neidentificate” dar „pentru o colaborare viitoare” a fost nominalizata o persoana de contact. Membrii ASFAN au avut o prima discutie cu aceasta persoana, caruia i s-au inmanat pe 27 martie propuneri de colaborare adresata Statului Major al Fortelor Aeriene.
O descriere detaliata a acestor demersuri o gasiti AICI.
Joomla templates by a4joomla